La Bamboo mai este un singur focar în zona centrală a clubului, de unde se degajă fum, care nu poate fi stins din exterior. Supravegherea continuă şi luni, la clubul care s-a prăbuşit în urma incendiului rămânând o autospecială de stingere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
„În acest moment, la incendiul produs la clubul Bamboo se mai află o singură autospecială de stingere. Se observă existenţa unui singur focar în zona centrală a clubului, de unde se mai degajă fum, cu posibilităţi limitate de stingere a acestuia din exterior. Supravegherea zonei va continua şi pe parcursul zilei de luni”, a spus Daniel Vasile, potrivit news.ro.
El a precizat că deocamdată nu pot fi degajate structurile prăbuşite, pentru că această situaţie presupune riscuri pentru cei care intră în zonă.
Pe de altă parte, degajarea structurilor poate fi făcută doar cu acordul procurorilor, care trebuie să facă cercetarea la faţa locului pentru a aduna probe.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti continuă audierile în dosarul privind incendiul din clubul Bamboo, peste 10 persoane fiind chemate luni să dea declaraţii, printre care şi patronul firmei care deţine clubul, Vincenzo Castellano, a declarat pentru News.ro procurorul-şef Bogdan Staicu.