Unul după altul, încet şi în linişte, marii noştri luptători contra comunismului ne părăsesc. Rămânem singuri!?
Cicerone Aristotel Traian Ioniţoiu s-a născut la 8 mai 1924, la Craiova, şi ne-a părăsit la 26 ianuarie 2014, la Paris. Născut într-o familie de ţărani, a studiat istoria şi a fost unul din conducătorii tineretului din Partidul Naţional Ţărănesc. După cel de-al Doilea Război Mondial, a luptat contra ocupaţiei sovietice şi s-a opus cu dârzenie regimului comunist. A avut două sentinţe de condamnare la temniţă, una în 1950, alta în 1962. A fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizaţiei de tineret a PNŢ şi a petrecut 10 ani prin penitenciare şi lagăre de exterminare. Eliberat în 1964, continuă lupta: în România, adunând informaţii despre toţi cei care au fost torturaţi sau omorâţi în închisori din motive politice, pentru a le salva de la uitare, şi, din 1979 în Franţa, unde s-a refugiat în urma intervenţiei Preşedintelui Valéry Giscard d’Estaing (ducând cu sine, ascunse în pingelele pantofilor, microfilmele fişelor referitoare la victimele regimului comunist).
La Paris a fost foarte activ în conducerea PNŢ din exil şi în Association des Anciens Détenus Politiques Roumains, ducînd o activitate intensă de denunţare a crimelor comise de comunişti în România.
După 1989, a sprijinit renaşterea PNŢCD, ajutându-l pe Corneliu Coposu, şi a început (şi a terminat) scrierea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste, devenind astfel cel mai mare cronicar anticomunist.
Cicerone Ioniţoiu a scris un număr mare de cărţi, dintre care amintim:
– „Rezistenţa anticomunistă din Munţii României”. 1946-1958, Editura Gîndirea Românească, Bucureşti, 1993;
– „Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului”, Editura Hrisovul, Bucureşti, 1995;
– „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica ortodoxă”. Vol. 1, Ediţia a-II-a, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 1998 – împreună cu Vasile Manea;
– „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1945-1989). BisericA Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică”, Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj, 2001, prefaţă de Doina Cornea – împreună cu Ioan Bota;
– „Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar”, 11 volume, Editura „Maşina de scris”.
– „Genocidul din România – Repere în procesul comunismului”, Apologeticum, 2006, ediţie electronică www.procesulcomunismului.com.
Ultima sa carte, „Figuri de legendă”, a apărut în decembrie 2013.
În octombrie 2009, Consiliul Local Craiova i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al oraşului Craiova. Cu această ocazie, Cicerone Ioniţoiu a declarat (conform Evz.ro):
„Eu fac parte din generaţia «Deşteaptă-te, române!». Acum a venit la rând o nouă generaţie, pe care o rog să pornească lupta sub lozinca «Redeşteaptă-te, române!».”
Cicerone Ioniţoiu a fost un Om minunat, un adevărat erou! Îi onorăm memoria dacă nu abandonăm lupta sa! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Bucureşti, 30 ianuarie 2014
Afrodita Iorgulescu