Lista lui Epstein și probele anulării alegerilor

Marile publicații si televiziuni americane si-a găsit din nou suflul odată cu reîncălzirea ”dosarului Epstein”. Donald Trump este urmărit chiar de teoria conspirației pe care însuși a alimentat-o, scriu The New York Times și The Wall Street Journal. În 2024, a promis că va face lumină în acest caz, că va publica „dosarele Epstein”, pentru ca apoi să facă pasul în spate și să le transmită susținătorilor MAGA că ”nu este nimic de văzut”. Din nou, văzând că în acest fel își pierde baza electorală, Trump cere procurorului general să mearră mai departe cu publicarea dosarelor. FBI spune că nu există o ”listă a clienților” lui Epstein. Însă The Wall Street Journal sugerează ca există și că Donald Trump ar putea fi pe acea listă, pentru că, în 2003, i-ar fi trimis lui Jeffrey Epstein o scrisoare care îl compromite.

Cazul Epstein a răbufnit în 2019, când acesta, acuzat de trafic sexual cu minore, a fost arestat și găsit la scurt timp mort în celula sa, în condiții considerate suspecte de o buna parte a presei. A fost considerată sinucidere. S-a aflat apoi despre legăturile lui Epstein cu fostul președinte Bill Clinton, cu Prințul Andrew, cu o mulțime de miliardari, avocați și bancheri americani.

Scandalul Epstein s-a îmbogățit cu elemente senzaționale la fiecare reizbucnire: o crimă mușamalizată, o insulă privată, orgii cu minore, trafic sexual, nume grele și o lista secretă cu clienți – pentru că nimic nu bate o listă cu presupuși clienți, nici măcar insula privată a orgiilor. După realegerea lui Donald Trump, goana după detalii în acest gaz a devenit bipartizană – democrații au început și ei să caute detalii compromițătoare despre Donald Trump. Este necesar, pentru că astfel de compromat ar veni ca o contragreutate la detaliile scoase la iveală de noua șefă a comunității de informații – Tulsi Gabbard – despre dosarul Russiagate – considerat o ”lovitură de stat dată în mai mulți ani” și pusă la cale de administrația Obama, poate chiar direct de fostul președinte.

Există și un alt nivel la care poate fi privit scandalul Epstein, unul care ni se arată dacă trecem de scandalul sexual în sine. Unul dintre procurorii care l-au anchetat pe Epstein a declarat că acesta poate să fi lucrat pentru CIA. De atunci, comunitatea de informații americană a început să jongleze cu semantica, lăsând publicul să-și dea singur seama dacă există sau nu o diferență între a colabora cu CIA, a lucra pentru CIA și a fi agent CIA. Dincolo de insula sa secretă, Epstein a avut pe mână banii multor miliardari americani (unii dintre ei având legături cu lumea interlopă), a gestionat întregi averi și a intermediat afaceri, multe în domeniul tehnologiei. Primul șef al lui Jeffrey Epstein a fost Donald Barr, fost agent CIA. Fiul lui Donald Barr, William Barr, a fost procurorul general care a gestionat cazul Epstein atunci când acesta din urmă a fost arestat și apoi găsit mort în celulă. Epstein a numit trei executori testamentari – doi erau avocați ai săi, însă al treilea a fost Boris Nikolic, profesor la Harvard, care apoi a devenit asistentul științific al lui Bill Gates. În anii 1980, Epstein a devenit singurul consilier al celui mai mare negustor de arme din lume – Adnan Khashoggi (unchiul lui Jamal Khashoggi, jurnalistul americano-saudit dispărut în 2018, ucis și ciopârțit cel mai probabil în consulatul saudit din Istanbul).

Avea Epstein mai multe de ascuns decât insula sa și traficul sexual cu minore? Afacerile intermediate de el și colaborarea cu CIA depășeau acest nivel? A fost exagerată deliberat această latură sordidă a cazului Epstein, pentru a acoperi ceea ce este considerat mult mai sensibil de către serviciile secrete?

Tucker Carlson aplică briciul lui Occam în cazul Epstein. Când lucrurile devin foarte încurcate, cea mai simplă explicație este de preferat. Carlson susține limpede că Jeffrey Epstein a lucrat pentru Mossad, cu misiunea de a compromise personalități americane, care să poată fi ulterior șantajate. Donald Trump este șantajat în acest moment pe baza unei teoretice ”liste Epstein”.

Cazul Epstein este trecut de Pippa Malmgren în categoria ”șocurilor ontologice” americane, alături de cazul asasinării președintelui John Kennedy, a fratelui său Robert, a lui Martin Luther King, alături de atentatele de la 11 septembrie 2001 și de scandalurile Watergate și Russiagate. Sunt cazuri în care personalități alese de americani au fost constrânse de serviciile secrete să acționeze într-un anumit fel, împotriva convingerilor pentru care au fost votați. În caz contrar, s-a ajuns la eliminarea fizică. Aceeași tactică a constrângerii a fost aplicată și personalităților nealese, cazul Martin Luther King. Scandalurile care au urmat au fost pline de elemente extraordinare, de o mulțime de piste și fantezii, precum un scenariu de film. Toate au constituit ”șocuri ontologice”, momente în care convingerile populației sunt contrazise de realitate până la punctul în care oamenii renunță la ele, momente în care axiomele fundamentale sunt contrazise și înlocuite, în care fundamentele credințelor colective sunt modificate.

Agențiile de informații americane au agende care sunt mai importante pentru ele decât legea, constituția. Indiferent de cine le-a pus la cale, atentatele de al 11 septembrie au fost binevenite, ca un nou Pearl Harbour necesar pentru a împinge ofensiva americană în întreaga lume și după încetarea Războiului Rece. Este doctrina Wolfowitz din anii 1990, sintetizată în 2003 de generalul Wesley Clark astfel: ”șapte țări în cinci ani”, începând cu 2001 – schimbări de regim în Irak, Iran, Siria, Liban, Libia, Somalia și Sudan.

Cazul Epstein este mai puțin dramatic, dar reflectă aceeași încrengătură de interese ale statului profund. Cum Epstein a trebui să moară (prin sinucidere sau nu) pentru a nu mai vorbi, este limpede că nu se va publica vreo listă Epstein sau dosar Epstein. Procuroarea generală Pam Bondi a avut o tentativă de a publica câteva informații, dar a fost vizitată de niște oameni în costume negre și astfel dosarele au dispărut. Dar este important ca ”lista lui Epstein” să rămână, mai cu seamă la nivel teoretic, pentru că astfel pe această listă poate fi trecut orice nume care a fost contemporan cu defunctul aventurier miliardar, iar imaginația americanilor, la fel ca și frustrările lor pot fi alimentate astfel înaintea anului electoral 2026.

Și România a avut ”listele” ei – de la rapoartele Armagedon din anii 1990, până la liste cu spioni, cu foști si actuali „acoperiți” și multe altele. Pot fi adevărate, la fel de bine cum pot să nu fie. Important este că, la vremea lor, au produs mai mici sau mai mari ”șocuri ontologice” care au tranșat lupte politice si alegeri. Acum, președintele cere lista probelor (dar președintele Nicușor Dan spune că este nevoie de acțiuni de durată pentru a fi descoperite alte probe decât cele oferite de serviciile britanice, NATO și UE) care au dus la decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale din 2024 – cu adevărat un ”șoc ontologic”. Plecând de la modelul american brevetat încă din anii 1960 și de la ultima sa iterație – lista clienților lui Epstein – se poate deduce că probele care au dus la anularea alegerilor există la fel cum există și amintita listă – sunt undeva la un nivel teoretic, pot fi oricât de multe va fi nevoie, oricât de puternice va fi nevoie și pot compromite sau legitima pe oricine va fi nevoie. În asemenea fel încât politicienii de toate culorile să ne transmită ceea ce și Donald Trump le transmite alegatorilor: ”Nu e nimic de văzut aici”.