Locomotiva unui tren accelerat a luat foc, sâmbătă, în gara Buhăieşti din judeţul Vaslui, în timp ce se deplasa pe ruta Iaşi – Braşov. Incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incidentul s-a produs în gara Buhăieşti, la aproximativ 20 de kilometri distanţă de municipiul Vaslui. „Mai mulţi lucrători de la CFR au îndepărtat imediat locomotiva de restul garniturii cu ajutorul unui automotor aflat în acel moment în staţie şi astfel siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol, astfel încât să se impună evacuarea lor. Am intervenit cu un echipaj pentru stingerea incendiului apărut la unul dintre motoare în urma unui scurtcircuit”, a declarat, sâmbătă, pentru purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Radu Benchea.
Trenul accelerat Braşov-Iaşi şi-a reluat traseul după aproximativ o oră de la izbucnirea incendiului, în zonă fiind trimisă o altă locomotivă care să preia garnitura.