Lovituri în stil mare la bancă, prin acte false

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei. Aveau două filiere infracţionale

De (R.C.)
Lovituri în stil mare la bancă, prin acte false

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei. Aveau două filiere infracţionale

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și DGPMB – Poliția Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut miercuri dimineață 45 de percheziții domiciliare în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman.

Oamenii legii fac cercetări în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

„În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop. Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi făcut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute”, arată Poliția Română.

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei.
Polițiștii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi duse la sediile unităților de poliție, pentru audieri și măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul IGPR – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al polițiștilor DGPMB și inspectoratelor de poliție județene Călărași, Ialomița, Mureș și Teleorman.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Despre ce banca e vorba ? Nu ca toate n-ar fi la fel, cuibusoare de nebunii si de hotii, dar sa stim si noi sa ne ferim !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.