Lovituri în stil mare la bancă, prin acte false

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și DGPMB – Poliția Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut miercuri dimineață 45 de percheziții domiciliare în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman.

Oamenii legii fac cercetări în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

„În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop. Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi făcut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute”, arată Poliția Română.

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei.
Polițiștii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi duse la sediile unităților de poliție, pentru audieri și măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul IGPR – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al polițiștilor DGPMB și inspectoratelor de poliție județene Călărași, Ialomița, Mureș și Teleorman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. de cand s-a intors „diaspora” numai de bine….hai cu pianu’escu usor pe scari!

  2. Probabil ca iarasi vor fi dusi la cercetari si apoi condamnati citiva insi care nu stiu nici macar sa citeasca si care dorm pe bancile din parcuri, bagati fiind „la inaintare” si la „semnat contracte”. Si asta in timp ce adevaratii beneficiari sint demult pe vreo plaja exotica.

  3. Interesant este factul ca pentru prejudicii de sub 5 milioane se face dosar penal, ce e peste e trecut cu vederea sau promovat ca investotor strategic

  4. Hei, in octombrie anul trecut, mi-au golit si mie contul direct din banca fara nicio problema si tot eu m-am chinuit sa imi recuperez furaciunea, toata perioada chinului fiind din noiembrie 2019 pana in martie 2020! Nu va inchipuiti cata umilinta au revarsat peste mine acesti agenti bancari crezand ca voi claca si raman cu paguba! Rolul bancilor este secretul contului persoanei care il detine, sa nu fie golit fara acceptul proprietarului contului, de unde dracu securizare!, complicitatea e fix din banca! Angajatul bancii stie contul tau si tot el aproba sau nu tranzactiile dar, replica oribila pe care mi-au aruncat-o in fatav pe langa invinuiri fata de copii ca ei au golit contul dar, vorbe aruncate fara dovezi,:”nu toate actiunile trebuiesc stiute de proprietarul contului din banca”! Asadar, succes la furat direct din contul tau dar direct din banca, fara PIN sau card! Am scris detaliatincepamd vu luna mpiembrie anul trecut toate mizeriile!

  5. Comunicati numele suspectilor ,numele bancii,ca probabil,furaciunea nu s-ar fi putut infaptui fara sprijin din interiorul bancii.La cati infometati s-au intors in tara cu sprijinul institutiilor statului in 6 luni era normal sa se intample aceste nenorociri.Oamenii normali ,probabil,gandesc ca cineve vrea sa distruga tara!!!!!!!

  6. @unul:)) asta nu se mai spune,ca sade rusine!Bineinteles ca toata manaraia a fost cu sprijin din interiorul bancii respective,ca in mai toate tunurile trase bancilor, de clanuri sau de venetici profesionisti

  7. Despre ce banca e vorba ? Nu ca toate n-ar fi la fel, cuibusoare de nebunii si de hotii, dar sa stim si noi sa ne ferim !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.