Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în popor ca Postul Sâmpetrului, este cel mai lung din ultimii 8 ani

”Se știe că, încă din primul secol creștin, cultul Sfinților Apostoli Petru și Pavel s-a răspândit rapid în întreaga lume și, dacă e să ne raportăm la noi, este interesant de știut că o dovadă a  iubirii poporului român pentru cei doi sfinți apostoli este și preponderența acestor nume. Adică numai puțin de 500.000 de români le poartă numele în momentul de față.

Praznicul este important și pentru că el marchează apogeul ciclului anual de sărbători dedicate vieții pământești a Domnului nostru Iisus Hristos, el urmând sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt”, spune sociologul și scriitorul Ciprian Voicilă.

”Pe de altă parte, este interesant istoricul acestui post, pentru că postul care premerge sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel ține 21 de zile. În acest an, 2026, începe pe 8 iunie, se încheie pe 28 iunie”, mai spune sociologul.

”Înainte ca Domnul nostru Iisus Hristos să-l cheme să-i fie apostol, Sfântul Apostol Petru purtase numele de Simon. El se născuse în familia lui Iona, care era din seminția lui Simeon și era fratele Sfântului Apostol Andrei.

Înainte de a i se arăta Domnul nostru Iisus Hristos, pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel se numea Saul. Se născuse în Tarsul Ciliciei, din seminția lui Veniamin, fiind și el iudeu. Părinții, cetățeni romani, viețuiseră un timp în Roma, iar mai târziu s-au mutat în Tarsul Ciliciei.

Pe acest temei, Sfântul Apostol Pavel se apără atunci când este prins, întemnițat și condamnat. El se apără susținând, pe bună dreptate, că dobândise cetățenie romană”, explică sociologul.

Postul, ținut cândva doar de monahi

”La început, postul era ținut numai de monahi, de călugări. Ulterior, el a devenit și un post la care se angajează mirenii.

De acest praznic, credincioșii își amintesc și cinstesc faptele minunate ale celor doi Sfinți Apostoli și faptul că și-au dedicat viața răspândirii credinței creștine încununate cu sfârșitul mucenicesc, care s-a petrecut în aceeași zi a anului 67 după Hristos.

Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos,  considerând că nu este vrednic de Hristos, iar Sfântul Pavel a fost decapitat, aici probabil contribuind și faptul că era cetățean roman, moartea prin decapitare fiind considerată mai puțin dezonorantă”, arată sociologul.

Omilia Sf. Grigorie Palama, la praznicul Sf. Apostoli Petru și Pavel

”Sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai reprezentativi Sfinți pentru tradiția ortodoxă, explică, într-o Omilie, foarte frumos, că acest praznic al Sfinților Petru și Pavel, mai marii apostolilor, simbolizează și armonia din sânul Bisericii Creștine.

După cum știm, Sfântul Grigorie Palama i-a combătut pe Varlam și Achidin, apărându-i pe călugării isihaști din Sfântul Munte, la vremea lui, și arătând că isihasmul, practica rugăciunii lui Isus, este specific creștină”.

”Ei sunt împreună părinți și îndreptători ai tuturor celor numiți cu numele lui Hristos. Apostoli, mucenici, cuvioși, preoți, ierarhi, păstori și învățători.  Ca unii care sunt arhipăstori și ziditori ai cinstirii de Dumnezeu și ai virtuții tuturor. Și ca luminători ai lumii, păstrând și răspândind cuvântul vieții. (Filipeni 2,16). 

 Ei luminează prin credință și virtute ca soarele între ceilalți aștri sau ca cerurile cerurilor, mărturisind slava Dumnezeului Celui Preaaînalt.

Astfel de luminători, adunându-se unul cu altul, astăzi și împreună cu noi, fac să strălucească Biserica, iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci împreună lucrează sporirea luminii. Căci nu a fost așezat unul într-o înălțime, mișcându-se sus, iar celălalt coborât, ca să nu-l umbrească. Nici nu umblă unul ziua, iar celălalt noaptea, astfel încât unul stând împotriva celuilalt să nu cadă în umbră. Și nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia înapoi, încât aici să sufere schimbare, iar dincolo, în alt chip, să dobândească luminarea, după vreo măsură a împărțirii.

 Dimpotrivă, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii veșnice, făcându-le amândurora parte egală, le-a dăruit egală înălțime, slavă și strălucire. De aceea întâlnirea acestor doi luminători este comuniune, aducând o îndoită luminare în sufletele credincioșilor”.

Sfânt Petru, în cultura populară

”În tradiția poporului român, în cultura populară, Sfântul Pavel nu este atât de prezent, spre deosebire de Sfânt Petru – <Sânpetru> -, care e văzut ca un intim al lui Dumnezeu, prietenul Său cel mai bun și pe care îl trimite de multe ori pe pământ, ca pe o <iscoadă>, să vadă ce mai fac oamenii, cum se mai comportă”, mai spune sociologul.

Citește și: Postul Mare și legile nescrise în satele de odinioară

Sfântul Petru ține cheile Raiului

”Sunt foarte multe povestiri, legende și basme care îl au ca personaj. Apare ca însoțitor al lui Dumnezeu pe pământ și tot în tradiția țărănească, Sfântul Petru este cel care ține cheile Raiului, cel care îi primește, fiind portarul raiului, pe oamenii buni, pe cei care au săvârșit fapte bune pe pământ.

Tot el este și stăpânul lupilor, ca și Sfântul Apostol Andrei, după cum știm.

Țăranii credeau că, atunci când lupii urlă înfometați, la miezul nopții, ”Sânpetru” coboară din ceruri, pe un cal alb, și îi hrănește cu bucăți de pâine sau cu prescură de la biserică.

Și tot țăranul român credea că <Sânpetru> decide ce animale să mănânce”,  conchide sociologul Ciprian Voicilă.

Irina Nicolau, etnolog de prestigiu, scriitor și muzeograf, sufletul Muzeului Țăranului Român încă din 1990, vorbește într-un mod aparte, despre sărbătorile românilor, în cartea sa  ”Ghidul sărbătorilor românești”.

Găsim, desigur, referințe inclusiv la sărbătoarea Sf. Petru și Pavel.

”Apostolul Petru a fost pescar în Betsaida. Înainte sǎ-l cunoascǎ pe lisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei «cel întîi chemat» la slujirea credinței. Petru se leapǎdǎ de trei ori de lisus, dar prin căințǎ își ispǎșește greșeala și recapǎtǎ, dupǎ Învierea Mîntuitorului, vrednicia de a fi Apostol. În această calitate propovăduiește Evanghelia, ajungînd pînǎ la Roma și întărind în credințǎ pe primii creștini. Scrie cele douǎ Epistole care îi poartǎ numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împǎratul Nero, este rǎstignit cu capul în jos și moare ca un mucenic”.

”Sînpetru de Varǎ are pereche pe Sînpetru de Iarnǎ. Despre Sfîntul Petru se ştie cǎ îl însotește des pe Dumnezeu în drumurile sale pe pǎmînt și cǎ ține Cheile de la poartă Raiului.

 Ilustrație din ”Ghidul sărbătorilor românești” 

În aceastǎ zi se fac tîrguri şi se dǎ de pomanǎ pentru morți. Se zice cǎ în ziua de Sînpetru apar licuricii. De ce se postește? Oamenii zic cǎ sfinții, aflîndu-se odatǎ pe pǎmînt, au nimerit la o cîrciumǎ. Era chiar de ziua lor. Au dat peste niște oameni cu chef care jucau de stricau pǎmîntul. Fǎrǎ sǎ vrea, sfinții s-au pomenit cǎ intrǎ în horǎ. Au jucat pînǎ au obosit. Nu le-a plǎcut. S-au gîndit și au hotǎrît sǎ-i pedepseascǎ pe oameni pentru cǎ i-au fǎcut sǎ joace fǎrǎ voia lor. Au decis că ziua sǎ le fie legatǎ de un post”.

 ”Apostolul Pavel a fost un om învǎțat, rabin. Se numea Saul și îi prigonea pe cei care mǎrturiseau credința în lisus.

În drum spre cetatea Damascului, are o vedenie în urma cǎreia se convertește, devenind un zelos propovǎduitor al credinței în Hristos. Face drumuri lungi și obositoare, este întemnițat și bǎtut”.

”Se zice cǎ Sfînții Petru și Pavel stau pe lunǎ, unul de-a dreapta lunii şi unul de-a stînga. Numele lui Petru este pus în legǎturǎ cu piatra. Petru fierbe, frǎmîntǎ trei zile piatră că sǎ nu se strice cîmpurile oamenilor.

La judecatǎ, Petru se aflǎ mereu alǎturi de Dumnezeu. Este foarte sever cu bețivii. Într-o legendǎ se spune cǎ unul, Cucu, i-a furat caii lui Sînpetru. Ca sǎ-l ajute, Dumnezeu îi dǎ Sfîntului cîini voinici cu care sǎ-l prindǎ pe hoț. În pǎdure e întuneric beznǎ, Petru nu vede nimic. Se roagǎ și Dumnezeu îi trimite pe licurici. Caii tot nu i-a gǎsit, în schimb l-a blestemat pe cuc”.

Irina Nicolau spune despre păstrarea sărbătorilor autentice că necesită informare, implicare, dar și echilibru între conservare și adaptare, iar cartea sa, ”Ghidul sărbătorilor românești”, promovează o reîntoarcere către aceste valori.

Tradiția este o resursă vie și flexibilă, nu o simplă relicvă, arăta reputatul etnolog, însă refuzul schimbării este o sminteală, spunea ea.

Adaptarea nu trebuie să însemne însă pierderea esenței, arăta Irina Nicolau.

Despre granițele dintre sărbători și festivități  spunea că devin neclare în lumea modernă și că festivitățile își pierd adesea legătura cu sacrul, transformându-se în spectacole fie sociale, fie culturale.

Iar despre variantele urbane ale sărbătorilor, Irina Nicolau era de părere că ele nu reprezintă degradări ale celor rurale, ci, mai degrabă, un amestec cultural, astfel că societatea urbană creează sărbători proprii, care se adaptate la ritmurilor de viață cotidian.

Dezlegare la pește în Postul Sf. Petru și Pavel

Sursa foto: Basilica.ro