Lui Simion o să-i placă să fie președinte și va uita să mai aducă turul 2 înapoi, crede fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader.
Intrebat, luni, dacă există posibilitatea să se ajungă ca Simion, dacă va deveni președinte al României la aceste alegeri, să facă ceea ce spune în campanie, și anume să aducă „Turul 2 înapoi”, Tudorel Toader a spus, la Antena 3 CNN că din punct de vedere juridic, nu este posibil așa ceva.
„Președintele Republicii, oricât este dânsul de președinte, n-are competențe legislative. Nu este posibil, Constituția nu permite să se reia o etapă electorală care a fost deja consumată. (…). Pe de altă parte, vă rog să fiți convinsă și de faptul că după ce George Simeon s-ar vedea președinte, uită de ceea ce a spus și o să-i placă să fie președinte și nu mai aduce turul 2 înapoi. De unde îl aduce? Că el s-a consumat, a trecut procesul electoral”, a spus fostul ministru al Justiției.
 
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
							
						 
CASEE DE LA PECHEA PE BANII LUI BECALI, APARTAMENTELE DE 35 MII EURO, TRADAREA LU CG, SOSACĂ ȘI CAUDIU TARZIU, GOANA DUPĂ NOTORIETATE PRINTRE INUNDATII, STRAZI, PIETE, dovedesc caracterul său, lipsa e echipă și ura t intelectuali in lipsa cartii de muncă, a unei profesii, fals autointitulat ”scriitor” fara coperti, fara un articol.jos mincinosii, aroganții, perverisii, ipocriotii.
• NOUĂ NU. ROMÂNILOR Adică …
ahtiatdupă putere, sefuldegalerie este un mtoman inascut. IN 2020 cersea semnaturi pt premierul nostru, calin georgescu , semnaturi ce le-s detirmat ilegal spre AUR si s-a inscris pt alegeri prin fals și uz de fals, sos stie. a spus ca-l susține pt cotroceni pe CALIN GEORGESCU după ce acum 3 ani il alungas din partid. aspus c el nu va candida desi strangea semnaturi in acelasi timp c semnatuile pt CG, iar deturnate iegal, prin fals si uz de fals. fostii colegi dsmureanu si andrusac, sosoaca si tarziu l-au acuzat d e inselăciune, furt, dicatura. opriti puiul de dictatura, campion la minciuni, inselaciune, fals, deturnare de fonduri. e n pericol public. n-are ce caita in poitică. e la genunchiul lui laudiu tarzu si sosoaca.
oooooooo, ce remarca plina de gelozie…
muhahahahahahahahaha
adica mintea lui tudorel asa ar fi procedat… un imbe…l inventeaza o tema si o arunca la inaintare… si zici ca-i prost…
ha ha ha ha ha ha
Simion este decor, n-are voturi in Parlament, nu poate introduce nici macar o motiune de cenzura, fapt dovedit deja. Toata viata lui la Cotroceni ar fi un calvar, cum sa se fereasca sa fie demis. Ar fi distractie mare !
Nu uitati zicala veche:
,,Cand Simion s-a vazut imparat, pe Calin l-a eliminat”.
Asa fac toti hAURarii cand se vad sefi intr-un partid hAURist si cand gasesc nanaci care sa-l voteze imparat pe Rromanistanul democratic……[R]
unora care vreti sa-l judecati pe un candidat, care are un partid de 20%, care l-a avut pe CG membru, dar care a trebuit sa se retraga pt niste afirmatii ca si Tarziu care doar s-a strecurat.
Daca nu era partidul nu ati fi vazut adunarile care i-au idolatrizat pe CG si sotia…
Da este valoros CG, dar nu-i eligibil, nu este acceptat de CCR, BEC si UE/CE si alti stapani l-a care raspund cei de la Bukale…
Nu-l vreti pe Simion, atunci luptati sa castige casnicul campion la absente, Ponta cu meandrele lui, plicusorul sau cum i se mai spune sustinut de alianta franco-germana Fritz-Clotilde sau frumoasa calugarita Lasconi…
Votati ce va place inima, dar nu-i faceti proces de intentie unuia care in fond a fost victima la CG. In sondaje trebuia sa intre in turul II cu Ciolacu, CG nu era in sondaje…a fost o rasturnare in care CG si Lasconi printr-o minune au ajuns premianti…
Deci votati:Crin, Ponta, Nicusor, Lasconi aveti patru obtinui…sigur ei il vor aduce pe CG presedinte…
NIMENI nu-l va aduce turul II, dar Simion poate sa-l desemneze PM…restul il vor face PM pe Bolojan eventual Ciolacu…
Turul 2 la gunoi ! Georgescu presedinte ales la Rahova.
Alt mizerie politic care beneficiază din plin de resursele bugetului de stat, resurse pe care nu vrea sa le piardă preferând să arunce dezinformări. Acest individ vorbește sa se afle în treabă, vorbește în numele lui Simion deși Simion a spus clar pașii pe care îi urmează! Spaima mizeriilor din politica românească e înfricoșătoare pentru fiecare dintre ei, sa nu piardă ce au agonisit in acești 17-35 ani. Despre cetățenii români majoritari, nu au decât învinovățiri, teroare și ură viscerala. Sper sa li se întoarcă cu aceeași monedă.
Cand se va vedea presedinte, atunci o sa-i poata fura de bani si pe altii, nu doar pe Becali. Va mai gasi si alti fraieri.
Cand se va vedea presedinte, va putea da palme peste ceafa si altora, nu doar unui singur coleg din Parlament. Atunci o sa dea palme peste ceafa intregului Parlament.
Te pui cu hAURarul?
Votati ursarul mai repede, pana nu pleaca in Texas. Pleaca in Texas ptr ca stie ca pr0stii il voteaza oricum……[R]
Disperare scrie me mecla unora
N-ar fi prima data ca Toader spune prostii. @Cotidianul n-ar trebui sa dea curs. Mai ales ca Bloomberg afirma ca SUA fac presiuni pentru candidatura lui Calin Georgescu.
Semne bune Semiom nu are. Trambitata lui democratie este o grosolana înșelătorie.
Unde a emis aceste cugetari? La Antena 3? E clar.
Mesajul din spatele cugetarilor este: nu-l votati pe simion ca nu o sa va dea turul 2 inapoi!
Tudorica vrea sa ne fure calul. Si tu, tudorica? 🤣🤣😂
Puteti sa scrieti pe toti peretii ca acestea sunt alegeri, ele de fapt nu sunt decat o mascarada pentru a da o aparenta legala numirii cat se poate de oculte a unui domnitor, in esenta mai strain si decat fanariotii. Pentru ca nu interesele Romaniei le va reprezenta in in primul rand, ci va fi doar alt satrap al guvernului global si nimic mai mult.
Si…daca Simion, ajuns presedinte, o sa aduca turul doi inapoi, lui Tudorel Toader o sa-i roseasca obrazul? Nu de alta, dar Tudorel Toader se tine de roman neaos, nu ca Simion… Oricum tare sunt curios. As avea un respect netarmurit pentru Simion, daca acesta, odata ajuns presedinte se va tine de cuvant. Si nu numai eu!…
un presedinte nu face legi si nici nu le voteaza?
Tudorele, si tie ti-ar placea sa fii presedinte, lasa vrajeala cu turul 2.
Când o să îl aştepte tovarăşa colonel Delia şi tovarăşul general Pahonțu cu pişcoturi şi şampanie… uită SIEmion şi limba română ca Răducioiu pe aeroport!
Poate Nicușor Dan ar încerca, să vadă dacă e votată doamna Lasconi.