Atunci când imperiile nu se înţeleg – şi nu prea au motive să o facă -, la periferiile lor apare un continuu sentiment de nesiguranţă. Periferiile imperiilor sunt întotdeauna volatile. Există un pământ de mijloc unde frontierele sunt jocuri ale circumstanţelor. Să luăm un exemplu calsic. Două state: Polonia şi Ungaria. Vechi periferii germane în faţa lumii slave. Cele două state apar mai degrabă ca urmare a unei puternice influenţe germane, fiefuri economice germane prin excelenţă, viaţa lor economică devenind reală datorită comerţului făcut mai întâi de normanzii care traversau Europa de la Baltica la Mediterana. Tot aceşti normanzi au creat clasa conducătoare într-un alt stat al periferiei europene timpurii, stat foarte bine legat atât timp cât a fost normand: republica Novgorodului, cucerită de ruşi prin secolul al XVI-lea. Revenind la Ungaria şi Polonia, elitele lor devin filogermane în Evul Mediu, a căror religie catolică a consolidat această influenţă. O influenţă care a născut o dispută ameliorată timp de câteva sute de ani de prelungirea germană a Imperiului Austriac spre Orient (Ungaria), dar acutizată de confruntarea germano-slavă în zona poloneză. Aceasta până în recentul încheiat secol XX.
Imperiile au memorie eternă şi sunt precum mareele, sunt recurente. Din retragerile lor periodice s-au născut la periferii mici state naţionale, între care şi România. Europa Centrală şi Balcanică. Jocul periferiilor reprezintă primele mutări ale avangardelor imperiale. Renumitul Cordon Sanitar interbelic, din Finlanda până în Grecia, care ar fi trebuit să filtreze nesiguranţa şi să exporte securitate spre vest, a existat încă din secolul al XII-lea după marea invazie mongolă. Occidentul a creat două state catolice puternice pentru a domina această regiune: Ungaria şi Polonia. Spre Balcani a cochetat cu statul româno-bulgar al Asăneştilor, care aderase la catolicism într-o primă ipostază. Occidentul a blocat prin acelaşi filtru accesul Rusiei, spre Vest şi Mediterana. Atunci când presiunea era foarte mare, Occidentul a preferat să-şi înghită prin anexiune statele surori (vezi succesivele împărţiri ale Poloniei şi dualismul austro-ungar). România s-a legat în zona cu seism ridicat al acestei periferii. Pe teritoriul ei se întâlnesc cele trei vârfuri ale acestor trei lumi, care tind să se confrunte din nou. Occidentul tot mai germanic, Rusia şi aparent dispăruta forţă islamică din Balcani.
Orice poziţionare presupune desigur riscuri. Nu poziţionarea unei clase politice într-o anumită tabără este însă cel mai mare risc, cât nesiguranţa creată în interior de propria guvernare. România riscă implozia, şi nu invazia. Toate imperiile preferă implozia. În antichitatea clasică, romanii aveau la graniţe state clientelare, binevoitoare faţă de ei şi generatoare de nesiguranţă faţă de alţii, pe stipendiile Romei. Întotdeauna această bunăvoinţă clientelară a fost cumpărată de imperii şi desigur astfel întreţinută. Şi întotdeauna elitele au fost cele care au negociat. Numai că în afara jocului politic se negociază siguranţa şi dreptul la viaţă al câtorva generaţii de acum încolo. Cum se vor dezvolta, cât le va fi permis din accesul la cunoaştere. Trăim timpuri când negocierea este totală: se referă atât la viitorul următoarelor două-trei generaţii, cât şi la resursele care pot fi exploatate pe termen lung.
Pentru români, oamenii obişnuiţi, s-a creat obişnuinţa de a aştepta. De la o generaţie la alta se aşteaptă să fie altfel, să fie mai bine. Cu toţii aflăm de aşteptarea asta când devenim adulţi deşi o vedem de foarte tineri pe chipul părinţilor noştri şi în dezamăgirea celor mai vârstnici. O aşteptare lungă, uneori cât două vieţi trăite, şi întreruptă, din când în când, de recurenţa imperiilor spre interior. Atunci, preţ de un armistiţiu, vreo 20 cel mult 30 de ani, mai există timp de oxigenare, revenire, şi apoi o nouă negociere. Armistiţiul a expirat. Recurenţa în interior a încetat. Imperiile revin. Pe fondul confruntării Occident-Orient, Levantul se întăreşte şi se extinde.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.