Friederich Merz: Americanii nu au nicio strategie
Pe 27 aprilie, în timpul vizitei sale la o școală din circumscripția sa din Westfalia, cancelarul german Friedrich Merz a facut un comentariu dur. ”Americanii au intrat clar în acest război fără nicio strategie… În acest moment, nu văd ce ieșire strategică aleg americanii, mai ales că iranienii negociază în mod evident foarte abil — sau, mai degrabă, nu negociază deloc foarte abil.”
Macron: Președintele SUA e totuna cu liderii Chinei și Rusiei
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, pe 24 aprilie, la Atena, că Europa trăieşte un ”moment unic” în care ”un preşedinte american, un preşedinte rus şi un preşedinte chinez se opun cu îndârjire europenilor”. ”Acesta este momentul potrivit pentru noi să luăm măsuri decisive”, a adăugat preşedintele francez.
”Acest moment ar putea fi momentul european”. UE este ”de încredere” şi ”previzibilă”, a spus el. ”Nu trebuie să subestimăm acest lucru”. ”Provocarea pentru noi este să devenim o adevărată putere”, având în vedere că apărarea, comerţul şi serviciile financiare cumulate ale ţărilor Uniunii Europene sunt deja suficient de semnificative pentru a fi comparabile cu cele ale Statelor Unite şi Chinei. ”Există acum îndoieli cu privire la Articolul 5”, din cauza punerii sale sub semnul întrebării de către Donald Trump, a subliniat el.
Europa fără SUA: scenarii (imposibile) de reînarmare accelerată
Aliații europeni din NATO ar trebui să își consolideze armatele permanente cu cel puțin 300.000 de militari. Să crească semnificativ cheltuielile pentru apărare peste 3,5% din produsul intern brut. Este cel puțin 250 de miliarde de euro. Totul pentru a se putea apăra împotriva Rusia fără Statele Unite. Și ar trebui să facă acest lucru rapid, potrivit unei analize comune din 2025 realizate de think tank-urile europene Bruegel și Kiel Institute. Studiul avertizează că, chiar și cu 80.000 de militari americani staționați în 30 de baze pe continent – și în ciuda capacității Statelor Unite de a desfășura rapid forțe – Moscova va testa soliditatea NATO ”în interval de trei până la zece ani”.
Proiecte europene blocate de rivalități industriale
Președintele Franței și cancelarul Germaniei nu reușesc să avanseze cu proiectul comun de avion de vânătoare, FCAS. Proiectul este în valoare de 100 de miliarde de euro. Merz și Macron nu pot să-și impună autoritatea asupra companiilor din domeniul apărării aflate în conflict și goană după profit. Cum ar putea cei doi lideri, cu Macron pe final de mandat și perspectiva unui președinte naționalist sau care va trebui să facă concesii acestui curent în Franța, să ia deodată deciziile dificile necesare pentru a se desprinde de Statele Unite?
Mari actori din domeniul apărării urmăresc să aibă conexiuni bune cu guvernul la toate nivelurile, a explicat, pentru Euractiv, Bernhard Pöltl, fost director de achiziții al gigantului german din industria apărării Rheinmetall. Mulți dintre ei au departamente de afaceri politice care angajează foști parlamentari pentru a construi și menține relații cu guvernul.
Din Europa, până în Australia – înarmarea este o afacere, nu doar o strategie
Lucrurile stau în acest fel în întreaga constelație a aliaților Americii. Australia a semnat un memorandum cu Japonia pentru a construi zece fregate de generație nouă. Bugetul este de circa 7 miliarde de dolari, cu perspectiva clară de a fi depășit. Contractul fusese însă sub semnul întrebării. Compania Austal (partenerii australieni) are acționariat sud-coreean, care abia ce și-a majorat participația. Pentru guvernul japonez, acesta este un risc tratat ca atare. Nu doresc ca rivalii de la Seul sa intre în posesia datelor despre noile fregate.
Iar Australia a trebuit să satisfacă și alți aliați cu acest contract. Astfel, lanțul de producție s-a fragmentat. Fregatele australiene vor integra sisteme din cel puțin patru state. Japonia dă platforma, radarul, sistemul electronic de război. SUA dau torpile. Norvegia, rachete NSM și Regatul Unit motoare Rolls-Royce. Livrarea primei nave este estimată în 2029. Următoarele ar urma abia în 2032. Costurile – greu de estimat pe un asemenea interval.
Discursul politic este una, realitatea economică alta
Fie că este vorba despre Australia sau despre Europa, înarmarea pare înainte de toate o afacere, nu o chestiune de supraviețuire, așa cum este prezentată publicului. Alegerea unui furnizor duce, înainte de toate, nu la intrarea în posesia armelor cât mai repede, ci la o rețea de dependențe industriale, diplomatice și la câștiguri mari pentru companiile de lobby și pentru organizațiile producătoare de studii care să justifice și să explice publicului necesitatea înarmării grabnice.
Dacă ar fi ca Franta, Germania și alte puteri industriale europene să se rupă de impredictibilitatea indusă de SUA lui Trump și să se înarmeze pentru un război cu Rusia prezentat ca iminent, într-un orizont de pana la zece ani, am ști acest lucru. Franța, cu o datorie publică ce a depășit PIB-ul și cu deficit bugetar peste limita UE de 3%, nu are spațiu fiscal pentru înarmare fără economii în alte domenii. Dacă Macron ar fi vrut să se desprindă de SUA, ar fi început cel puțin să își pregătească electoratul. Acest lucru este cu atât mai valabil în state cu economii mult mai firave, România printre ele.
Europa, mai lipsită de strategie decât America
Fără anunțarea unor sacrificii, fără a risca pierderea guvernării, declarațiile lui Macron și Merz – liderii UE – sunt periculoase. Sunt corecte, însă doar câtă vreme sunt făcute de ziariști. Odată ce ies pe gura președintelui Franței și a cancelarului Germaniei sunt mai degrabă vorbe goale care irită și mai mult administrația Statelor Unite. Este greu de văzut o intenție strategică în criticile aduse politicii SUA de către Emmanuel Macron și Friedrich Merz. În acest moment, Germania si Franta sunt mai degrabă companiile de apărare decât respectivele guverne. Iar cei doi lideri au avut o izbucnire de moment la adresa Americii lui Trump și a propriei neputințe politice, industriale și financiare.
Unele relatări de presă au sugerat că Trump nu ia în mod serios în considerare retragerea trupelor din Europa, cel mult redistribuirea acestora între baze europene. Poate că europenii s-au liniștit în urma acestor relatări. La fel cum pare liniștit și premierul Spaniei, chiar dacă un documente intern al Pentagonului arată că SUA studiază posibilitatea suspendării Spaniei din NATO. Tratatul NATO nu prevede suspendarea unui stat membru. Însă neimplicarea SUA în Europa rămâne o posibilitate. Liderii marilor state europene nu au produs niciun discurs convingător despre ce ar trebui să facă aliații europeni în acest caz.
