Ce au fost evenimentele pariziene ale lui mai 1968? Mao pornise o așa-zisă revoluție culturală împotriva burgheziei roșii. Studenții parizieni au vrut propria lor dez-burgherzire culturală! Pre încremenită în proiect li se părea societatea franceză.
Dat acum, în decembrie 2018? Nu un proiect încremenit vor să scuture „vestele galbene”, ci un proiect mincinos. Le-a fost promisă o prosperitate generală, dar iată că aproape 5 milioane de francezi trăiesc la limita sărăciei.
Mulți economiști de talie mare au constatat că deceniile neoliberalismului globalizant au sporit prosperitatea unora (puțini) și sărăcia altora (mulți). Între acești puțini și acești mulți se întinde o zonă statistică (foarte mulți) în care nemulțumirile nu sunt acute.
Atunci? Minciuna proiectului globalizant nu ține numai de utopia prosperității generale. Ține și de stilistica arogantă a puterii politice. În stilistica acestei aroganțe nu mai e loc pentru compasiune față de cei săraci? Nu numai atât.
Nu e lor nici pentru o dezbatere onestă asupra privilegiilor legale ale noilor forțe economice (multinaționalele). Nu e loc în media oficială pentru recunoașterea evaziunii fiscale legale a marilor corporații. Această tăcere este considerată o sfidare, fie ceva de gen omerta. Faptul că legalitatea acestei evaziuni nu este criticată, este considerat a fi simptomul unei ordini care pune pumnul în gură.
Dificultatea situației lui Macron vine din originea puterii sale: lumea celor care pun pumnul în gură. Discursul său de pacificare a protestatarilor n-a putut conține recunoașterea onestă a enormelor sume care, în loc să ajungă la buget, sunt extrase legal din circuitele statului. Președintele Franței a vorbit de pomeni, aproape ca Dragnea al nostru, dar n-a putut vorbi de legi noi care să stopeze actualele privilegii legale ale marilor corporații (după cum nici Dragnea al nostru nu vorbește).
Protestatarii din Franța nu sunt angajații corporațiilor. La noi, cei care au inflamat strada sunt, în majoritatea lor, corporatiști și oengiști admiratori de multinaționale. Nici nu ar fi fost normal să apară o revoltă contra privilegiilor fiscale într-o țară care are mai mult de beneficiat decât de pierdut de pe urma multinaționalelor.
Dar revolta din Franța nu are cum să fie considerată anormală, deși nici acolo analfabetismul funcțional nu e la cote joase. Revoltații Franței nu sunt însă rebuturi culturale, cum comenta, la noi, cineva. Cu adevărat, ei reprezintă simptomul unei conștientizări noi: lumea bunului simț începe să declare cum poate (dacă nu prin media, atunci prin ravagii de stradă) că nu mai suportă politica pumnului în gură.
Mai 1968 a fost o revoltă a intelectului, care a dorit înlocuirea încremenirii burgheze cu progresismele imaginare de maeștrii de gândire.
Decembrie 2018 este o revoltă a bunului simț, care anunță că nu mai vrea promisiuni mincinoase, nici tabu-uri care ascund neîndeplinirea promisiunilor.
Dle Buduca, anul 1968 a fost marcat de o recrudescenta a bolsevismului planetar intrat intr-un impas economic si mai ales ideologic. Limitarea „comparatiei” pe care o faceti intre Franta si China este clar fortata de diversiunea lui Mao de a intitula masacrele puse la cale drept „revolutie culturala”!? E vorba de cultura pistolului mitraliera si cultura naganului! Lupii tineri stalinizati propagandistic au trecut la masacrarea compatriotilor deviationisti sau a caror intransigenta revolutionara amortise, intr-o repetare peste decenii a ” Marsului cel Lung” al lui Mao, la ordinul celui mai mare asasin ideologic, dupa Marx, Lenin si Stalin, daca facem abstractie de bolsevicul sub acoperire nazista, Hitler!!! Executii sumare pe strazi si in case,tintite si la intamplare, un fel de „Noapte a cutitelor lungi”
sau „rebeliune legionara”.
Anul 1968 nu poate fi inteles decat traversand Europa de la vest spre est, trecand prin Germania, Austria, Polonia si URSS, toate cuprinse de febra diversionista bolsevica,scopul principal al instrumentarii rebeliunilor fiind acoperirea socului provocat de interventia trupelor Pactului de la Varsovia in Ceho-Slovacia. De aceea, rebeliunile cele mai dure au fost provocate de Securitatile Lagarului de Concentrare Comunist in Franta si Germania. Bulversata de rebeliuni UE nu a mai avut forta condamnarii concrete a invaziei care incalca tratatele internationale, de aceea a fost nevoie de INSCENAREA PROTESTULUI LUI CEAUSESCU, pentru profilarea balbaitului ca „disident(!?)”, cu consecintele vizate, de a obtine pentru Romania comunista sprijinul tehnologic al Occidentului!!! Tehnologii transmise si URSS care altfel nu le
obtinuse!!! Tehnica bolsevica de a dobori sapte… fazani cu o impuscatura!
Dupa titlul articolului ar reiesi ca rebeliunile recente din Franta au caracter…cultural!?