Mai mulţi primari din Gorj au fost înşelaţi de o firmă din Braşov

Zeci de primari din Gorj s-au trezit acţionaţi în instanţă şi cu conturile blocate după ce o firmă din Braşov a încercat să obţină bani pe servicii pe care nu le-a prestat. Deşi, ar fi trebuit să ofere servicii de arhivare electronică, firma a adus la primării cel mult câteva scannere. Cel puţin 20 de […]

Zeci de primari din Gorj s-au trezit acţionaţi în instanţă şi cu conturile blocate după ce o firmă din Braşov a încercat să obţină bani pe servicii pe care nu le-a prestat. Deşi, ar fi trebuit să ofere servicii de arhivare electronică, firma a adus la primării cel mult câteva scannere. Cel puţin 20 de […]

Zeci de primari din Gorj s-au trezit acţionaţi în instanţă şi cu conturile blocate după ce o firmă din Braşov a încercat să obţină bani pe servicii pe care nu le-a prestat. Deşi, ar fi trebuit să ofere servicii de arhivare electronică, firma a adus la primării cel mult câteva scannere.

Cel puţin 20 de primari din Gorj s-au ales şi cu banii luaţi şi fără sistem de arhivare electronică. Unii au primit în schimbul facturii de 10.000 de lei două scannere. Alţi primari nu au primit nimic, decât factura pe care trebuiau să o achite în 15 zile.

Mulţi dintre primari nu au plătit facturile. Aşa s-au trezit cu penalităţi uriaşe şi cu executorul judecătoresc la poarta instituţiei. „Ei m-am supus hotărârii judecătoreşti, am plătit suma care mi s-a dat în hotărârea judecătorească, 102 milioane lei vechi, iar restul, până la 760 de milioane de lei, cum zice domnul executor, nu i-am plătit. Am făcut plângere penală pentru că am fost înşelat”, a declarat primarul din comuna Turburea, Ion Bârca.

„În acest caz a fost înregistrat un dosare penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

Cea mai complicată situaţie a fost la Roşia de Amaradia. Deşi fusese executată silit odată, primăria a fost luată din nou la bani mărunţi, după ce firma a cesionat creanţele unei alte societăţi.

„E o firmă fantomă şi cu siguranţă vor încerca să ţepuiască şi alţi primari, pentru că majoritatea primarilor am făcut contract la vremea respectivă. Există posibilitatea ca mâine-poimâine să se facă cedare de creanţe către altă firmă şi să o ia de la zero”, a precizat primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.