Vocea și organul SRI deplînge moartea Regelui și se lansează în meditații patriotice pentru a strecura o șopîrlă care a dominat toată perioada de după 1990. Că odată cu Regele Mihai moare pentru totdeauna monarhia românească. La gînditorii și la ofițerii care lansează aceste panseuri colcăie atîta mediocritate și suficiență, încît ei se cred cititorii eternității și deținătorii cheilor ei. O gîscă și mai înțeleaptă spunea în reprezentația ei de dimineață că „odată cu Regale Mihai moare și idea de monarhie“.
Ce poți să le spui unor asemenea oameni? Ce replică merită să dai uneia care se face mereu vocea SRI-ului și-l acuză pe Ion Iliescu că l-ar fi fugărit pe Rege? Citez: „Un destin tragic ca al Regelui Mihai nu se putea sfîrși, probabil, decît cu acest episod tragic al unei imense ipocrizii care se revarsă de pe toate ecranele. Urmașii lui Ion Iliescu, cel care îl hăituia pe Regele Mihai ca pe un infractor pe autostradă pentru a-l alunga din nou din ţară, fac coadă la omagii și temenele“.
Pe cine toacă madam? PSD-ul, ridicol în pioșenia sa față de regalitate, după ce ani și ani a făcut tot ce a putut pentru a minimaliza monarhia și imaginea Regelui?
De unde s-or fi făcut PSD-iștii atît de regaliști, cînd ei, în cea mai mare parte, n-au fost decît niște comuniști de ocazie sau beneficiari ai Epocii de Aur? A avut PSD-ul o ideologie antimonarhică? Da’ de unde? Doar frică de regalitate și de controlul unei societăți democratice! Cum a devenit PSD-ul atît de ostil față de Rege și față de familia sa? Nespus de simplu! Așa a fost dirijată turma de activiști. De către cine? Numai de Ion Iliescu? SRI-ul, cel care mai nou este filoamerican și politicos față de monarhie, a fost principalul artizan al tuturor diversiunilor antimonarhice și anti PNŢ și PNL. Nu Ion Iliescu l-a fugărit pe Rege, ci brațul democratic prelungit din umărul lui Virgil Măgureanu și al proaspăt instauraților cu sprijinul Moscovei. În anii 1990-’92, pesediștii nu depășeau nivelul unei ore de socialism științific, în vreme ce SRI-ul, da, era doctor și în pericolul reprezentat de Regele Mihai și de Familia Regală. Știa să dinamiteze orice pornire democratică. SRI-ul nu s-a amestecat în lovitura de stat cu iz de revoluție din 1989, dar a muncit din greu la mineriade, în compromiterea monarhiei, în gonflarea caricaturalului prinț Paul de Colea, pentru ca Regele Mihai să nu cuteze să spere, iar populația să nu și-l dorească. SRI-ul l-a gonflat pe Paul de Nuștiuunde, l-a vînturat, l-a împins pe micile ecrane și l-a făcut un surogat de vedetă monarhică.
După toate blocajele ridicate în fața cărărilor democratice, și PSD-ul și SRI-ul și toate celelalte structuri revopsite ale statului comunist joacă acum un fel de spectacol al pioșeniei și al respectului.
Arhiva întîlnirilor Regelui Mihai cu Țara sa este de un dramatism cumplit. Și de un comic nemărginit, demn de antologie. Presupun că unii își mai aduc aminte de decorarea Regelui Mihai în ședința solemnă a Parlamentului României, cînd penibilul personaj numit Valeriu Zgonea i-a luat din mîini Regelui decorația pe care abia i-o înmînase și s-a fotografiat și el cu aceasta.
În potopul de lacrimi care se revarsă în aceste zile peste scena publică, nu cutez să spun nimic despre Regele Mihai. Mă tem să-mi imaginez cîtă durere și ce alte sentimente se ascundeau dincolo de tăcerile sale. Mă jenez să presupun ce se afla îndărătul răspunsurilor sale scurte, uneori monosilabice. Și dacă tăcerile Regelui ascundeau deznădejde, dezamăgire, revoltă sau niște îndoieli cumplite? Nu cumva Regele Mihai ne-a înțeles pînă în vîrful unghiilor și a suferit pentru noi pînă în adîncul sufletului său?
Mă tem să răspund la toate acestea și la multe altele care mă încearcă.
Marți după-amiază am distribuit prin București o ediție specială a ziarului Cotidianul, cu convingerea că punem la îndemîna cititorilor cîteva gînduri despre Regele Mihai. Am trăit cîteva ore în care privirea unor bivoli tineri m-a luat în coarne, m-am întîlnit și cu ochii de gheață ai puștilor cu căști la urechi, cărora titlul mare „A murit Regele Mihai“ nu le spunea nimic și nu-i oprea din muzica pe care o ascultau. Și m-am întîlnit cu tristețea oamenilor de vîrstele a doua și a treia, care înțelegeau dramatismul știrii.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.
,, A avut PSD-ul o ideologie antimonarhică? Da’ de unde? Doar frică de regalitate și de controlul unei societăți democratice!” . Domnule Nistorescu cu ultima fraza ai spus totul despre ,, cine e pesedistii si ce vrea ei ”! FRICA de controlul unei societati democratice este esenta PSD-ului !