Mâna albă (47)

Mâna albă (47). În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al patrulea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 2000.

N-a fost nici pe departe singurul dezacord dintre ceea ce s-ar fi întâmplat în realitate și ceea ce a pretins Al Patruzeci și cincilea că s-ar fi petrecut cu expediția trimisă de el spre a descoperi marginea vestică a lumii, astfel încât Pământul recen- trându-se, să se corecteze numeroase erori și să se justifice atâtea fenomene altfel greu explicabile. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns că marinarii nu acceptau să confirme versiunea călătoriei lor povestită la timpul respectiv de către dregătorul Husein la Basra, mateloții se contraziceau de cele mai multe ori și între ei. în prea puține privințe erau în stare să ofere o variantă unitară despre cele prin care au trecut, preferând, de obicei, să se certe aprig pentru amănunte nesemnificative. în cazul acesta, cine este cel credibil: niște aventurieri inculți și celebri prin minciunile lor, sau savantul cel mai erudit din lume, confirmat în unanimitate cu argumente solide de toți învățații vremii? Marinarii erau primitivi, vulgari, abia dacă erau în stare să lege două cuvinte, mulți s-au mai întors și bolnavi fizic și cu mințile rătăcite. Așa că foarte repede nu i-a mai întrebat nimeni nimic și versiunea oficială a fost reconstituită pe baza prelegerilor lui Husein. Soluție favorabilă pentru toată lumea: pe de o parte, eșecul expediției s-a risipit ca fumul, pe de altă parte, rezultatele valoroase făceau necesară o nouă încercare.

În realitate, în spațiul închis al Castelului Geographului, prima ieșire arabă peste Coloanele lui Hercule a fost disecată în amănunțime, marinarii au fost supuși unor interogatorii detaliate, motivele nereușitei au fost inventariate și analizate, la rândul lor. Din păcate, prea puține date utile au putut fi luate în calcul și noul proiect a trebuit să fie pregătit, cu migală, tot pe baza cunoștințelor de laborator. Aproape doi ani au durat aceste preparative și, în anul 678, Husein nu și-a mai putut reprima vechiul dor de hoinăreală și a condus el însuși cea de-a doua expediție în largul Oceanului.

De pe puntea vasului său amiral, Al Patruzeci și cincilea respira cu nesaț aerul mării. O flotilă de șapte corăbii, bine aprovizionată și capabilă să riposteze la orice atac, naviga în linie dreaptă spre apus, numai spre apus. Husein părăsise Basra cu peste jumătate de an înainte și se instalase la Tyr, supraveghind el însuși alegerea corăbiilor, a echipajelor, a proviziilor și a tuturor obiectelor necesare drumului. Nici un ac, nici o scândură, nimic n-avea voie să fie încărcat fără avizul lui nominal. Califul însuși îi oferise o gardă de corp impresionantă, gata să convingă pe oricine că Geographul său personal este un personaj atât de important încât, în limitele competențelor cu care a fost învestit, deciziile lui au valoare de lege. Husein era un comandant suprem necontestat de nimeni. Talismanul de foc purtat pe sub cămașă, pe care unii pretindeau să-l fi văzut, îi dădea și puteri miraculoase. într-o scurtă escală a drumului de la Basra spre Tyr, Husein fusese oaspetele lui Muaiuia I. Aici aflase despre iminentul tratat de pace cu Bizanțul, fapt ce urma să curme atacurile navale anuale asupra Constantinopolului. Noua conjunctură îi oferea Geographului oportunități nesperate: în primul rând că se disponibilizau vase și echipaje, astfel încât el putea alege dintr-o ofertă sporită, în al doilea rând, riscul de a fi interceptat pe drum de către marinarii bazileului devenea mult mai mic (deși Al Patruzeci și cincilea îi cunoscuse prea bine pe latinii lui Constans și ai lui Constantin IV, ca și pe aceștia înșiși, și știa că un atac imperial – sub orice steag imaginabil – nu putea fi împiedicat printr-un simplu tratat semnat de diplomați), iar în al treilea rând, interesele Islamului căutau și găseau noi perspective oficiale.

Pe vas, în răstimpul zilelor interminabile și al nopților la fel de lungi, Husein avea timp să stea de vorbă în voie cu apropiații săi. O nesfârșită polemică, rămasă sub forma unui dialog cu Țipor, i se pare scribului un subiect de reflecție valabil și pentru ziua de azi. Acest dialog, păstrat în cadrul unei crestomații despre înțelepciunea celor vechi și ajuns la noi pe filieră latină, deși mai mult ca sigur că forma lui originară provenea dintr-un atelier arab, posibil chiar de la Basra, acest dialog pornește de la o teorie susținută de Rabi Țipor, care pretindea că adevărata înțelepciune s-a uitat pentru că scara muzicală adevărată s-ar fi pierdut. Sau că a fost coruptă intenționat. Pythagora ar fi fost ultimul om care ar fi impus unei societăți succesiunea secretă a intervalelor gamei preluate de la Regele David, cel ce, la rândul lui, ar fi fost muzicianul și înțeleptul vremurilor sale, muzica și erudiția mergând, în timpurile acelea, încă împreună. Muzicianul și înțeleptul, nu muzicianul sau înțeleptul… Pythagora-Zamolxis ar fi codificat și ar fi ascuns acea gamă muzicală, baza armoniei științei și artei, pentru ca să nu ajungă pe mâini nepricepute sau pe mâini criminale. în statul lui, puțină lume s-a ridicat la un asemenea grad de inițiere spre a avea acces la acea unică scară muzicală adevărată. O dată cu prăbușirea republicii învățaților de la Crotona, gama a intrat în legendă. Faima ei a mai supraviețuit secolelor și, o jumătate de mileniu mai târziu, un împărat roman, socotit nebun, pretindea că a regăsit înțelepciunea și armonia. Nero cânta în spectacole lungi de zeci de ore, în speranța deșartă că ar fi pe drumul cel bun. înțelepții îl lingușeau, dar îl socoteau cu mințile rătăcite și credeau că tentativele disperate ale împăratului n-ar da decât tragism acelei nebunii. După insuccesul și căderea lui Nero, nimeni, nici împărat, nici sclav, n-a reușit să mai rătăcească pe acel drum pecetluit. Țipor, care pretindea, pe corabia ce-l ducea spre vest, că este depozitarul, prin tradiție orală, a scării muzicale adevărate, nu era și el nebun? Evreul mai susținea că teoriile lui atât de misterioase pentru cei neinițiați, la fel ca și calculele-i atât de exacte și aparent inexplicabile, nu sunt decât urmarea algoritmică a unei construcții armonice înălțate pe o bază corectă. Fiindcă a dispărut gama originară din auzul oamenilor, a dispărut și armonia corectă a reflectării lumii, continua Țipor. Și era atât de convins de spusele sale, încât povestea că a existat și pentru el o vreme când s-a îndoit de adevărurile la care l-au dus sursele lui de cunoaștere; atunci a fost cât pe ce să-și renege credința străbună și să treacă la creștinism, care-l atrăgea prin ideile egalitariste. însă când a intrat într-o biserică și a auzit corul cântând în stilul episcopului Grigore cel Mare, a renunțat și s-a întors la ai lui. Țipor nu l-a iubit niciodată pe Platon, pe care-l considera un fariseu ce a încercat să i se substituie lui Dumnezeu. (Afirmație contestată de Husein¹.) Gama gregoriană, pretindea Țipor, nu era scara muzicală adevărată și el nu voia să participe la niște construcții înălțate pe o bază greșită. Autorul anonim al transcrierii dialogului afirmă că Țipor și intimii lui Husein ar fi avut cunoștință de intervalele perfecte și că în timpul călătoriei ar fi ascultat muzica stelelor și ar fi explicat toate cele prin care treceau pe baza acelei muzici. Drumul lor era un fel de „aplicație practică”. Doar că, din punctul de unde începea descrierea acelei „aplicații practice”, manuscrisul a fost deteriorat (probabil intenționat) și din locul de unde devine din nou lizibil nu apar decât concluzii și fapte concrete de pe itinerarul parcurs, fapte ce țin mai degrabă de imaginația acelui „Munchhausen al Evului Mediu”, decât de niște note de jurnal de călătorie veritabil. De altfel, aceasta era și caracteristica generală a operei lui Husein: un amestec de enciclopedie (de la catalogul stelelor fixe al lui Hiparh, la tabelele lui Ptolemeu necesare pentru calcularea mișcării planetelor, de Ia baza de pornire stabilită de Eratostene pentru diametrul Pământului, până la imuabilele intervale muzicale dintre corpurile cerești delimitate de Pythagora, de la disputele cu Sfântul Lactanțiu în legătură cu vechile și absurdele teorii împotriva antipozilor, până la cele ale lui Cosmas Indicopleustas în privința formei și limitelor Pământului), un amestec de contribuții geografice și astronomice proprii și foarte multe povești fantastice. Azi, se pare că, dintre toate, aportul științific propriu a fost cel mai mic sau, poate, cel mai incorect valorificat. Din opera lui Husein ne-au rămas foarte originale sinteze, un mod unic de punere a datelor în practică, dar și succintele descrieri în trei-patru cuvinte ale fantasticului de pe diferitele puncte ale hărților, poveștile și trimiterile la surse celebre sau mai puțin celebre. Bibliografia rămasă de la Geographul Califului abundă în apocrife și titlurile nu mai pot fi reconstituite decât cu aproximație. OPERELE adunate de Hildebrandt rămân o încercare solitară, și nici după două secole nu s-a mai găsit vreun exeget care să încerce o reeditare integrală a autorului nostru. împotriva unor argumente bine articulate, o bibliografie completă a lui Apollonius din Roma/Husein cu greu ar putea rezista. (De aceea, scribul s-a ferit să mai dea nume de lucrări, în afara, de pildă, a „Geographiei naturale și geographiei umane”, operă ce nu poate fi pusă sub semnul întrebării.)

Călătoria de la Tyr și până la Coloanele lui Hercule a fost lungă și, deși flota lui Husein s-a mai abătut din când în când de la calea cea mai directă, nimeni nu s-a îndoit vreo clipă că traseul ar fi fost, pe undeva, greșit urmat. Dimpotrivă, acele abateri au avut scopul de a aproviziona corăbiile sau de a mai risipi plictiseala marinarilor. De fiecare dată când Geographul accepta o asemenea escală, el știa exact unde își ducea oamenii, le spunea dinainte la ce să se aștepte în acel loc, cât vor rămâne și cu ce se vor alege din popasul respectiv. Siguranța Celui de Al Patruzeci și cincilea era un fapt obișnuit și nimeni nu se mira că acel erudit fără seamăn știa întotdeauna dinainte ce o să se întâmple. Husein era comunicabil, Țipor retras și greu de înțeles, mai ales că nici nu făcea vreun efort de a vorbi o arabă inteligibilă. Husein era șeful, Țipor și ceilalți ucenici nu reprezentau decât sfatul lui de taină. Sau cel puțin aceasta este imaginea ce ni s-a transmis. Husein proceda conform gnozei și el părea să se fi oprit mai mult ca oricine în ultimele secole la „dorința de a obține cunoașterea perfectă ce ar explica totul, ce ar răspunde la fiecare întrebare”. Husein n-a fost numai „Geographul”, el a fost și marele savant arab inițiat în învățături tainice, având colaboratori aleși pe măsură, făcând parte din fel de fel de societăți secrete. Decăderea sa în istorie face parte și ea din mister. Aceasta este o variantă și scribul a crezut și el mult timp în ea.

Oricum, Apollonius din Roma, alias Husein, alias Geographul, latinul devenit unul dintre primii savanți arabi, Al Patruzeci și cincilea nu poate fi comparat cu străbunicul Felician. El n-a reprezentat un spirit universal, cunoștințele sale n-au anticipat dezvoltarea ulterioară a lumii, erudiția sa nu s-a transformat în depozitul viu al Bibliotecii Universale. Destinul său n-a fost de la adevăr la legendă, ci, dimpotrivă, el a fost legenda ce a devenit, peste câteva generații și pentru o vreme, o biografie pilduitoare. în nopțile calde și lungi, arabilor le place să povestească. Și oamenii lor de știință au fost excelenți naratori. Cele

„O mie și una de nopți” reprezintă forma șlefuită și acceptată a altor nenumărate mii și mii de nopți. Printre atâția povestitori iscusiți, Geographul a fost unul de geniu. Unul care a presimțit că evul lui va fi un ev al basmelor exemplare. De la Homer, aezii au regresat continuu în talent și faimă. Geographul va reînvia acea artă și va face parte dintre cei ce vor deschide calea trubadurilor. Scara muzicală adevărată fusese readusă pe tapet pentru că Husein putea să te facă să auzi armonia lumii. Al Patruzeci și cincilea își cânta narațiunile și ele erau perfecte. Nenumărate filoane epice născute în deșert ar fi fost, poate, acoperite de nisip, dacă acest „Miinchhausen al Evului Mediu” nu le-ar fi dezvoltat și popularizat peste tot pe unde îl ducea meseria de cartograf. Al Patruzeci și cincilea a fost un foarte bun specialist în domeniul său de activitate, un dregător cu trecere și un interpret cu charismă. Acestea la un loc au fost suficiente spre a-l impune în viață și în posteritate.

După șaizeci și patru de zile de călătorie – cu escalele amintite – flota lui Husein a ieșit printre Coloanele lui Hercule în Ocean. De aici încolo, totul devine baladă. Nu ni s-a păstrat nici o planșă ABRAXAS în legătură cu suprafața lumii la vest de Medi- terana. Hărțile mari, unde Europa a fost împinsă mult mai spre mijlocul desenului, conțin și acel fragment, însă el diferă de la reprezentare Ia reprezentare. Important pare doar că planșele s-au echilibrat, că tot ce era cunoscut a trecut sub Cerurile corespunzătoare. După Coloanele lui Hercule se afla un antipă- mânt ajuns atât de aproape de Terra, încât împiedica ambarcațiunile cu catarge prea înalte să se strecoare pe sub el. Acolo, și Cerul era mult mai aproape de Pământ. în dreptul barierei respective s-a scufundat Atlantida, din care flota Iui Husein a mai găsit câteva așezări pe niște vârfuri de munte, ca niște insule rămase deasupra apei, înainte de a se scufunda și ele, în secolele următoare. Coborârea Atlantidei era lentă și ținea cont și de presiunea bolții ce apăsa în acele locuri. Corpurile cerești își găsiseră acolo calea cea mai apropiată de oameni. Husein și Țipor calculară data când distanța va fi cea mai mică, însă totuși prea mare spre a fi cineva capabil să pre gătească acolo un nou Turn Babel pentru a încerca o nouă evadare în Cosmos.

Marile planșe, arătând Europa mărginită la vest de un imens spațiu, au fost și ele interpretate în fel și chip. Unii autori au crezut că au zărit acolo reprezentarea Americilor, alții au localizat Islanda și Groenlanda, Huskof arată că a dat de o cartografiere aproape corectă a întregii zone a Caraibilor și a Americii Centrale, bănuind că Husein ar fi ajuns până în Marea Mexicului.

Pornind de la acele hărți, s-au făcut cercetări submarihe: pe lângă contururi ușor Iocalizabile ale unor teritorii existente, atât de exact desenate încât întăreau bănuiala că arabii chiar le-au vizitat, fiind coincidențe prea mari țărmurile perfect dantelate în realitate și în desene, apăreau și insule ce nu se găsesc (azi) în teren. Unele explorări sub ocean au scos în evidență posibile resturi ale unor locuri prăbușite în urma cutremurelor sau a activităților vulcanice. O adevărată bibliotecă S.F. s-a scris plecându-se de la Oceanul Atlantic al lui Husein. Și ipotezele primelor mari cuceriri geografice arabe din mileniul I de după Christos își au originea în marile planșe ABRAXAS, cu Europa centrată. Legendele consistente ale acelor hărți, transformate în adevărate legende literare, au susținut speculațiile.²

Oricum, toate cele șapte corăbii au revenit, cinci luni după plecarea din Tyr. Al Patruzeci și cincilea și apropiații săi s-au întors la Basra. împrăștiați în lume, cei mai mulți marinari colindau zările, povestind ceea ce pretindeau a fi văzut. Variantele erau demne de o nouă epopee, chiar dacă nu coincideau întotdeauna între ele. Unii mateloți au ajuns să-și omoare foștii tovarăși de drum, dacă nu erau de acord cu anumite amănunte povestite de aceia. Călătoria lui Husein pe Ocean a devenit foarte repede celebră. Narațiunea care s-a impus cel mai mult a apucat să fie considerată cea adevărată. Dacă voiai să te înfrupți din gloria Geographului, trebuia să repovestești aceeași variantă. Altfel nu erai crezut. Curând au apărut și alți membri ai expediției. Chiar și încă o sută de ani mai târziu, existau persoane ce pretindeau a fi făcut, într-o calitate sau alta, parte din echipajul lui Husein. Nu pe corabia amiral, pe o altă corabie, iar micile amănunte în plus se datorau acestui fapt. Erau marinari ce ar fi trebuit să aibă peste o sută de ani pentru a fi putut cu adevărat să fi străbătut Oceanul împreună cu Geographul Califului. însă calcule în acest sens nu se făceau. Epopeea era frumoasă. Oamenilor le plăcea s-o asculte.

De câteva veacuri, minunile veneau din Orientul îndepărtat, din China, din India, din Țara Soarelui Răsare. Husein a deschis epoca Mirificului Apus. Curând, însă, imaginația se va reîntoarce spre est. Faptul că Al Patruzeci și cincilea vorbea fluent în multe limbi îl făcea, în ochii oamenilor, apt să fie autorul a numeroase variante și chiar texte fără legătură între ele sau fără legătură directă cu povestea lui. Graiul diferit nu numai că nu constituia o piedică pentru a-i fi atribuite și alte mituri, ci era chiar un argument al autenticității. Povestea s-a tot mărit și s-a tot modificat. „Călătoria pe Ocean” a devenit o epopee vie, preluând senzaționalul zilei și renunțând la părți ce nu mai interesau. Dar Al Patruzeci și cincilea s-a născut cu opt sute de ani prea devreme. Cristofor Columb va reînvia, după ce lumea va fi învățat să se obișnuiască și cu sfericitatea Terrei, ecourile orale în aceeași măsură ale Geographului, cât și ale Naratorului. în secolul al XV-lea, planșele ABRAXAS – chiar dacă incomplete și corupte – se mai găseau relativ ușor. Când marile cuceriri au intrat în monopolul unor case regale, tot ce le putea trăda interesele s-a transformat în secret de stat, iar lucrările inspirate din activitatea (munca și imaginația) lui Husein au fost căutate cu grijă și retrase de pe piață. Cele mai multe dintre ele n-au mai apărut niciodată la lumină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.