După deciziile istorice ale NATO, președinte Iohannis pare să-și fi revenit o secundă din beția puterii sale internaționaliste și a încercat să revină la oile de pe meleagurile noastre. Nu este exclus să-l fi impulsionat și nivelul foarte ridicat de conținut și formă a dialogului cu președintele Erdogan, care puțin a lipsit să-l întrebe cu ce caută pe la summit de la Madrid.
Vremurile se schimbă iar războiul nu poate fi unica variantă în găsirea unor soluții așa cum s-a propagat până acum.
Flancul estic al NATO își stabilește în România un avanpost care deocamdată nu se conturează explicit a fi doar unul defensiv.
Noua Cortină de Fier pare să găsească aici un mediu politic incapabil să se integreze internațional, cât și modalitățile pentru stabilirea unei conduite conforme prin încredințarea unor mesaje precise.
Lăsarea lui Klaus Iohannis drept negociator bun la toate pare să aibă ca primă consecință ridicarea cheltuielilor militare, altele decât acelea pentru modernizarea armatei române ci mai mai mult în contul altora care să își realizeze strategiile.
Aflat pe valurile de-acum incontrolabile ale propriului joc, dezinteresat de dezbatere și de găsirea oamenilor capabili de reformă, președintele începe să realizeze că în noul context, în ceea ce ne privește, trebuie totuși să prevaleze aspectele defensive și nu cele războinice.
Ce va face România față de acest curs ambiguu al evenimentelor, care ar trebui să promoveze sancțiunile împotriva Rusiei pe primul loc, este greu de prevăzut, însă atitudinea este esențială.
România poate fi transformată într-o țintă în conflictul ruso-ucrainean prin grava neglijență a celor de la vârful statului iar acest lucru trebuie strategic evitat.
Pentru orice tara este grav cand in momente de cumpana este condusa de o nulitate absoluta. Si alogena pe deasupra.