Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat vineri, după întâlnirea cu ministrul administraţiei şi internelor, Traian Igaş, că acesta a fost de acord să fie analizate de marţi, într-un grup de lucru, propunerile sindicatelor, printre care şi posibilitatea ca poliţiştii să îşi poată suspenda activitatea pe o perioadă limitată.
„Până pe 15 iunie noi o să colectăm rapoartele celor care doresc suspendarea pe o perioadă de doi-trei ani, or să fie analizate punctual, pe fiecare structură în parte. Alte propuneri pe care ministrul Igaş a fost de acord să le analizeze au fost acelea privind pensionarea celor care îndeplinesc condiţiile, cu amendamentul ca drepturile compensatorii să fie acordate în următorii trei ani şi cea potrivit căreia poliţiştii care au absolvit Academia să fie exoneraţi de la plata cheltuielilor de şcolarizare dacă părăsesc sistemul mai repede de zece ani”, a spus Marin Gruia.
El şi-a exprimat speranţa ca proiectul de ordonanţă de urgenţă să fie discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare cu amendamentele propuse de reprezentanţii sindicatelor.
„Măsura tăierii primei de hrană pe care a luat-o conducerea ministerului a dus la dorinţa de a pleca din sistem a multor poliţişti, deoarece nimeni nu garantează că în perioada următoare nu vor fi şi alte reduceri”, a afirmat Marin Gruia.
El a precizat că procedura de autosuspendare poate fi analizată şi pusă în aplicare în numai câteva zile de la solicitarea făcută de lucrătorii din poliţie.
Marin Gruia (SNPPC): Sunt mulţi poliţişti care doresc să se autosuspende, aceasta ar putea fi o soluţie la disponibilizări
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat vineri, după întâlnirea cu ministrul administraţiei şi internelor, Traian Igaş, că acesta a fost de acord să fie analizate de marţi, într-un grup de lucru, propunerile sindicatelor, printre care şi posibilitatea ca poliţiştii să îşi poată suspenda activitatea pe o perioadă limitată.„Până pe […]