Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat la o reuniune cu membrii formaţiunii de la putere Rusia Unită că l-a informat vineri pe omologul său american Barack Obama că aprecierile Washingtonului privind presupusele nereguli de la alegerile pentru Duma de Stat sunt inadmisibile.
Pe 6 decembrie, la două zile după alegerile parlamentare din Rusia, secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că scrutinul nu a fost nici liber, nici corect.
„Atunci când în prima sau a doua zi (după alegeri – n.r.) există critici în cea mai rea tradiţie a Războiului Rece, este inadmisibil. Nu este deloc o resetare. Departamentul de Stat nu este un birou rus”, a spus Medvedev.
Obama şi Medvedev au avut vineri o discuţie telefonică, în cursul căreia preşedintele american l-a felicitat pe omologul său pentru aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a exprimat intenţia Statelor Unite de a continua o cooperare benefică reciprocă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.