Cartea neagră a băsismului îşi adaugă în fiecare zi alte şi alte file de ode adresate lui Băsescu şi alor lui şi de înjurături copioase aruncate tuturor acelora care îndrăznesc a se opune regimului politic actual.
Mircea Mihăieş este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai acestei cărţi, şi de fiecare dată, cu fiecare nou editorial pe care îl azvârle în oficiosul EVZ, limbajul vicepreşedintelui Institutului Cultural Român devine din ce în ce mai apropiat de cel folosit de clienţii crâşmelor din porturi.
Mihăieş a dezvoltat o obsesie furioasă împotriva PNL şi a preşedintelui acestui partid. Indiferent cum s-a numit acel preşedinte. Atâta vreme cât liberalii au fost conduşi de C.P. Tăriceanu, subordonatul lui Patapievici îl injura la fel de spumos şi pe fostul premier al României. Acum, când liderul PNL este Crin Antonescu, Mircea Mihăieş toarnă aceleaşi găleţi de mizerie şi în capul acestuia. Cu mici variaţiuni, fireşte. Dacă pe Tăriceanu îl calomnia spunându-i că e „un mafiot, un trădător, argatul unui alt mafiot, Dinu Patriciu”, pe Antonescu îl mitraliază la foc deschis pentru îndrăzneala de a-l fi invitat pe acelaşi magnat (apropos, cel mai nou susţinător al regimului Băsescu-Boc) să demisioneze în PNL. „Crezându-se pe cai mai, a declanşat lupta pe viaţă şi pe moarte cu Dinu Patriciu, omul pe care-l pupa în dos pe când l-a ajutat să-l doboare de pe soclu pe celălalt trădător, Tăriceanu. Metoda lui preferată, excluderea – pe care-a folosit-o cu Cataramă, personaj pe care-l elogia cu nici un an în urmă, cu care se mândrea de mama focului, dar pe care l-a exclus, scurt, din partid când a avut îndrăzneala să-l înfrunte – s-ar putea să se întoarcă împotriva lui. Astăzi, în colimator a intrat Dinu Patriciu – nuca cea mai tare a partidului”, scrie mult prea nervosul sinecurist în editorialul său de luni, din „Evenimentul Zilei”.
Şi, ţineţi-vă bine, Mircea Mihăieş nu s-a oprit aici! De la „Chucky, trădător, impostor, castrat din punct de vedere ideologic, dictator cu ifose mărunte, jongleur mărunt de iarmaroc, meschin, incapabil, agitat isteroid etc.” până la condamnarea cu mânie proletară a preşedintelui PNL pentru „vina” de a fi tată şi de a se ocupa de copilul său, intelectualul preşedintelui Băsescu l-a trecut pe Antonescu prin tot arsenalul cotrocenist de înjurături, acuze aberante şi calomnii.
La sfârşitul editorialului, cu acelaşi ton furios, vicepreşedintele ICR aşterne pe hârtie un fel de wishful thinking al său şi al întregii suflări pedeliste: dispariţia de pe scena politică a Partidului Naţional Liberal. „N-ar fi exclus ca ultimul partid istoric de pe scena românească să aibă, în nici doi ani, soarta ruşinoasă a ţărăniştilor. E drept că nici la moartea lor, ca la catafalcul ţărănist, nu va plânge nimeni”, scrie plin de speranţă Mircea Mihăieş.