Conflictul din Orient Premieră. Militari americani uciși în Iordania

Cel puţin trei militari americani au fost omorâți, iar peste 20 răniţi într-un atac cu dronă, într-un mic avanpost american în Iordania, transmite CNN. Atacul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică,

Potrivit CNN este pentru prima oară când militari americani sunt ucişi Orientul Mijlociu de la începutul Războiului din Fâşia Gaza.

Preşedintele american Joe Biden confirmă atacul şi acuză grupări proraniene.

„Astăzi, inima Americii este grea”, a spus Biden într-o declarație duminică. „Aseară, trei membri ai serviciului american au fost uciși – și mulți răniți – în timpul unui atac cu drone aeriene fără pilot asupra forțelor noastre staționate în nord-estul Iordaniei, lângă granița cu Siria”.
„În timp ce încă adunăm faptele despre acest atac, știm că a fost efectuat de grupuri militante radicale susținute de Iran care operează în Siria și Irak”, a continuat Biden.

Biden a promis că SUA „vor trage la răspundere pe toți cei responsabili la momentul și în modul pe care îl alegem noi”.

El i-a numit pe cei trei membri ai serviciului căzuți „patrioți”, lăudându-le curajul, denunțănd un „atac disprețuitor și complet nedrept”.

„Împreună, vom păstra obligația sacră pe care o avem față de familiile lor. Ne vom strădui să fim demni de onoarea și vitejia lor. Vom continua angajamentul lor de a lupta împotriva terorismului”, a spus președintele american.

Iranul a dezminţit luni orice legătură cu atacul cu dronă care a ucis duminică trei militari americani şi a rănit alte zeci în nord-estul Iordaniei, transmite Reuters.

Agenţia observă că preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, care a pus atacul pe seama unor militanţi susţinuţi de regimul de la Teheran, se confruntă cu presiuni politice pentru o reacţie directă împotriva Iranului, cu riscul de a declanşa un conflict mai extins.

Nasser Kanaani, purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe, a susţinut că acuzaţiile conform cărora ţara sa este implicată în atacul de lângă frontiera Iordaniei cu Siria sunt „nefondate”, iar continuarea loviturilor americane în Siria şi Irak, precum şi războiul din Gaza vor intensifica instabilitatea din regiune. Oficialul a afirmat că „grupurile de rezistenţă” nu primesc ordine din partea Iranului.

Misiunea iraniană la ONU emisese deja un comunicat în acelaşi sens: „Iranul nu are nicio legătură şi nu a avut nimic de-a face cu atacul asupra bazei SUA” şi „există un conflict între forţele SUA şi grupurile de rezistenţă din regiune, care se atacă reciproc ca represalii”.

Reuters apreciază că opţiunile de reacţie ale lui Biden merg de la lovituri directe împotriva forţelor iraniene din alte ţări sau chiar de pe teritoriul Iranului până la represalii mai reţinute, doar asupra militanţilor susţinuţi de Teheran.

 

Foto Arhivă

Recomanda [votes_up id=734076]
Author

29 de Comentarii

  1. Vor urma multe astfel de „Premiere”!
    Militarii amerloci vor fi uciși nu numai în Iordania, Somaliia, sau alte locuri, de-acu’-‘n-‘colo, ci peste tot în Lume!
    Cine se preocupă de niște mexicani ajunși peste Rio Grande în urmă cu 10-15 ani? …că ăia sunt „militarii americani”, recrutați pă salarii în $$ dîn straturili sărace ale populimii amerloce locuitoare șî certărețe în rulote plimbătoare p’în prafu’ Arizonei!

  2. Si-au pus vreodata americanii intrebarea de ce au fost ucisi in Iordania sau Orientul Mijlociu militari americani si nici un singur militar chinez sau indian? Raspunsul este extrem de simplu: pentru ca incienii sau chinezii nu detin trupe pe teritorii ale altor state, nici chinezii si nici indienii nu au infestat planeta cu trupele lor asa cum fac americanii. Americanii au devenit o metastaza canceroasa pentru planeta Pamant in numele sionismului care a planificat depopularea planetei in proportie de 95%. Daca tot vor ei depopulare, atunci sa incepem depopularea cu sionistii, sa dispara mai intai 95% dintre ei, executantii sa aplice exact planurile sioniste, dar impotriva sionistilor. Sa guste ei primii roadele uneltililor lor. Apoi vom mai vedea ce-i de facut. Avem nevoie de exemplul personal al sionistilor in materie de depopulare, ce doresc ei sa ne faca noua, sa le facem noi lor, sa nu mai executam ordinele lor. Secretul puterii sta in obedienta slugilor, daca slugile nu se supun si se intorc impotriva stapanilor, dispare ca fumul toata puterea stapanilor. Nici un ordin venit de la sionisti prin WEF, ONU, OMS, Bilderberg, Clubul de la Roma, NATO, Big Pharma, cuvernele antinationale, etc. sa nu mai fie adus la indeplinire, ci dimpotriva.

  3. Ce cautati prin toate tarile lumii? Voi sunteti raul acestei omeniri.Ati umplut-o de arme si soldati.Peste tot sunteti numai voi si sluga UK.Ati dezbinat popoarele lumii propagand razboiul si minciuna.Toti care nu sunt cu voi sunt dusmanii vostri.Istoria voastra: crime si razboaie.Nu e un presedinte american fara razboaie.Cuvantul pace nu va place.Va urasc toate popoarele lumii mai putin gunoaiel care le conduc,slugoii pusi de voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.