Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins o decizie rapidă privind aderarea Ucrainei la NATO, alianţa occidentală care sprijină Ucraina în războiului cu Rusia, statele membre furnizându-i arme, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres. Kievul doreşte ca alianţa militară nord-atlantică să îi ofere calitatea de membru.
„Uşa este întredeschisă, dar nu este momentul să decidem acum”, a declarat Pistorius joi seara, în cadrul programului ZDF găzduit de jurnalista Maybrit Illner, adăugând că Ucraina este conştientă care este situaţie procesului de luare a deciziilor pe acest subiect. Pistorius a spus că decizia de aderare a Ucrainei la alianţă nu poate fi luată doar din solidaritate, ci „cu capul rece şi cu inima fierbinte. Nu invers”.
Posibila aderare a Ucrainei la NATO sau la Uniunea Europeană nu va fi discutată vineri la cea de-a patra întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei de la baza aeriană americană Ramstein din sudul Germaniei, a adăugat ministrul.
Declaratia ministrului german vine dupa prima vizita la Kiev de la invazia rusa intreprinsa de secretarul general NATO. Jens Stoltenberg i-a spus presedintelui Volodimir Zelenski ca ”locul Ucrainei este o NATO si, in timp, sprijinul nostrum va face posibil acest lucru”. ”Suntem cu voi acum si pe termen lung”, mai spus Stoltenberg. El l-a invitat pe preşedintele Zelenski la Summit-ul NATO ce va fi găzduit de Vilnius în luna iulie. Aderarea la NATO şi garanţii solide de securitate pentru Ucraina vor fi prioritare pe agenda summit-ului, a precizat secretarul general al alianţei nord-atlantice.
Misteauco, ești tare comică! Așa îți place să te lauzi, că poți fi model pentru o statuie a narcisismului de pomană!
Și eu am un QI de peste 170, dar nu văd de ce l-aș scoate în balcon ori de cîte ori spun vreo măgărie! ?
Tu ești așa de deșteaptă încît nu te poți prinde cum mi-am dat seama că ești fătucă, și că nu ești deloc evreică ! Mai taie naibii din coeficientul ăla cu care te împăunezi, că te faci de rîs!
Ti-am mai spus să nu te mai lauzi cu capacitățile tale para-anormalicești, căci de obicei cînd dai DATE certe, alea țin de o grămadă de factori, care le pot compromite!
Nici nu văd la ce îți folosește să te lauzi în așa hal aiurea, dar probabil ești olteancă , că oltenii au obiceiul sa se laude și cînd se cacă, uluindi-se în fața producției lor irepetabile! ?
În SUA nu e nicio batistă pe vreun țambal, doar ca boul de Senilache mai vrea un mandat, că doar la Casa Albă poate primi pampersi gratuiți! Dar, chiar dacă ar veni și Trump iar la ciolan, tot ar fi obligat să acorde asistență militară consistentă Ucrainei. Iar cazul Teixeira e doar o fumigena trasă de CIA.
Asta o spun eu,cel cu jalnicul meu QI de doar peste 170! ?