M-am apropiat. Nu era Libertatea. M-am apropiat. Nu era Frumusețea. M-am apropiat. Nu era Adevărul. Era un Propovăduitor. Era un Profet. Era un Politician. Tocmai ieșisem pe bulevard să iau aer. Era încă gratis, aerul. În mod curios, nu m-a oprit poliția să mă ia la rost că merg aiurea pe bulevard. Să fie asta libertatea? Curios, nu m-au oprit cei de la serviciile secrete să mă întrebe dacă îmi place lumina soarelui.
Asta să fie frumusețea? Curios, nu m-au oprit filozofii patriei noastre să-mi zică ei cum stau treburile cu filozofia. Ăsta să fie Adevărul?! Profetul și cu Politicianul, braț la braț. Cine mai e ca ei?! Poporul? Poporul în urma lor, crâcnind, certându-se cu alte popoare, jinduind după acela, după aia, istorie veche, de milenii. Propovăduitor, și el, fuguța, după cei din frunte, să fie acolo, urmat, adulat, ascultat.
Bulevardul era plin ochi de lume. Poate că era o revoluție, poate că era un spectacol, poate că era o sărbătoare sau poate că, pur și simplu, se revărsau cu toții în curul mirajului, mirajul acela care lua diverse forme, diverse chipuri, însemna orice, pentru oricine. În sfârșit, dau nas în nas cu niște poeți. Se duc la Institutul Cultural Român, ăsta pe care au pus laba, vremelnic, socialiștii după ce, o vreme, a fost în mâna băseștilor.
Poeții, ca atrași de magnet la ICR. Ușor moscoviți dar cu aere de parizieni pur-sânge. Să pună laba pe niște feliuțe roz de bulăneală scriitoricească, țanțavais balcanic, învârteală mojicească de poet cu muci la nas, rupt de foame și de atâta miraculozitate, dacă vrei să mă înțelegi. Asta e, continui să mă apropii. Vreau să mă apropii, un polițist, urlă, bă, treci înapoi, nu e voie atât de aproape, înapoi. Cade o rachetă, o bucată de rachetă, nu era o farfurie zburătoare, nu erau marțienii, era războiul. M-am apropiat.
Nu era Războiul, era murdăria umană. Murdăria sufletului, onerosul suflet, jinduitul suflet, amărâtul suflet cu tot cu invidiile lui, cu dorințele lui deșarte. Înapoi, mereu înapoi, nicicum Înainte. Înainte și Înapoi. Înghesuială înapoi, înghesuială înainte. Acum să vezi, vine tramvaiul electoral, burdușit bine de tot cu poporani. Trece bubuind tramvaiul, păcănind, urlă vatmanul, păzea! Dar să vezi, cum se apropie, vai, nu e tramvaiul, e șarpele biblic. Ăsta, șarpele biblic, vorbește românește, bagă la plezneală, bă nenicule, pe șerpimea mea, asta e politichia!
Ce mama mă-sii vrea să zică șarpele biblic? Să vezi, vine de după colț un tip sclivisit, cu tentacule bine ancorate la pesediști, la liberali, la useriști, cine mai e ca el, dar e înainte și înapoi că ăia, vezi bine, se înghesuiesc să aibă treabă cu el, adică el o fi șeful și nu văd eu bine, mă apropii. Se duce dracului Mirajul! E un șmenar, cartofor, cocalar cu ghiuluri pe mână, învârtind politichia românească pe din dos, da, se duce dracului Mirajul! Nu era nu știu cine, Havel, Sartre, nu, nicidecum. Era un fel de stalin al zilelor noastre, pus pe dijmuială, pe afacereală. Afacereală? Păi da, că aste nu sunt afaceri! Dar cine face afaceri?
Nimeni, să fim serioși, furgăseală, plagiatură, pompadură. Și pompadura ce zice? Își sulemenește chiloții rozalii de i se zăresc pulpele rozalii și nurii rozalii! Aiurea, Miraj. E de fapt o golancă din Ferentari, din Țiglina, de la Râpa Roșie, de la Bastion, face trotuarul, stă cu ochii pe populațiune. Nu e pompadură, e Gică Turnătorul, gata, gata să te dea în gât la organe. Organele sunt peste tot, eviscerate, dragele de ele, n-ai scăpare. Așa că înainte, Miraj. Așa că înapoi, Miraj. Bezmetic cum sunt, nu iau seama, mă tot duc la vale pe bulevard, plouă cu vești nasoale de peste tot, toți stau cu nasu-n telefon căutând un miraj acolo, virtual când el, mirajul e aievea, na.
Și de peste tot coboară profeții, politicienii, predicționiștii, prognoziștii, vai și-amar de noi, zugrăvind în culori vesele viața asta mizeră ca o filopteră. Dar ce e filoptera? Oh, filoptera, uite-o! E o femeie foarte frumoasă filoptera, gata, gata să te dezmierdească, să te fericească în această lume murdară și slută, da, ce frumoasă femeie, ea! Și eu mă apropii, și mă apropii, și mă tot apropii, și mă apropii, dar ce mă apropii și, vai, ce deziluzie, ce dezamăgire, na! Frumoasa e doar o filopteră, filoptera nu e femeia frumoasă, e doar o filopteră, așa să vezi, ba nu, nu e filopteră, dacă mă apropii bine și mă uit mai bine, apropiindu-mă mai bine, da, văd, păi sigur că văd, hai că-ți zic, unde fugi, de ce fugi, stai că-ți zic eu ce trebuie să vezi, nu fugi, hei, unde fugi?!
este sf politic intr-adevar: atat aerul, cat si soarele (taxa pe soare, pentru ca ciolanu si pretinii si-au tras soare, frate!, raman antologice! absurdul si fictiunea au devenit realitate), dar si ploaia totul este taxat acum in lume, ba chia in sua este interzisa strangerea apei de ploaie in recipiente, prin lege…ha! Fictiunea Dumneavoastra si absurdul politruciei impotriva romanilor si a Tarii devin paaaas-cu-paaas realitate. spiritualii astei lumi chiar jura ca realitatea ar fi in vis si miraj si nu aici…ce sa mai crezi…? ce sa speri…?