Mirajul Orchestrei Bavareze

Muzicienii de la Bayerische Staatsorchester vor concerta astăzi şi mâine în seria Mari orchestre ale lumii.

Sâmbătă se va afla la pupitru Contantinos Carydis, iar duminică, Sebastian Weigle, distins cu Premiul Dirijorul Anului.

Orchestra bavareză a fost dirijată de Richard Strauss.

Bayerisches Staatsorchester va concerta astăzi, la ora 19.30, avându-l la pupitru pe Constantinos Carydis. Solist: pianistul Pierre Laurent Aimard.

În programul de azi:

Enescu – Poemul simfonic Isis (1923) – orchestrat de Pascal Bentoiu după schiţele compozitorului. Cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia

Beethoven – Concertul nr.5 în Mi bemol Major op. 73 pentru pian şi orchestră

Şostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor op. 47

Fondat în 1940 sub conducerea lui Ion Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca un ansamblu de elită. A fost condus, de-a lungul anilor, de Dumitru D. Botez, Dumitru D. Stancu, Gheorghe Danga, Constantin Petrovici, Emanoil Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş.

În prezent, la pupitrul Corului se află Dan Mihai Goia.

Repertoriul corului s-a diversificat ca urmare a miilor de minute de înregistrări speciale, emisiuni TV, concerte a cappella şi vocal simfonice (Simfonia a IX-a de Beethoven; Misa în si minor, Mathäuss Passion, Oratoriul de Crăciun de Bach; Anotimpurile de Haydn; Misa Încoronării şi Recviem-ul de Mozart, Recviem-ul de Verdi; Requiem-ul german de Brahms; Carmina Burana de Orff; Simfonia a III-a de Enescu etc.).

În anul 1996, Corul Academic Radio a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali.

Constantinos Carydis tot ceea ce întreprinde transformă în aur

Bayerische Staatsorchester

Dirijorul Constantinos Carydis a încheiat sezonul 2013/14 cu un concert de mare succes, dirijând Frankfurter Museumsorchester, despre care Frankfurter Rundschau a scris: “La vârsta de 40 de ani, dirijorul de origine greacă a fost la fel de intens atât în cele mai liniştite momente cât şi în momentele de maximă intensitate, care păreau să însufleţească sala de spectacol. El este calm ca interpret, îşi cunoaşte limitele, dând formă chiar şi la cel mai mic act muzical”.

În 2014/15 a debutat la Orchestra Svizzera Italiana (atât la Lugano, cât şi la festivalul Settimane Musicale di Ascona), Bamberger Symphoniker şi Mozarteumorchester Salzburg. Angajamente anterioare au inclus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Münchner Philharmoniker, Bayerisches Staatsorchester, Mahler Chamber Orchestra (cu care el a apărut, de asemenea, la Festivalul de la Atena), Deutsches Sinfonieorchester Berlin, NDR Sinfonieorchester, Konzerthausorchester Berlin, Tonhalle -Orchester Zürich şi Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino.

La Bayerischer Staatsoper, în 2014/15, Carydis a dirijat Don Giovanni de Mozart şi o nouă producţie cu Pelléas et Mélisande de Debussy, pentru Münchner Festspiele din 2015. Relaţia lui apropiată cu Oper Frankfurt a inclus un spectacol de Barry Kosky, care a cuprins Dido and Aeneas de Purcell şi Duke Bluebeard’s Castle de Bartók la Festivalul Internaţional de la Edinburgh din 2013.

În 2011 Constantinos Carydis a fost distins cu premiul Carlos Kleiber de către Bayerische Staatsoper.

Captivantul Pierre-Laurent Aimard

Pierre Laurent Aimard

Aclamat pe scară largă ca o figură-cheie în muzica contemporană şi un interpret semnificativ, unic, al repertoriilor de pian pentru orice vârstă, Pierre-Laurent Aimard concertează cu orchestre importante din lume sub bagheta unor dirijori precum Riccardo Chailly, Vladimir Jurowski, Peter Eötvös, Sir Simon Rattle şi Esa-Pekka Salonen. El a creat, regizat şi interpretat într-o serie de rezidenţe, inclusiv proiecte la Carnegie Hall, Lincoln Center din New York, Philharmonie Berlin, Cité de la Musique din Paris, Tanglewood Festival şi Southbank Centre din Londra. În prezent, Aimard este director artistic al Festivalului Aldeburgh, unde a adunat un public impresionat şi critici cunoscuţi datorită repertoriilor sale inovatoare.

Evenimentele principale actuale şi viitoare includ recitaluri solo în Londra, New York, Chicago, Paris, Tokyo, Viena, Beijing şi Amsterdam. Alte apariţii includ concerte cu Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Filarmonică din Londra, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin şi Orchestra de Cameră a Europei.

Aimard a avut colaborări strânse cu mulţi compozitori importanţi, inclusiv Kurtág, Stockhausen, Carter, Boulez şi Benjamin şi a avut o asociere pe termen lung cu György Ligeti, înregistrând lucrările sale complete pentru pian. Cel mai recent, pianistul a interpretat ultima lucrare de Elliott Carter: Epigrame pentru pian, violoncel şi vioară, care a fost scrisă pentru el.

Prima sa lansare DG, Art of Fugue de Bach, a primit atât premiul Diapason d’Or cât şi Choc du Monde de la Musique.

Richard Strauss şi “Elektra”

Dirijorul Sebastian Weigle

Bayerisches Staatsorchester va susţine un al doilea concert duminică, 13 septembrie, la ora19.30. Dirijor: Sebastian Weigle.

În program:

Strauss – Elektra (varianta de concert)

Solişti: mezzosopranele Agnes Baltsa, Heike Grötzinger, Okka von der Damerau, sopranele Elena Pankratova, Anne Schwanewilms, Marzia Marzo, Anna Rajah, Helena Zubanovich, Eri Nakamura, Iris Kupke şi Angela Brower, baritonul René Pape, tenorii Ulrich Ress şi Kevin Conners, basul Christoph Stephinger.

Basul René Pape a studiat în oraşul său natal, Dresda, şi a debutat încă din timpul şcolii la Opera de Stat din Berlin (1988), rămânând până azi membru al instituţiei. Toate rolurile principale din repertoriul său (Rocco, König Marke, König Hein-rich, Pogner, Fasolt, Hunding, Sarastro, Figaro, Leporello, Parsifal, Boris Godunov şi Don Giovanni) au fost dirijate de Daniel Barenboim. Pe Ramphis l-a interpretat sub bagheta lui Zubin Mehta.

A apărut pe scena marilor opere din Europa, Japonia (în cadrul unor turnee cu Metropolitan New York şi Opera de Stat din Berlin) şi SUA. Este invitat în mod frecvent la Metropolitan Opera New York (contract inclusiv pentru stagiunea 2016-2017). Sub bagheta lui James Levine a apărut în noile producţii Tristan şi Isolda (König Marke), Fidelio (Rocco), Don Giovanni (Leporello), Faust (Mephisto), cât şi în re-puneri în scenă ale operelor Lohengrin (König Heinrich), Maeştrii cântăreţi din Nürnberg (Pogner). A interpretat pentru prima oară rolul lui Gurnemanz în Parsifal sub bagheta lui Valerij Gergiev.

În calitate de solist, a cântat alături de marile orchestre simfonice ale lumii, în majoritatea sălilor de concert de pe glob: Tokyo, Madrid, Londra, Florenţa (Maggio Musicale), Roma, New York (Filarmonica din New York, sub bagheta lui Sir Colin Davis, Lorin Maazel şi Kurt Masur), Chicago (alături de Orchestra Simfonică din Chicago, dirijată de Sir Georg Solti şi Daniel Barenboim), Paris (Orchestre de Paris, cu Daniel Barenboim şi Semyon Bychkov), Orchestra Simfonică din Cleveland (sub bagheta lui Franz Welser-Möst), Philadelphia (Orchestra din Philadelphia, condusă de Wolfgang Sawallisch), Filarmonica din Berlin, Orchestra Radio-Simfonică Bavareză, Opera de Stat Bavareză (condusă de Zubin Mehta) şi Filarmonica din München.

René Pape a câştigat două Premii Grammy şi a fost ales Vocalistul Anului 2002 de revista Musical America. În ianuarie 2007 a primit Opera News Award în New York, iar în octombrie 2010 a fost recompensat cu MET Meistersinger.

Combinaţia de sensibilitate muzicală, tehnică la superlativ şi prezenţă scenică spectaculoasă o plasează pe Elena Pankratova în mijlocul noii generaţii de soprane dramatice. Succesul extraordinar al primului său rol – soţia lui Dyer în Die Frau ohne Schatten de Strauss – la Florence May Festival în 2010, sub conducerea maestrului Zubin Mehta s-a dovedit a fi un progres important pentru cariera ei. De asemenea, a reuşit să primească invitaţii de la teatre de renume precum Teatro Alla Scala (2012), Teatro Colon Buenos Aires (2013), Opera de stat bavareză din München (2013) şi Royal Opera House Covent Garden (2014).

Născută în Ekaterinburg, unul din cele mai mari centre industriale şi culturale ale Rusiei, Elena Pankratova a studiat iniţial arta dirijorală şi pianul în oraşul natal, înainte de a absolvi (cu Magna cum laude), în calitate de cântăreaţă şi actriţă Conservatorul de Stat din St. Petersburg. Ea a fost câştigătoarea mai multor concursuri internaţionale de canto din Italia şi Spania şi a lucrat ani de zile cu marea soprană Renata Scotto, lărgindu-şi astfel perspectivele în repertoriul italian.

Evenimentele importante din cariera Elenei Pankratova includ Odabella în Attila de Verdi, Leonora în Il Trovatore, rolurile din Turandot, Elektra, Götterdämmerung, Zigeunerbaron, La Forza del Destino, Norma…

Cântăreaţa a primit o apreciere entuziastă atât de la critici cât şi de la public pentru interpretările sale din Stabat Mater de Pergolesi la Sala Kioi din Tokyo, Simfonia nr. 14 de Shostakovich la Prinzregententheater din München, Simfonia nr. 2 de Mahler la Alte Oper din Frankfurt, Simfonia a 8-a de Mahler şi Magna Peccatrix, precum şi Stabat Mater de Rossini în Marsilia în 2012.

Capodoperele lui Mozart, sub bagheta lui Mădălin Voicu

Mădălin Voicu

În secţiunea Recitaluri şi Concerte Camerale, astăzi, la ora 16.30, puteţi asculta Orchestra de Cameră „Bucureşti”, sub bagheta dirijorului Mădălin Voicu.

Solişti:

Pierre Amoyal – vioară

Ştefan Tarara – laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” – ediţia 2014

În program:

Mozart – Divertisment în Re Major, KV136

Mozart – Concertone pentru două viori şi orchestră de cameră în Do Major K 190/186 E

Mozart – Simfonia nr.40 în sol minor KV 550

Pierre Amoyal interpretează cu smerenie

Pierre Amoyal

Pierre Amoyal este unul dintre cei mai străluciţi violonişti ai generaţiei sale. Şi-a început studiile de timpuriu şi la vârsta de 12 ani a fost premiat cu Premier Prix de către Conservatoire National Supérieur de musique din Paris. La vârsta de 17 ani a plecat la Los Angeles pentru a studia cu Jascha Heifetz. Aici s-a bucurat de privilegiul de a interpreta muzică de cameră în concerte, dar şi de înregistrări cu Jascha Heifetz şi Gregor Piatigorsky.

Pierre Amoyal a fost invitat să cânte cu cele mai eminente orchestre şi a performat în toată lumea. A colaborat cu cei mai importanţi dirijori ai vremurilor noastre: Pierre Boulez, Seiji Ozawa, Charles Dutoit, Eliahu Inbal, Stanislas Skrowaczewski, Günter Herbig, Georges Prêtre, Guennadi Roshdestvensky, Kurt Sanderling, Simon Rattle, Rafael Fruhbeck de Burgos şi Myung Whun Chung. Recent, el a interpretat premiera germană a Concertului pentru vioară al lui Dutilleux, împreună cu Berliner Philharmonic Orchestra, sub conducerea dirijorală a lui Lorin Maazel.

În sezonul 2014-2015, Pierre Amoyal performează în Salzburg, Japonia, Rusia, Ucraina, Luxemburg, Sardinia, Franţa şi Elveţia. A susţinut masterclasuri în Japonia, Rusia, Ucraina, România, Luxemburg, Sardinia, la Mozarteum Summer Academy în Salzburg şi Lausanne Summer Academy. Face parte din juriul Concursului Internaţional Jean Sibelius Violin, Concursul Queen Elisabeth în 2015.

Împreună cu Lausanne Conservatory şi Haute Ecole de Musique, Pierre Amoyal a fondat Camerata din Lausanne, un ansamblu format din 14 tineri muzicieni talentaţi. Au înregistrat un CD cu Octetul lui Mendelssohn şi concertele lui Bach Concertos pentru vioară, Serenada lui Ceaikovsky şi Souvenir de Florence, Simfonia Concertantă a lui Mozart, care a fost lansată de Warner Music în 2013 cu un contract de exclusivitate pentru 5 ani.

Numeroasele sale înregistrări pentru Decca includ lucrări ale lui Fauré (cu Pascal Rogé), Chausson, Franck (cu Ysaÿe Quartet şi Pascal Rogé), dar şi concerte de Dutilleux, Saint-Saëns şi Respighi (Concerto Gregoriano, împreună cu Charles Dutoit şi the French National Orchestra). Cele mai recente înregistrări ale sale pentru Harmonia Mundi include cele trei Sonate ale lui Grieg şi Sonatele pentru vioară ale lui Brahms, toate împreună cu Frederic Chiu, dar şi Concertul pentru vioară al lui René Koering împreună cu Friedemann Layer.

În 1985 Pierre Amoyal a fost numit Cavaler al artelor şi literelor (Chevalier of Arts and Lettres), iar în 1995 a fost ridicat la rangul de Cavaler al Ordinului Naţional de Merit (Chevalier de l’Ordre National de Mérite). În 2002 a primit Prix du Rayonnement de la Fondation Vaudoise pentru creaţie artistică, iar în 2006, Prix de la Ville de Lausanne. Pierre Amoyal cântă la una dintre cele mai celebre vioare din lume – Kochansky Stradivarius din 1717, care a fost recuperată miraculous în Italia în 1991, după furtul acesteia din 1987.

Tehnica expresivă a lui Stefan Tarara

Stefan Tarara

Stefan Tarara s-a născut în anul 1986 la Heidelberg, într-o familie de muzicieni, şi a debutat pe scenă la vârsta de 4 ani. La frageda vârstă de 10 ani, apăruse deja ca solist în Concertul pentru vioară nr. 2 de Henryk Wieniawski.

În iulie 2007, a fost primit cu entuziasm furtunos la debutul său din China, într-un concert cu casa închisă de la Beijing Concert Hall, împreună cu China National Symphony Orchestra sub bagheta dirijorului principal En Shao. A fost cel mai tânăr solist care a apărut vreodată cu această orchestră şi a interpretat Concertul pentru vioară op. 61 în Re Major de Ludwig van Beethoven.

Stefan Tarara a fost primit cu entuziasm mediatic la Festivalul din Salzburg în 2005, la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein, la Festivalul Internaţional The Next Generation II, la festivalul de muzică contemporană Music Festival Salzburg 2005, la Dilsberger Festival, la festivalul de muzică Heidelberg Spring, la deschiderea EXPO 2000 din Hanovra, a fost invitat la European Youth Festival of the Arts din Paris, la concertul live pentru a aniversa 70 de ani de existenţă ai Orchestrei Radio Bucureşti, la deschiderea stagiunii de concerte 2001-2002 din Wałbrzych (Polonia), la Wrocław, Katowice, Kraków, Weimar, Madrid, Lisabona, Paris (Salle Pleyel şi Salle Gaveau), Mannheim (sălile Rose Garden, Stamitz şi Mozart), Berlin Philharmonic Hall şi foarte adesea la Biserica Maicii Domnului din Dresda.

A câştigat locul 1 la Concursul internaţional “George Enescu”, ediţia 2014.

Mădălin Voicu, promotor al tinerelor generaţii

Mădălin Voicu, fiul violonistului Ion Voicu, s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar ulterior s-a dedicat artei dirijorale, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii Oltenia şi al Filarmonicii Paul Constantinescu, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare. A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră Bucureşti, înfiinţată de către violonistul Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere.

Alături de activitatea artistică Mădălin Voicu s-a dedicat între anii 1990-1995 unei intense activităţi didactice, la pupitrul Orchestrei Conservatorului din Izmir. O altă latură a personalităţii sale este reprezentată de implicarea în viaţa politică, în calitate de deputat şi membru al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mass Media a Camerei Deputaţilor, totodată îndeplinind funcţia de Secretar general al UNESCO pentru România. Este un promotor al tinerelor generaţii de muzicieni, iar prin intermediul Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu” realizează o serie de concerte, numeroşi artişti precum Florin Ionescu-Galaţi, Gabriel Croitoru sau Cosmin Bănică fiind răsplătiţi cu premii din partea Fundaţiei.

Clasă muzicală cu “Les Dissonances”

Duminică 13 septembrie, la ora 16.30, la Ateneul Român, orchestra de muzică clasică europeană Les Dissonances, creată de David Grimal.

Solist: David Grimal – vioară

În program:

Debussy – „La Mer“ L 109

Enescu – „Caprice Roumain“ pentru vioară şi orchestră (orchestraţie de Cornel Ţăranu, după schiţele compozitorului)

Beethoven – Simfonia nr. 5 în do minor op. 67

David Grimal, cu o frazare impecabilă

Violonistul şi dirijorul David Grimal

După ce a urmat Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris, sub îndrumarea lui Régis Pasquier, perioadă în care a primit sfaturi şi încurajări din partea unor artişti renumiţi precum Schlomo Mintz şi Isaac Stern, David Grimal a studiat timp de un an la École des Science Politiques din Paris înaintea întâlnirii cu Philippe Hirshhorn, care i-a schimbat cursul vieţii.

David Grimal are o carieră internaţională de violonist solo, de-a lungul căreia a susţinut regulat concerte în ultimii 20 de ani pe principalele scene de muzică clasică ale lumii şi cu orchestre prestigioase cum ar fi Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Russian National Orchestra, Orchestre National de Lyon, Chamber Orchestra of Europe, Berliner Symphoniker, New Japan Philharmonic, Orchestre de l’Opéra de Lyon, Mozarteum Orchestra Salzburg, Jerusalem Symphony Orchestra şi Sinfonia Varsovia, sub conducerea unor dirijori precum Christoph Eschenbach, Michel Plasson, Michael Schønwandt, Péter Csaba, Heinrich Schiff, Lawrence Foster, Emmanuel Krivine, Mikhail Pletnev, Rafael Frühbeck de Burgos şi Peter Eötvös, Andris Nelsons, Christian Arming.

A fost destinatarul unor lucrări cu dedicaţie din partea mai multor compozitori, printre care se numără Marc-André Dalbavie, Brice Pauset, Thierry Escaich, Jean-François Zygel, Alexander Gasparov, Victor Kissine, Fuminori Tanada, Richard Dubugnon, Ivan Fedele, Philippe Harrowing, Anders Hillborg, Oscar Bianchi, Guillaume Connesson şi Frederic Verrières.

În plus, David Grimal a susţinut timp de mulţi ani recitaluri cu George Pludermacher. Au făcut turnee în toată lumea, iar discografia lor colaborativă, în care apar lucrări de Ravel, Debussy, Bartok, Franck, Strauss, Enescu, Szymanovski şi Janacek, a câştigat nenumărate premii (Strad Selection, 5 star BBC Mag, Arte Sélection, Télérama ƒƒƒƒ etc.).

David Grimal a înregistrat Sonatinele lui Schubert cu Valery Afanassiev. În 2009, înregistrarea sa cu Sonatele şi Partitele complete ale lui Bach plus Kontrapartita lui Brice Pauset, o creaţie dedicată iniţial chiar lui David Grimal, a primit Choc de Classica – Le Monde de la Musique (cea mai importantă publicaţie de muzică clasică din Franţa). Înregistrarea pe care a făcut-o pentru Concertul pentru vioară al lui Thierry Escaich, împreună cu Orchestre National de Lyon, a primit de asemea Choc de Classica în 2011.

Pe lângă cariera sa de artist solo, David Grimal a ţinut să exploreze şi proiecte mai personale. Libertatea pe care i-a oferit-o colaborarea cu Les Dissonances i-a permis să-şi dezvolte universul interior prin aventurarea în repertorii ce nu le sunt accesibile artiştilor solo.

Alături de Les Dissonances, a înfiinţat L’Autre Saison, o serie de concerte date în beneficiul şi împreună cu persoanele fără adăpost la biserica Saint-Leu, aflată în inima Parisului.

Începând din 2008, David Grimal a fost Artist în Rezidenţă la Opera din Dijon. Predă cursuri de vioară la Musikhochschule din Sarrebrück, Germania. De asemenea, ţine multe cursuri de măiestrie şi a fost membru în juriul Concursului internaţional Long-Thibaud din Paris în anul 2010. A primit distincţia Chevalier des Arts et des Lettres din partea ministrului francez al culturii în 2008.

Cântă pe un Stradivarius, “ex Roederer” din 1710, dar şi pe “Don Quijote”, o vioară concepută pentru el de lutierul francez Jacques Fustier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.