Realizatorul Antenei 3 Mircea Badea s-a îmbrăcat cu geacă roșie și și-a pus șapca ”de alegeri” în cap, spunând ironic că nici nu știe dacă va fi lăsat să voteze, pentru că nu e din Diaspora.
Badea a declarat, într-o intervenție la postul TV, că, că nu ar fi ratat votul la prezidențialele de astăzi nici ”dacă ar fi trebuit să mă duc desculț, pe jos, până la Satu Mare”.
„Mi-am pus șapcă de alegeri și asta e singura geacă pe care o am. Mă îndrept către secția de votare. Nu știu dacă mă lasă să votez, pentru că nu sunt din Diaspora. Eu asta am înțeles: că e important ca Diaspora să voteze și nu știu dacă noi, ăștia din interiorul granițelor, care și plătim impozite aici, o să mai avem mult drept de vot. Important, repet, e să voteze Diaspora. Dar mă duc totuși să văd, poate mă lasă, mă primesc și pe mine, am buletin, cetățean sunt, să vedem”, a spus Mircea Badea.
Tot într-o geacă roșie a apărut și Klaus Iohannis la protestul de la Universitate, iar roșu este culoarea PSD.
Foto antena 3.ro
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Maimutele n-ar trebui sa aiba drept de vot