Grupul pentru Dialog Social (GDS) și Revista 22 au anunțat că îi vor acorda procurorului general Augustin Lazăr, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 7 februarie, Premiul GDS pe anul 2018.
Anul trecut, același premiu i-a fost acordat fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi.
Informația a fost comentată acid la Antena 3 de Mircea Badea pe pasa cu Sinteza zilei.
„Ăștia de la GDS și cu Revista 22 iau bani de la buget. Iar eu de când eram eu mic urlu că să se termine cu ONG-urile de utilitate publică și să se transparentizeze finanțările de la ONG-uri.
Băi nene, GDS-ul are ditamai sediul, primit de la statul român, în care se lăfăie, iar Revista 22 apare cu bani de la Ministerul Culturii. Ia stați nene așa un pic, că parcă s-a întâlnit hoțul cu prostul, eu fiind în treaba asta prostul și Guvernul fiind hoțul. Chiar m-am enervat – vedeți ce-a făcut Guvernul pentru mine? Nimic”, a spus Mircea Badea.
Cum e posibil un asemenea infantilism Mircea ?
Cum a fost posibil un asemenea gest, sa accepti o lupta total inegală si total dezechilibrata ca varsta si palmares, probabil manat de un vedetism de om imatur, de neconceput la un adult de 44 de ani, cap de familie si tata de copil. Familia si prietenii, de ce l-au lasat sa se expuna la asa ceva, mai ales că se știa cu cine are de-a face, un campion profesionist cu care se mai confruntase acum 5 ani. Nu m-as lauda cu o asemenea victorie si nu cunosc regulile, dar lovitura mi s-a parut nepermisa, intr-o zona sensibila oricărui bărbat, caci nu se explica altfel un asemenea KO cu o lovitură de genunchi ce nu părea prea puternică dar suficienta acolo. Pe de alta parte, niciun campion, profesionist sau nu, nu ar accepta o lupta recunoscut inegală din start, nici macar intr-un bar de cartier. Sper sa fie ultima greseala in acest sens, pentru amândoi. Oare cum s-ar descurca Teddy motociclistul cu Morosanu, Ghiță, Smarandescu sau oricare din frații Stoica, probabil ca nu s-ar baga conștient fiind ! PS: Mircea merita respect pentru ca a acceptat lupta asta inegală dar sper sa fie pentru ultima data !