Gata! Începând de joi, naționala României are selecționer. Unul care nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind cel mai titrat dintre tehnicienii români din toate timpurile.
In cazul său, vârsta la care alții de mult își trăiesc în deplină liniște partea finală a vieții, adică 79 de ani, chiar nu contează, pentru că este un adevărat profesionist.
Îi pronunțăm numele, pentru că așa este deontologic, dar cu siguranță că aproape toată lumea a înțeles că referirea era la Mircea Lucescu, acesta stabilind prin răspunsul său afirmativ un nou record mondial legat la vârsta la care a acceptat să revină pe banca echipei naționale după nu mai puțin de 38 de ani. La acest moment, cel mai în vârstă tehnician în activitate este Dick Advocaat, olandezul de 76 de ani, selecționerul statului Curacao.
Este într-adevăr o lovitură extraordinară din toate punctele de vedere reușită de FRF, pentru că numele lui Mircea Lucescu nu poate fi contestat nicicum. Joi, președintele Burleanu a ajuns la numitorul comun cu Il Luce, acesta spunând nu unei evenutale combinații în care el să preia toate atribuțiile loturilor naționale iar Adrian Mutu să stea pe banca echipei mari și a anunțat că va semna doar dacă va fi lăsat să își alcătuiască el stafful.
Lucru pe care Burleanu l-a acceptat iar la rândul său Mircea Lucescu i-a spus că va dori să fie și un coordonator al celorlate loturi, în special al reprezentativei U21, considerată principala anticameră pentru echipa mare. Va avea același salariu pe care l-a primit Edi Iordănescu, adică 27.000 de euro pe lună, 324.000 pe an iar dacă va reuși să readucă echipa națională la un turneu final de CM, în 2026, va primi o primă de 200.000 de euro.
Mircea Lucescu a mai activat la echipa națională în perioada 1981-1986, începându-și mandatul cu un 0-0 la Berna cu Elveția și terminând cu un 4-0 acasă cu Austria. Nu a plecat ci a fost pur și simplu dat la o parte ca urmare a faptului că după câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni familia Ceaușescu a decis ca Emerich Jenei să devină selecționer iar Anghel Iordănescu să preia Steaua.
În mandatul său Mircea Lucescu a reușit marea performanță de a termina pe locul 1 grupa preliminară pentru turneul final al EURO 1984 înaintea campioanei mondiale Italia, a Cehiei, a Suediei și a Ciprului iar pentru turneul final al CM 1986 a avut un ghinion rar întâlnit, pierzând acasă cu Irlanda de Nord un meci în care am avurt 23 de șuturi la poartă, 12 pe poartă, oaspeții au scos de două ori de pe linia porții iar arbitrul a închis ochii la un fault clar în careu.
Usor, usor toata gasca impostorilor adusi la putere de aripa securista care a confiscat tara dupa decembrie ’89 incepe sa piarda. Baga mare ca in vremurile bune, nea Mircea!