Mircea Lucescu: Trebuie să fim foarte atenţi în continuare

Selecţionerul echipei naţionale a României, Mircea Lucescu, a declarat, vineri seara, că victoria cu Kosovo, scor 3-0, din Liga Naţiunilor, este importantă, dar a subliniat că jucătorii săi trebuie să fie foarte atenţi în continuare deoarece surprizele pot apărea de la orice adversar.

„Ne doream să obţinem această victorie. Când ne-am strâns la Mogoşoaia, văzând băieţi venind din toate colţurile lumii, am fost puţin îngrijorat, dar pe urmă mi-am dat seama că am de-a face cu nişte jucători profesionişti şi inteligenţi, care au fost foarte atenţi şi concentraţi la ceea ce le-am spus. Este o victorie importantă, foarte importantă, pentru că ne dă încredere şi speranţă. O victorie importantă aduce o altă victorie. Aşa că luni trebuie să facem tot posibilul să confirmăm evoluţia din seara asta, nu numai rezultatul. Pe mine evoluţia mă interesează. A fost doar un meci, nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să fim foarte atenţi în continuare, să pregătim foarte serios fiecare meci în parte pentru că surprizele în fotbal pot veni de la oricine”, a afirmat Lucescu la postul Digisport.

„Meritul acestei victorii este şi al antrenorilor care au fost înaintea mea la naţională. Şi al lui Edi Iordănescu, al lui Contra, al lui Rădoi… toţi care au contribuit la formarea acestui grup de jucători talentaţi, care sigur că aveau nevoie de ceva în plus pentru a face un pas înainte. Azi am controlat jocul, am ştiu să construim, să menţinem posesia când a trebuit, am ştiut să îi provocăm să iasă la presing lăsând spaţii în spatele lor… am folosit mingile lungi atunci când a trebuit. Pentru că atunci când ai jucători de viteză în atac, aşa cum am avut noi azi, e mai simplu să joci cu mingi lungi”, a adăugat noul selecţioner.

Mircea Lucescu susţine că îşi doreşte ca toţi jucătorii să fie în formă şi să îi fie greu să aleagă primul unsprezece.

„Deocamdată am jucat doar un meci, cei care au intrat pe parcurs au făcut-o doar ca să se simtă parte a echipei. Va veni şi rândul lor şi trebuie să se ridice la nivelul celor care au jucat azi din prima repriză. Nu îmi e greu să aleg, măcar să îmi fie greu să aleg jucătorii care trebuie să joace”, a explicat el.

Naţionala de fotbal a României, la redebutul lui Mircea Lucescu, a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Volkri” din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

România va juca următorul meci luni, pe Stadionul Steaua din Capitală, contra Lituaniei (21:45).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

1 Comentariu

  1. Alo balaoacheșule,cu desculții ăștia joci?… Cipru, Letonia, Kosovo…ai curaj să joci un meci cu Serbia,sau Polonia?…să vedem și noi valoarea…
    Ști cum e asta,ca atunci când jucam prin Berceni și ne chema cei de la Steaua să fim copii de mingi…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.