Fundaţia Hermitage din Lausanne, în colaborare cu Whitney Museum of American Art din New York, deschide o fereastră către opera celebrului pictor realist american Edward Hopper într-o impresionantă expoziţie, deschisă până la 17 octombrie. Organizată cronologic şi tematic, ea cuprinde un magnific ansamblu de desene, acuarele, gravuri şi picturi, evocând parcursul creativ al artistului. Realismul lui Hopper se opreşte la suprafaţa obiectelor. Nimic „real” nu se întâmplă în spaţiile pustii, în locuinţele „fin de siècle”, în arhitectura victoriană apăsată de timp a tablourilor sale. Dramatismul vine din plasarea într-un univers situat între banalitate şi plictiseală. Personajele rămân întotdeauna exterioare poveştii, în aşteptare parcă, aşa cum o sugerează, de altfel, şi locul imortalizat pe pânză: hotel, bar, cafenea, gară… În acelaşi timp, arta lui degajă o anumită atemporalitate, care scurtcircuitează emoţia privitorului.
Pictorul american Edward Hopper (1882-1967) s-a născut la Nyack, un mic orăşel pe fluviul Hudson. În 1900 se înscrie la New York School of Art. Adevărata influenţă asupra dezvoltării sale artistice a fost exercitată de maeştrii săi, care-l îndemnau să copieze operele marilor artişti din muzee şi să le studieze stilul. Această metodă, care la început ar părea „academică”, l-a familiarizat cu regulile stilului clasic în pictură, l-a învăţat meşteşugul pentru a-şi găsi apoi propriul drum. După obţinerea diplomei lucrează ca ilustrator publicitar pentru C.Phillips & Company, apoi, în 1906, întreprinde prima călătorie în Europa, vizitând Parisul, unde experimentează un stil vecin impresionismului, ceea ce i-a permis folosirea unei game coloristice impresionante cu folosirea luminii pe fondul unei încadrări de tip fotografic. Îşi continuă călătoria la Londra, Berlin şi Bruxelles, lărgindu-şi orizontul artistic prin vizitarea principalelor muzee. Întors la New York, participă la expoziţia organizată la „Harmonie Club” în 1908.
Lumina soarelui
„Am vrut întotdeauna să mă realizez pe mine însumi”
Hopper a preferat stilurile lui Edouard Manet şi Camille Pissarro, adaptându-le la peisajul metropolitan. Spre deosebire de concetăţenii lui, Hopper n-a fost interesat de avangarda europeană a epocii, preferinţele lui mergând mai ales către Seurat, cu lumina lui rece, sau către Valloton şi mai ales Degas. Personajele izolate, modul de punere în pagină îl amintesc de multe ori pe acesta din urmă. Atmosfera de tăcere, care pare să domine cele mai importante lucrări ale sale, indiferent de tehnica folosită, este evidentă în acele tablouri cu o prezenţă umană izolată, dar şi în acelea cu tematică arhitectonică pură. Pare că timpul s-a oprit în loc, într-o stare de încremenire.
Observator incomparabil al societăţii americane, cât şi al mutaţiilor sociale pe care le cunoaşte continentul american în secolul al XX-lea, Hopper incarnează pictura americană a secolului său. Artistul reţine lecţia marilor maeştri ai luminii, ca Vermeer, şi se face remarcat rapid în sânul avangardei americane, înscriindu-şi opera în tradiţia realistă, prin precizia rece şi prin puneri în scenă bine structurate, scăldate într-o lumină contrastantă.
Începând cu o serie de autoportrete, expoziţia relevă influenţa sejurului său la Paris, aşa cum o dovedesc caricaturile, peisajele pe malul Senei şi celebrul tablou „Seară albastră”, din 1914, care marchează un moment de răscruce în creaţia sa.
Seară albastră
După 1910, Hopper a renunţat temporar la pictură şi a lucrat ca ilustrator comercial. Se pare că publicitatea i-a influenţat creaţia, aşa cum urma s-o facă cu artiştii pop, creatori şi ei de imagini emblematice ale „American Way of Life”. În această perioadă îşi desăvârşeşte tehnica desenului, a gravurii şi a acuarelei, în compoziţii clar structurate, evocând fotografia. Modul de punere în pagină va influenţa pictura ulterioară, aşa cum o dovedesc numeroasele desene şi crochiuri pregătitoare, însoţite de adnotaţii.
Perioada clasică, a anilor ’30-’50, este reprezentativă pentru viaţa cotidiană americană. Peisajele urbane, cu personaje încremenite, precum „Pennsylvania Coal Town”, sau cele rurale, „Cobb’s Barns”, sunt pătrunse de melancolie. Pictura lui a devenit emblematică pentru specificul american, în pofida intenţiilor declarate ale artistului: „N-am încercat niciodată să fac imagine tipic americană, ca pictorii din Middle West. Cred că ei au caricaturizat America… Am vrut întotdeauna să mă realizez pe mine însumi”.
Compoziţiile sale cu moteluri, pompe de benzină, birouri, însorite străzi pustii au contribuit însă în mare măsură la imaginea europenilor despre America şi au cunoscut un succes imens în ţara natală. Reproduse peste tot, ele sunt recunoscute imediat, chiar dacă privitorul nu-şi aminteşte numele creatorului. Imaginile lui au devenit un fel de simbol american.
Spre desebire însă de grafică, în care impactul emoţional este puternic, tablourile au o atmosferă filtrată. Pictorul evită contrastele accentuate, febrilitatea. Deşi scăldate într-o lumină puternică, ele par tamisate. Privitorul pare despărţit de spaţiul urban reprezentat şi de puţinele figuri printr-un geam invizibil. În majoritatea lucrărilor, privirea se opreşte în primul moment asupra unui personaj care observă ceva, ca în „Hotel lângă calea ferată”, de exemplu, cu cele două personaje aflate în încăpere, între care nu există însă nici un fel de comunicare. „Chiar imobilitatea devine tranzitorie la acest artist”, afirma criticul Itzak Goldberg.
Femeie în lumina soarelui
A teatralizat spaţiile picturale
O secţiune a expoziţiei este consacrată erotismului, vizibil în predilecţia pentru nuduri, precum în tablourile „Interior de vară”, „New York Interior” sau „Girlie Show”, prezentat pentru prima dată în Elveţia. Modul său novator de a teatraliza spaţiile picturale, cu o lumină impecabilă, se poate observa în „Sheridan Theatre” sau în „Night Shadows” şi evocă relaţia sa cu cinematograful. Lumina strălucitoare marchează şi tablourile „Second Story Sunlight” (O altă poveste a soarelui) şi „A Woman in the Sun” (Femeie în lumina soarelui). Un număr impresionant de schiţe şi un catalog ţinut de soţia artistului conţin numeroase crochiuri care permit înţelegerea modului lui de a lucra. Expoziţia este completată cu o secţiune biografică şi istorică şi cu un film documentar despre artist.
Pictura lui Hopper transmite un sentiment de stranietate, paradoxal prin comparaţie cu banalitatea subiectelor. El se datorează însă coexistenţei locului comun, de socializare, cu singurătatea.
Girlie Show
Frontalitatea compoziţiilor, ordonarea aproape geometrică, savantă a plinurilor şi golurilor, încadrează de regulă personajul ca într-o alveolă.
Cu sau fără voia artistului, imaginile create de el au devenit un simbol al Americii din prima jumătate a secolului al XX-lea, aşa cum cele ale pop art-ului au simbolizat cea de-a doua jumătate a aceluiaşi veac.
