Mizeriile, ticăloșiile și porcăriile din lumea săracilor

Păi ce crezi mătăluță, stai așa, oleacă stai! Dacă bani n-ai, suflet ai? Păi să nu zici, mă întorc eu spre Bebe Muzicuță.

Bebe Muzicuță are ce are cu săracii, că de ce săracii nu-și iau lumea-n cap, de ce sărăcesc și sărăcesc? Păi de aia, na. Cam așa ne prostim pe bulevard, vorbind despre săraci, plângându-i. Că cine a făcut lumea asta strâmbă, poți să-mi spui? Și de acela să poată și săracul să nu poată? Că e sărac cu duhul? Nu se pune.

Dar dă-te la o parte, trece domnul prim ministru, nu te pui, nu te băga în seamă, primul ministru are treburi grele, n-are timp de tine, săracule, sărac de tine. Așa merge lumea de mii de ani, și bogații și săracii o sfeclesc în cele din urmă, îi bagă rudele într-un sicriu fie placat cu aur și argint, fie din acela din patru scânduri șparlite de la Mitropolie, să vezi tu că am dreptate.

Pe bulevard e multă lume, vine nu știu care cu nu știu ce moaște, poliția raportează domnului președinte, am pus garduri măria ta, pardon, domnule președinte, avem tunuri cu apă și reteveie și bulane de cauciuc, să trăiți. În definitiv așa e de când lumea, mârâie Bebe Muzicuță. Dăm colțul pe Luterană, aici miroase a revoluție. Fiecare revoluție îmbogățește pe unii, îi sărăcește pe alții. Care e noima lumii? Care e noima vieții? Unde să fie noima, știi? Dar lasă, zice Bebe Muzicuță, să vezi cum își scot ochii săracii, cum se îmbrâncesc, cum își fură unul altuia, cum se mai caftesc, ceva de speriat! Băi, nu vorbi, săracul e evlavios.

Aș, de unde, ticălos! Păi vezi cum vorbește ca dacă vine revoluția, săracii năvălesc la Cotroceni iar pe tine or să te atârne-n ștreang de urât ce mai vorbești tu despre ei Bebe Muzicuță. Luăm înghețată de la tonetă. E cald. E vară. E căldură mare, peștii-s ca dovlecii, strugurii se pârguiesc pe gard. Pe asta de unde ai mai scos-o, îl întreb eu râzând în hohote. Bebe Muzicuță se uită la mine, bă, suflete, țara asta e bogată, bogată, pricepi? Și ăsta e paradoxul paradoxal, cum de sunt atât de mulți săraci într-o țară atât de bogată? Păi de aia vine revoluția mă, pricepi, vine, calcă totul în picioare, mătură toată Calea Victoriei, până hăt, departe, dincolo de Giurgiu.

În sfârșit, niște madame tot întreabă dacă nu știm niște săraci să le ducă o pereche, două de ghete, niște pungi cu zahăr, o acadea. Mai să izbucnești în plâns, tocmai acum când domnul președinte ține un discurs memorabil despre România lucrului bine făcut. Dar lasă-l, în colț, pe Brezoianu, se zvonește c-ar fi găsit un sărac spânzurat de un copac, și-a luat omul zilele de atâta sărăcie. Ne ducem și noi, poliție multă.

Hai, mișcare, evacuare, nu e nimic de văzut. Vedem noi bine, cum să nu vedem. Era un om rupt de foame și de sărăcie. Livid. Bebe Muzicuță izbucnește în plâns, încep să plâng și eu. Aprindem niște lumânări și plângem așa, ca niște copii în timp ce domnul președinte se adresează triumfal către întreaga națiune, așa să știi.