După ce Rusia a lansat 70 de rachete asupra Kievului, unde au fost înregistrate cel puțin nouă decese și mulți răniți, președintele Donald Trump a fost acuzat că s-a umilit în fața omologului rus Vladimir Putin, prin postarea pe care a făcut-o pe social media: ”Nu-mi plac loviturile rusești asupra KIEVULUI. Nu sunt necesare, și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREȘTE-TE! 5000 de soldați mor în fiecare săptămână. Hai SĂ FACEM acordul de pace!”
Un articol publicat de The Spectator arată că Donald Trump alege să se umilească în fața lui Vladimir Putin, în vreme ce Statele Unite au o putere și o influență fără precedent în istorie și ar putea oricând să întărească apărarea orașelor ucrainene și să desfășoare aici arme de temut precum sistemele Thaad și să trimită și mai multe rachete ATACMS pentru ca Ucraina să distrugă infrastructura energetică și de transport a Rusiei, lovituri la care Putin nu ar răspunde prin decizia sinucigașă de a ataca nuclear SUA. Trump ar putea recurge la sancțiuni și mai dure împotriva Rusiei, nu la ofertele de cooperare economică cu care îmbie Rusia, dându-i astfel curaj lui Vladimir Putin să distrugă în continuare Ucraina.
Rușinos a fost considerat și răspunsul lui Donald Trump la o întrebare despre concesiile făcute de Rusia Ucrainei, o întrebare pusă în timpul întâlnirii de la Casa Albă cu premierul norvegian Jonas Gahr Store, după bombardarea Kievului. ”Să oprească războiul. Să nu cucerească întreaga țară. Este o concesie destul de mare”, a spus Trump.
Financial Times scrie că ”ultimatumul” impus de Trump Kievului pentru a recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia este ”rușinos” și demonstrează că ”presupusele negocieri ale Washingtonului pentru încheierea războiului” sunt o bătaie de joc”. Trump și oficialii săi au amenințat că se vor retrage din negocieri, dacă Ucraina nu înghite o condiție stabilită peste capul său. Același cotidian britanic arată că Trump acuza în mod fals regimul Zelenski că a pornit războiul din Ucraina. Iar ”SUA au forțat fără nerușine Ucraina să semneze un acord pentru extragerea mineralelor ca plată petru ajutoarele de până acum”, mai scrie FT.
Opiniile de mai sus ilustrează matricea în care presa și o bună parte din decidenții marilor puteri occidentale judecă evoluțiile globale. Morala ia locul realismului, iar politicienii și jurnaliștii deopotrivă se întrec să-și etaleze ostentativ virtutea. Tendința aceasta a fost favorizată și de ultimii 80 de ani de pace (și în special de ultimii 30 de ani, post-Război Rece), care au dus la o atrofiere a instinctului de conservare al liderilor și al națiunilor. După Războiul Rece, conceptul de ”război” a devenit sinonim cu aventuri militare precum cele din Afghanistan, Irak, Somalia, Siria.
În acest moment, este periculos că armatele socotite puternice au doar experiența acestui tip de operațiuni și este și mai periculos că liderii politici și formatorii de opinie s-au format pe baza acestei reprezentări a războiului. Și anume că războiul nu poate avea loc decât undeva departe, că se limitează la aplicarea unei forțe covârșitoare asupra unui inamic slab, care nu-ți poate amenința țara în același fel, și că scopul și durata acestor ”războaie” sunt decise de statul profund de la Washington, secondat de statul profund britanic, care trage după el întreaga Europă sau măcar pe mai noii aliați din Europa de Est.
Ce se întâmplă însă când în interiorul statului profund american apar sciziuni și când adversarul are o putere asemănătoare și poate amenința SUA cu aceeași forță? În cazul cel mai fericit, această situație resuscitează realismul politic și se ajunge la actuala poziție a SUA, considerată ”umilitoare” sau ”nerușinată”. Însă astfel a fost politica internațională vreme de secole.
Ca și în cazul statelor europene, ca și în cazul Rusiei și al precedentelor administrații, America lui Trump nu este condusă de un singur om și de un singur grup de interese. ”Coaliția” lui Trump este formată dintr-o baza conservatoare (MAGA), care nu ar fi reușit să ajungă la putere fără cooptarea unei aripi neoconservatoare și a uneia pro-israeliene. Președintele Trump urmărește în primul rând o agendă economica pentru a face America Great Again: vrea să reechilibreze economia și finanțele mondiale pentru a asigura primatul american, iar efectele secundare pe plan intern pot fi devalorizarea dolarului, pierderea unor locuri de munca și nemulțumirea Wall Street-ului, care a beneficiat masiv de delocalizarea producției în Asia.
În egală măsură, Trump trebuie să ofere satisfacție și celorlalte facțiuni care l-au ajutat să revină la putere – cea neoconservatoare și cea pro-israeliana. Cu alte cuvinte, Trump trebuie să arate că este dur cu Rusia lui Putin (și, în aceeși zi în care s-a ”umilit” în fața omologului rus, Trump a spus că ”vom avea o atitudine foarte diferită”, dacă, în termen de o săptămână, Rusia nu va accepta un acord în Ucraina) și să bombardeze Iranul sau să obțină rapid anularea programului balistic și nuclear vechi de decenii al Republicii Islamice doar folosind amenințarea și presiunile economice.
În urmărirea acestor trei obiective, administrația Trump a demonstrat că suferă de aceeași boală ca și precedentele conduceri de la Casa Alba – credința că Vestul și SUA sunt atotputernice și că războiul, fie el economic sau militar, este ca o plimbare prin parc. Astfel, Trump a aplicat un șoc al tarifelor crezând că întreaga lume va veni cu capul plecat pentru a negocia noi relații comerciale cu hegemonul american. Însa China nu a făcut asta. În privința războiului din Ucraina, oficiali precum consilierul de Securitate Mike Walz, trimisul pentru Ucraina Keith Kellogg sau secretarul de Stat Marco Rubio, au crezut (la fel ca și predecesorii lor din ultimii 30 de ani) că pot decide la Washington atât termenii cât și calendarul încheierii războiului (prin negocieri, sancțiuni și alte tipuri de presiune), așa cum SUA au făcut în Afghanistan, în Irak și în alte colțuri ale lumii. Când delegațiile rusă și americana s-au întâlnit la Riyadh, sub criticile presei moraliste din Vest, partea americană a considerat că acordul este ca și semnat doar pentru că Washingtonul vrea asta. Cât privește dosarul iranian, lucrurile par să stea la fel: bombele bunker-buster sunt pregătite, iar lumea va asista în direct la spectaculoasa distrugere a facilităților iraniene, la distrugerea totală a ”axei de rezistență” anti-Israel, poate și la o schimbare de regim la Teheran.
Însă, în deja multele întâlniri pe care le-a avut cu trimisul lui Trump, Steve Witkoff, președintele Putin a încercat să explice că această maniera de a judeca conflictul nu poate fi aplicată ca în cazul războiului împotriva unor emiri din deșert, că poziția Rusiei de a avea un acord politic înainte de încetarea focului nu poate fi ignorată. La fel, Iranul are capacitatea de a produce daune mari forțelor americane din regiune și în special Israelului.
Presiunea asupra lui Donald Trump crește: lobby-ul israelian cere bombardarea Iranului, iar aliații neoconservatori, împreuna cu o bună parte din Europa, cer presiune asupra Rusiei. Între timp, aliații lui Trump de pe Wall Street și cei de conjunctură din Silicon Valley vor continuarea unui model de globalizare care îi îmbogățește. Iar Trump, cel care se joacă de-a ultimatumul cu Iranul sau cu Rusia, se confruntă la rândul său cu un ultimatum – alegerile de la jumătatea mandatului, în 2026, exact anul în care ajung la maturitate datorii americane în valoare de 9.000 de miliarde de dolari. Doar dobânda pentru aceste datorii va ajunge mai mare decât bugetul Pentagonului. Dacă Trump nu va aduce mai multe locuri de muncă și dacă nu va reduce inflația, poate pierde Congresul și va avea mult mai puțină libertate de mișcare în partea a doua a mandatului. Putin, ayatollahii și Xi Jinping știu acest lucru.
Această nouă ”Axă a Răului” pare să fi readus realismul în prim-plan la Casa Albă, nu însă și în restul Occidentului. Administrația Trump este periculoasă, nerușinată sau se umilește pentru că așa este prezentată de presă, think-tank-urile și ONG-urile care au început să ia locul partidelor politice din Vest și să creeze viitorii birocrați. Este un sistem plin de ”experți” care nu vorbesc limba și nici măcar nu au vizitat țara pe care sunt experți, un sistem în care se reciclează fără încetare una și aceeași viziune, în cercuri închise în care se acceptă doar anumite concluzii și experții se luptă pentru același patronaj. Bâlbele administrației Trump există și sunt periculoase, însă nu sunt mai puțin firești decât cele ale unei guvernări de coaliție eterogenă din alte mari state vestice. În schimb, ceea ce criticii acerbi ai SUA propun în acest moment poate fi și mai periculos: încercarea de a stabili, cu riscul unui război global, o ordine rezultată din lupta orgoliilor și iluziilor unei armate de ONG-isti.
Rau a ajuns gubernia Ucraina fosta floare a URSS azi e marfa scoasa la vinzare pe taraba internationala si Zele ala nu vede si nu intelege ca a fost tras pe sfoara si are numai idei fixe.
Pace poate sa fie in mai putin de 24h daca USA taie ajutorul militar cu sateliti si informatii cu tot. Dar ei au alte planuri acolo ca de obicei prin lume unde se vede un gheseft ceva si acum lucrul asta se vede cu ohiul liber de la posta. Acum ei lucra situatia la doua capete : cu rusii cica negociaza si le dau Crimeea lor care e de fapt a lor, iar pe ukraci ii vor in curul gol si fara zacaminte minerale. Curata mediere pt pace 🙂
„some girl alone spune:
27 feb. 2022 la 13:42
[ … ]
5 – Dupa un RAZBOI se uita , se sterge si se re-inventeaza …tematica dinaintea razboiului , de data asta in folosul exclusiv al INVINGTAORULUI
[ … ] ”
Singura perdanta e UE …vezi dez-industrializarea dupa „OCHII PE BUTELIE” … 😉
ACUM va pot spune …totul a fost premeditat …TOOOOTULO 😀 chiar si intermezzo cu BIDEn si NULANDIERII in episodul de 2-oua mandate al lui DJT=POTUS 2x !
CANDVA veti crede in PROPHETI ! MDA ! (cat mai e AUR-ul 😉 si mai scump decat a fost cand sounea „cineva” ca e deja scump ?)
___________
TRUMP+BIDEN = LOVE …fara intrerupere de la „intalnirea” de la HELSINKI unde CUPOLELE au facut regia a ce vdem azi GATA ! 🙂
Avand in vedere in ce hal de ruina (totala in toate domeniile) este Ucraina si stiind ca UE ii calca usor pe urme, afirmatia lui Trump este reala si justificata. America nu mai vrea sa piarda banii intr-un razboi pe care nici ea nu-l poate castiga.
„Sphinx spune:
26 apr. 2025 la 0:27”
DA insa daca RUSSIA castiga prea iute razboiul anume premeditat ca PUTIN sa piarda LOCAL pentru ca in timpo sa castige GLOBAL
aveau victoria regelui Pirus
… asa au reusit BRICS si de-dolarizarea prin paguba razboiului din care USA vrea azi, discret sa iasa 😉 !
IQ~160
RASPUNSUL KABBALISTULUI Q -> SE ANTE STIA si ora (16)si ca va aparea „motivarea” + deciziei de combatere PROPLETARA ? 😉
PROPFET REAL ? PUNCTUAL DESTUL in „aluzii” … PS: desi nu pare „PAIANJENII MEI DIN RETEA” stiu tot ce mishka 🙁 si la voi !
nu doar „sub ochii lor” la DC sau BRXLS
„„despre strashnicia stranie a mega-MISHTEUAX-ului genial ! spune:
25 apr. 2025 la 3:03
-> mishteaux ! 👣 e Ok ca desi „partial”
maine veti avea o MEGA-SURPRIZA POLITICA – asta v-o explic maine la ora 16 dependent de vizibilitatea acetui misterios comentar: DACA NU APARE = doriti sa nu va explica ! 🙂 E OK !””
ai compactat perfect (un pic cam prea lipsit de umor 🙁 ) ideile
misteriosului mishteaux …duse de tine la absurd
E OK !
👣
Fals: supermanul MAGA r nu se umileshte, pentru ca a realizat ca povestea de dat cu capuli a lui Nula and Co. a fost o gresheala de a lor khazara, ca de atatea ori in istorie. De ce sa lupte? cand Dragonul galben face > parai ca d-na Nula iar ei mor cu boul di haur di gat. Tov.Putin ce lupta la 2 capete a realizat shi el ca e rupt in fundatzie! Asha ca problema nebunului care arunca piatra in balta, a ramas pE spinarea nebunilor U.E. ca sa o rezolve. Tov. lor Zelea nu mai poate da in spate, doar daca este shi el extrs ca tov. Hitler, shi altzi ca el papushatzi de ei, ex.Ceashka. Cred ca razboiul va continua pe multzi ani buni, pana cand U.E., nu supermanul americii, vor rezolva problema Europei dtpdv.
O zi buna.
Con
BRAVO, Măreață USA TRUMP!
Nicicând, niciunde, nimeni nu va putea concepe puterea și rolul măreț, formidabil, adus păcii, consilierii, vecinătății.
Ești formidabil, cowboy măreț!
A, să nu uităm și să studiam
KATIUȘA, mă refer la cântec și impactul lui special, dincolo de arne și decizii, ba chiar covârșitor esențial.
Pace și Katiușa concert!
ONG Tzee-Tzee-PEee Tze-Tze SSoros !
putzoi de gradinita cu o criza de iSSterie – dintr-aia cu tavaleala pe jos, urlete si datul spasmodic din copite !
….BOMBA atomica cu HIDROGEN este,de departe,cea mai importanta arma de distrugere in masa pe care SUA si Rusia au inventat-o.
Este cel mai puternic tip de arma nucleara,chiar de 2.000 de ori mai puternica decat Bombele detonate la Hiroshima si Nagasahi.
Diferenta dintre Bomba atomica obisnuita si una cu hidrogen este timpul de reactie. Bombele atomice de tip A elibereaza energia acumulata prin procesul de fisiune,pe cand cele cu hidrogen actioneaza prin fuziunea nucleilor de tritium si deuteriu.
Prima BOMBA atomica cu hidrogen a fost testata in data de 1.noiembrie.1952 de catre SUA in Oceanul Pacific,explodand cu o forta de 10,4 megatone de TNT,fiind de peste 450 de ori mai puternica decat cea lansata peste Nagasaki.(IMENS…!).
La 12.august.1953 Uniunea Sovietica testeaza si ea prima Bomba atomica cu Hidrogen,pe stelele Kazahstanului.
In 1967 si China era urmatoarea tara care testa Bomba cu hidrogen,prin experimentul de la Lop Nur.
Bomba cu hidrogen detonata de Americani era atat de mare shi grea incat nu putea fi transportata de nici-un avion ci doar de nave. Bomba includea un frigider care sa mentzina hidrogenul lichid shi multe alte instalatzii complicate. Bomba proiectata de Zaharov shi detonata curand dupa aceea era mult mai puternica decat cea Americana shi cantarea 5 tone deci putea fi shi a fost transportata de un avion:Tu-95 aflat shi azi in dotarea armatei Ruse. Bomba li Zaharov nu era cu hidrogen ci cu litiu care este solid deci nu necesita frigider. In plus Zaharov a inventat shi o metoda de a calcula puterea bombei care putea fi pana la 200 de megatone dar prudent Zakarov a limitat-o la 50 Mt totushi cea mai puternica bomba detonata vre-o data. Rushii au avut deci o vreme monopolul armelor termo-nucleare shi Chinezii ar fi vrut ca Rushii sa le foloseasca imediat stiind ca Americanii nu pot riposta. Prudentzi Rushii nu au folosit bombele imediat dar au construit bombe de 200 Mt instalate pe torpile propulsate nuclear care pot parcurge mii de km sub apa shi genera la detonare valuri tsumami imense care pot distruge tzari intregi cum este Olanda sau Anglia. Ele sunt in dotarea sub-marinelor nucleare Ruseshti azi deci cu toate ca Rushii au doar cateva bombe atomice in plus fatza de Americani la megatone avantajul Rushilor e mult mai mare.
In acest război Rusia lui Putin putea oricând să CUCEREASCA TOATA Ucraina dictatorului Zelensky,numai idioții nu pot recunoaște!.
Donald Trump este cel mai REALIST și PRAGMATIC politician în relația cu Rusia,care NU va ceda niciodată în acest război cu SUA (UE este doar o marioneta),Rusia folosind TOATE mijloacele militare de care dispune.(chiar și NUCLEARE)!.
Zelensky are „cuțitul la os” și nu știe cum să scape,sperând in ajutorul UE,care este o „fata morgana” in practica militară de azi.
SOLUTIA de pace a lui Donald Trump este cea mai BUNA !.
Trebuie să fi DEMENT să vrei un război NUCLEAR cu Rusia!….finalul este AMIN omenire !.
Zelensky a platit deja 4 assasini care sa-l ucida pe Trump. Doar unul dintre ei a reushit sa il raneasca la ureche dar altzii 3 au fost prinshi in viatza shi au spus clar ca au fost platitzi de Zelensky. Cel care l-a ranit la ureche acum decedat a avut complici acum arestatzi shi ei care au spus clar ca au fost platitzi de Zelensky. Zelensky a spus clar ca are shi „assasini de rezerva”. Trump stie asta deci judecatzi shi voi ce ar trebui sa faca: Sa se „umileasca” in fatza lui Zelensky ca sa scape neassasinat ?
America nu are nici-un interes ca sa se mai implice in Ukraina atita timp cit au si ei problemele lor mult mai importante, de cit sa il ajute pe Zelenski. Numai in felul asta vor fi nevoiti ukrainienii sa accepte conditiile de pace propuse de Putin si sa puna stop masacrului.Daca ameericanii ar continua sa se inplice, razboiul asta nu se va termina prea repede si destul de riscant sa nu se amplifice si sa atraga in acest conflict militar si tari europene asa cum viseaza Zelenski.
„@KnighT spune:
25 apr. 2025 la 9:22
OK ! ASA sa fie daca asta vrei … pot aranja ! Insa USA pierde POLONIA prin „cazul de precedenta” RO !
HOTARASTE_TE ce vrei ! Deci nu vrei TURUL 2 inapoi !
Atunci la loc comanda ! (cred ca sti ca CG mi-e idiferent si_ai citi ce-am zis diun timp despre = i-ai taiat viitorul cerand ca un PROPHET sa-l renege ! )
OK ! 🙂
NU TE MIRA ce se alege de RO sub …francezi ! Fara americani carevor pierde colateral din lipsa lui CG … POLONIA!
Rusii ajung la Dunare (asta e deja irreversibil …TRUMP a aceptat ! 😐 )
IQ~160”
„Ce se întâmplă însă când în interiorul statului profund american apar sciziuni și când adversarul are o putere asemănătoare și poate amenința SUA cu aceeași forță? În cazul cel mai fericit, această situație resuscitează realismul politic și se ajunge la actuala poziție a SUA, considerată ”umilitoare” sau ”nerușinată”
Ma intreb daca Franta si UK sunt in stare sa inteleaga ca risca sa fie rase de pe fata pamantului. Nu trebuie chiar atat de multe rachete ptr asta.
G. Soros a spus prin anii ’90 ca occidentul trebuie sa poarte un razboi contra Rusiei pe teritoriul fostelor state socialiste cu arme occidentale si sange est-european.
Ma intreb cati politicieni vad ca exact spre asta ne imping in mod iresponsabil? Cati inteleg ca azi orice tara poate fi atinsa foarte repede, distanta nu mai este un obstacol ptr rachetele cu raza medie sau intercontinentale?
Ma intreb, Romania marseaza spre distrugerea sa ptr interesele altora?
Un articol lung, destul de corect. Estenta e alta, nimeni nu ne-a explicat de ce SUA ar trebui sa bage sute de miliarde în Ucraina! Trump, bombastic cum e, a tăiat nodul gordian: „pana aici, ca de-aici e Manastur!”. Bai oameni buni, ce-i asa de greu de înțeles? Trump se mictioneaza cu placere pe Ucraina, care-i doar un phlock în calea phalusului lui! Și, pentru noi, romanii, e o binecuvântare roscovanul asta!
Te rog mandru … citeste asta si compara timpul … deciziei curtii pe tema ANULARII 🙁
Pentru ca vad ca tie NICICUM NU ITI PLACE ! (vezi ca nu suna din coada ci e PROPHETIC enuntul) :
„N-AM CU CINE !” …asta le-a zis si alor de la RAND COPRO. la pensionare ! 🙁
->❤️✡️❤️:👽->👣->🦋
„@KnighT spune:
25 apr. 2025 la 9:22
OK ! ASA sa fie daca asta vrei … pot aranja ! Insa USA pierde POLONIA prin „cazul de precedenta” RO !
HOTARASTE_TE ce vrei ! Deci nu vrei TURUL 2 inapoi !
Atunci la loc comanda ! (cred ca sti ca CG mi-e idiferent si_ai citi ce-am zis diun timp despre = i-ai taiat viitorul cerand ca un PROPHET sa-l renege ! )
OK ! 🙂
NU TE MIRA ce se alege de RO sub …francezi ! Fara americani carevor pierde colateral din lipsa lui CG … POLONIA!
Rusii ajung la Dunare (asta e deja irreversibil …TRUMP a aceptat ! 😐 )
IQ~160”
CANDVA vei crede obligat de POST-FACTUM ca-s …SPECIAL ! (cum puteai ti avea dreptate ca NE-PROPHET daca nu interveneau „PAIANJENII MEI DIN RETEA” ? 🙁
70 de rachete și doar 9 morți? Adică 8 rachete pentru a trimite la loc cu verdeață doar un singur supus al lui Zdrelensky? Cine ar face așa ceva în mod sigur nu e capabil să ridice nici un zmeu, darămite să fabrice rachete (cu cipuri de la mașini de spălat furate) și să le și lanseze. Ceva dă cu virgulă: ori nu au fost atâtea rachete, ori rușii nu au bombardat cum trebuie și în loc de rachete au lansat petarde și artificii. Tot ce declară mass-media mainstream seamănă cu faza cu baba de acum vreo 15 ani de pe youtube care reclama faptul că nu a fost violată cum trebuie. Slava!
America e la pământ! Au plecat din Afganistan cu coada intre picioare! De aia a atacat Putin în Ucraina! Se observă din Su-57! Macrou prăjit a spus clar de la început: teritorii contra pace! Rușii nu vor părăsi Ucraina nici peste 1000 de ani! Sorosistii au inceput războiul! Sa fie tras în țeapă Petrov care a băgat batul prin gard!
Englezii sunt paranoici și genocidari prin genă. De la genocidul prin înfometare din Bengal începând la 1780 și până în 1944,
bombardarea orașului Drezda, la războiul din Malvine din 1982 cu tăietorii de urechi nepalezi (5 lire sterline o pereche) dovedesc cât sunt de umani.
Daca Rusia supara pe batranul din Casa Alba si-i cauzeaza angoasa psihica, atunci cand acesta ii raspunde, va fi un raspuns indarjit al celui ce deja a fost provocat si in suferinta. Deja Europa il persecuta pe Trump.
Ha, ha! Amiricanii au di ce să umili-n fața rușâlor. Spre diosebire di noi car’ n-avem nij’ scuză, nij’ motiv să ni umilim în fața UE car’ ni-o jefuit, nu ni-o ajutat asa cum pretinde propaganda lu’ Soroș bacsi!
de catifea…
Ia să înceapă un răZboi între Mexic și SUA, să vedem in câte Zile din Mexico City nu mai rămâne piatră peste piatră, măR😜g…
● R.kk – StatMajoriZd Tulcean -R.kk ●
Cineva vrea cu orice pret al treilea razboi mondial.
Americanii trebuie sa plateasca pentru daunele provocate rusilor pe vremea lui bidon&co, aia au pornit razboiul…de aia sunt asa spasiti acum, daca vor pace trebuie sa plateasca, ukr e marfa…
unde s-a ascuns pretendentul la grad de REAL-PROPHET … @KnighT
______________________
KnighT spune:
24 apr. 2025 la 20:57
CLAR TEXT spun: Turul 2 nu revine insa… este o logica in spatele acestei decizii.
Naivitatea se plateste sau… INTRETINE 😉
speranta moare ultima in mintea si fiinta unora :/
_____________________________
Nu s-a ascuns 🫤, doar a prezis ceva EXACT asa cum ai dorit 😉🤐
IQ~150
Trump a luat postul Ministrului Informatiilor al lui Saddam, poreclit „Ali Comicul”
Putem spune fara a gresi ca Donald Comicul patroneaza SUA, care parea o tara serioasa pana acum 100 de zile
Cat de usor isi pierde o tara credibilitatea in lume vedem astazi SUA ca intr-un film de propaganda turnat la Mosfilm
Jurnalistii ,media romana,e prea timida sa recunoasca circul..ultima bomba ,Donald Comicul spune ca i-a telefonat Xi,nici poveste….
Ha, ha! Amiricanii au di ce să umili-n fața rușâlor. Spre diosebire di noi car’ n-avem nij’ scuză, nij’ motiv să ni umilim în fața UiE car’ ni-o jefuit nu ni-o ajutat asa cum pretinde propaganda lu’ Soroș bacsi!
Am citit motivarea (20 de pagini) la DECIZIA lui ALEXANDRU VASILE (…OLTEAN) de anulare a anularii CCR 🙂
Acum vad cat de fantastic e genialul mishteaux (si-o AI pusa la argumentat DES_PUERILIZAT: pe textele matestrului kaBBalist)
Multe argumente (cate?) sunt 1:1 luate din comentariile pe fitzuika … 🙂
😀
De asta ce zici @KnighT 😀 … ai citi arcumentarea decizieI ? 🙂
daca n-ati folosit voi AI ul pe ideologia in franturi …la comentarii a misteriosului MISHTEUAX
au folosit altii …PS: La geniul lui nu m-as mira ca AI sa-i foloseasca tacut si „altii” straniile-i PROPHETICE
idei !
👽->👣->🦋
„Putin nu ar răspunde prin decizia sinucigașă de a ataca nuclear SUA.”
SUA nu, dar Ucraina ar putea fi lovita nuclear. Ca Japonia de SUA. Pana la urma rachetele le trag ucranii.
Si atunci nici Trump „nu ar răspunde prin decizia sinucigașă de a ataca nuclear” Rusia
Nu trebuie sa ne facem iluzii, recitatorul din alti ras put Tino Izy o sa conteste orice realitate, inclusiv aceea care-l pune la zid pe Trump care ca I’le Gal COM internist NU SE „umileste”, ci isi executa disciplinat ordinele!!! Si sa nu ne inchipuim ca Rasputin o sa achieseze la „rugamintile” slugii sale, doar nu-si poate permite sa se AUTODEMASTE ca sunt pe-o vorba!!!
SUA se umileste in fata Rusiei de cand exista ea !
Rusia aveau Alaska,aveau factorii in California,pe vremea cand SUA era colonie britanica