New York, în topul pieţei de artă

Întotdeauna protagonistă a comerţului de artă şi a anticariatului, metropola americană a realizat vânzări memorabile. Punctele forte, pictura impresionistă şi modernă, arheologia, capodoperele occidentale şi piesele Tiffany.

În anii ’50, New Yorkul i-a furat Parisului rolul de capitală a artelor. Acum îşi dispută cu Londra rolul de cea mai importantă dintre pieţele de licitaţie. „Sotheby’s”, „Christie’s”, „Bonhams”, „Swann” şi „Doyle” ajung la rezultate de aproximativ patru miliarde de euro anual. Recordurile se înregistrează unul după altul. Dacă, în mai 2010, „Christie’s” a vândut cu 81,4 milioane de euro piesa „Nud, plantă verde şi bust”, un Picasso din 1932, „Sotheby’s” i-a răspuns cu adjudecări ameţitoare, într-unul dintre sectoarele cele mai rafinate ale pasiunii de colecţionar, antichităţile orientale, egiptene, greceşti şi romane. O extrem de rară statuetă a culturii elamite, reprezentând o leoaică, datând de la 3000 î.Ch., a fost cumpărată cu 38,8 milioane de euro, chiar dacă avea numai 8,6 centimetri înălţime.

Dar casele de licitaţii newyorkeze oferă absolut orice şi mai ales pentru toate gusturile. Afacerea este bine condusă. O dovedesc piesa cumpărată cu 10.000 de euro de la „Christie’s”, o fotografie vintage de Eugene Atget, „Prostituate în strada Asselin”, din 1924, şi un autograf al lui Igor Stravinski, de la „Swann”, cu un fragment din celebra „Simfonie în trei mişcări”, achiziţionat cu 5.200 de euro. Apoi, la „Bonhams”, în 9 martie anul acesta, licitaţia a 75 de chitare şi 55 de amplificatori de sunet ale lui Eric Clapton a atras pasionaţi de pe jumătate de glob. Factura vânzării, 1,5 milioane de euro, de trei ori peste aşteptări, fiecare piesă găsindu-şi un cumpărător. Unul dintre ei a plătit 60.000 de euro pentru a duce acasă un „Gibson L-5P” din 1948, folosit de marele chitarist englez.

Modigliani credea că a picta o femeie ar fi ca şi cum ai poseda-o. Probabil părerea este împărtăşită de unii colecţionari, având în vedere cota lui pe piaţa de artă, care a devenit astronomică. În noiembrie 2010, „Frumoasa Romană” a fost adjudecată la „Sotheby’s” New York cu 49,2 milioane de euro, de patru ori suma plătită în ianuarie 2011, tot la „Sotheby’s”, pentru o magnifică „Sacra Conversazione” de Tizian, care şi-a schimbat posesorul pentru 12,3 milioane. Şi la casa rivală, „Christie’s”, pictura impresionistă şi modernă constituie, alături de arta contemporană, secţiuni atrăgătoare. „Sotheby’s” se poate lăuda, printre altele, cu doi Picasso adjudecaţi, între 2004 şi 2006, cu 86,4 şi 75,3 milioane de euro.

Cariatidele lui Paul Delvaux, vândut pentru 6.100.000 de euro în 2011

Simon Shaw, directorul filialei newyorkeze, sublinia că provenienţa pieselor, alături de calitate şi raritate, face diferenţa. Aşa se explică „succesul din 2009, când am scos la licitaţie tablourile din colecţia particulară a legendarului galerist parizian Paul Durand-Ruel”. Cele mai bune rezultate se înregistrează totuşi la impresionişti şi la artiştii din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Din 1955, când a cumpărat cea mai importantă casă de licitaţie americană a vremii, „Parke-Bernet”, prin sălile de la „Sotheby’s” au trecut piese rare, cum ar fi o „Artemis” din perioada elenistică târzie, în bronz, adjudecată la 21,1 milioane de euro. Preţioasa sculptură, datată între secolul I î.Ch. şi secolul I d. Ch., a fost pusă în vânzare de Muzeul Abright-Knox din Buffalo.

Provenienţa este fundamentală, aşa cum afirmă Maarten ten Hoder, cu o experienţă de trei ani în filiala milaneză a Casei „Sotheby’s”, devenit din 2007 puternicul director al sediului din New York, care vede în apariţia noilor colecţionari chinezi unul dintre motivele care explică succesul licitaţiilor newyorkeze chiar în această perioadă foarte dură pentru economia internaţională.

Anul acesta, nu trebuie omise pictura „Cariatidele” de Paul Delvaux, adjudecată în mai cu 6.100.000 de euro, şi o Masă de sufragerie, cu scaune, realizată de Emile-Jacques Ruhlmann, vândută cu 1.050.000 de euro în iunie.

Tizian, Sacra Conversazione, cumpărată de la Sotheby’s pentru 12,3 milioane de euro

„Swann” a fost fondată în 1941 drept o casă specializată în cărţi, stampe, hărţi şi atlase. În fiecare an, un mare număr de scrisori, documente şi manuscrise literare şi muzicale sunt oferite în cataloage de înaltă ţinută ştiinţifică. Este un domeniu care nu cere investiţii oneroase. Cu 13.000 de euro, în 2009, un pasionat a intrat în posesia unei scrisori autografe a lui George Washington, din 1788. Cărţile vechi rămân totuşi coloana vertebrală a Casei „Swann”.

„Doyle” a înregistrat şi ea câteva recorduri mondiale în arta modernă şi contemporană. „Corpuri roşii”, o pictură a lui Oskar Schlemmer, a fost cumpărată cu 1,9 milioane de euro, în timp ce o capodoperă de Adolph Gottlieb, „Blast III”, din 1958, a depăşit cu puţin un milion în 2007. Dar satisfacţiile şi mai mari au venit de la arta asiatică. Un bol de porţelan, din timpul dinastiei Yuan, datat aproximativ 1345, a fost adjudecat în 2003 cu 5,2 milioane de euro. Mai recent, un vas din porţelan alb, din perioada Jiaqing, a fost vândut cu 487.000 de euro.

Faimoase bijuterii scoase la licitaţie

Picasso, Nud, plantă verde şi bust, adjudecat pentru 81,4 milioane de euro

Fulminanta adjudecare a lui Richard Burton de la „Christie’s” definea perfect personalitatea soţiei sale, Liz Taylor. „Singurul cuvânt italian pe care îl ştie e Bulgari.” Pasiunea pentru bijuterii a actriţei americane era notorie. Dar cunoaşterea aprofundată a domeniului l-a stupefiat până şi pe François Curiel, acest guru al departamentului de bijuterii de la „Christie’s”. „Încă de prima dată când am întâlnit-o, în 1998, am înţeles că avea ochiul unui expert. Colecţionase cele mai bune piese din cele mai bune perioade ale tuturor firmelor.” În 13 şi 14 decembrie, „Christie’s” va oferi spre vânzare 269 de bijuterii ale lui Liz Taylor, în cea mai aşteptată şi mai mondenă licitaţie a sezonului. Starul hollywoodian s-a întâlnit cu cei mai bogaţi ruşi şi arabi pentru a intra în posesia celor bune piese de la Bulgari, Cartier, Boucheron, Tiffany, Harry Winston şi Van Cleef&Arpels. Nu vor lipsi nici tiara strălucind în diamante de la 1880, pe care Mike Todd, al treilea din cei şase soţi ai actriţei, i-a făcut-o cadou în 1957, evaluată la 45-60.000 de euro.

Dar arta impresionistă şi modernă domină scena şi la „Christie’s”.

Artele decorative ale secolului XX american au fost la fel de profitabile. Pe primul plan s-au situat piesele Tiffany. Lampa „Glicine”, semnată de acesta, a ajuns, anul trecut, la preţul de 633.000 de euro. Noi colecţii, până acum necunoscute, au apărut în Statele Unite, dar s-au ivit şi numeroşi pasionaţi din Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi China. O pereche de fotolii în maniera lui Thomas Chippendale, de la 1755, s-a vândut în această primăvară cu 213.000 de euro.

Muzica milionară

Mobilier creat de Emile-Jacques Ruhlmann

Din momentul în care viorile celebrilor maeştri cremonezi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au devenit prea scumpe pentru cea mai mare parte a colecţionarilor, Kerry Keana, directoarea departamentului de instrumente muzicale, sfătuieşte iubitorii acestui domeniu să se îndrepte către piese ale celor mai buni lutieri olandezi, englezi, francezi şi spanioli, cum ar fi producţia lui Giuseppe Testori din Milano sau a familiei Gagliano din Napoli. „Instrumentele lor au un sunet spectaculos, iar preţurile sunt încă accesibile. În acest moment, ele constituie o alegere mult mai largă printre muzicienii profesionişti. Dar starea de conservare trebuie evaluată cu atenţie.” În ultimii ani, „Christie’s” a obţinut cinci preţuri dintre cele mai mari pentru celebrele instrumente ale lui Antonio Stradivari. Cel mai ridicat a fost de 2,8 milioane de euro şi s-a înregistrat în 2006 pentru o vioară din 1707, „Il Martello”.

Un succes notabil are şi fotografia, mai ales cea semnată de cei mai mari şi mai cunoscuţi maeştri ai acestei arte, ca Richard Avedon, Irving Penn şi Ansel Adams.

La „Bonhams”, în anii ’80 -’90, pasionaţii de orologii găsesc piese dintre cele mai complexe din punct de vedere mecanic, dar şi cu un stil special. Oferta e amplă şi pentru o piesă de calitate preţurile variază între 20.000 şi 30.000 de eruo. În 2008, un „Patek Philippe” din 1954 a fost achiziţionat însă cu 192.000 de euro. Casa este recunoscută şi pentru ofertele de pictură americană, mobilier european, bijuterii şi design de secolul XX. În ultimul timp, surprizele au venit din vânzările de artă africană, oceaniană şi precolumbiană. Printre obiectele oferite, măşti, sculpturi… O trompetă mică, provenind din Congo, estimată în 2010 la 2.200-3.700 mii de euro, a fost adjudecată cu 80.000 de euro. Un preţ similar a fost plătit pentru costumul de cosmonaut al lui Alexei Leonov, îmbrăcat în proiectul Apollo-Soyuz din 1975: 76.000 de euro.

Eleganţa umbrelor şi a siluetelor efemere

Augustin Amant Constant Edouart, acuarelă, eleganţa umbrelor

Scene de gen, fabule, mituri şi portrete create din hârtie au devenit opere de artă prin sobrul lor rafinament. Afirmat în secolul al XVIII-lea în Franţa şi în Austria, acest gen artistic s-a răspândit apoi în întreaga Europă, molipsind, la sfârşitul anilor 1800, până şi semnalistica stradală.

Moda acestei arte efemere, la întâlnirea secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, care i-a vrăjit pe Toulouse-Lautrec şi pe Picasso, este reverberaţia succesului asemănător al siluetelor, din secolul al XVIII-lea. La curţile epocii s-a răspândit atunci moda siluetelor obţinute prin decuparea în carton a unor figurine vopsite cu negru de fum, iar printre primele imaginate a fost cea a ministrului francez Etienne de Silhouette, de care se leagă şi numele acestui gen artistic. Unul dintre primele ateliere de producţie artistică a siluetelor a fost deschis la Viena în 1780, de francezul François Gonord.

În „Istoria extraordinară a lui Peter Schlemihl”, de Adalbert von Chamisso, o povestire neagră de la 1814, protagonistul este convins de diavol să-şi cedeze propria umbră pentru bani, dar din acel moment, Peter nu mai este recunoscut ca persoană. Când îşi recapătă umbra, diavolul îi cere în schimb sufletul. Este o alegorie clară a relaţiei dintre fiinţa interioară a omului şi silueta sa neagră, pentru că, dincolo de ceea ce se crede de obicei, oglinda sufletului nu e lumina, ci umbra. Povestea vine de fapt de la Pliniu, unde este vorba despre o doamnă din Corint care, pentru a păstra sufletul iubitului care pleacă, îi desenează umbra pe zid. În mod straniu, tocmai Secolul Luminilor a readus la viaţă această îndepărtată istorie a lui Pliniu, ca un fel de „terapie a sufletului”. Această anchetă nu este realizată însă cu tehnici psihologice, ci mecanice; totul porneşte de la construcţie unei maşini a pastorului şi specialistului în fizionomie Johann Caspar Lavater, asemănătoare în multe privinţe unui confesional, cu deosebirea că cel care intră în el nu-şi povesteşte în cuvinte viaţa interioară, aceasta fiind proiectată la exterior sub forma umbrei luminii unei candele. S-a născut astfel prima maşină de construit siluete: o artă, după cum sublinia istoricul şi colecţionarul Elisabetta Gulli Grigioni, înrudită cu „teatrul negru” al buratinilor, dar, mai ales, cu umbrele chinezeşti.

Veioza Glicine, semnată Tiffany, vândută pentru 633.0000 de euro

Teatrului de umbre, început cu cel imaginat de Rodolphe Salis la Paris, la „Chateau Noir” şi în alte cabarete frecventate şi artişti şi boemi, îi este dedicată expoziţia „Teatrul de umbre la Paris (1885-1914), deschisă până la 27 noiembrie, la „Museo del Precinema” din Padova, unde pot fi admirate peste 70 de umbre din zinc originale.

Moda s-a răspândit rapid, siluetele devenind decor pentru porţelan, cărţi, cărţi poştale fiind folosite şi în primele reclame. Le găsim în „Jugendstil”, în creaţiile unor Gustav A. Closs şi Max Liebermann. În timpul republicii de la Weimar, ele erau semnate de Jacob Kinder, Walter Heeg şi Georg Schleinitz. Începând din 1895, la impulsul Touring Clubului italian, siluetele au fost adoptate pe plan internaţional pentru semnalizările stradale. Sue McKechnie povesteşte, în „British Silhouette”, că un descendent al lui John Miers (1758-1821), artist recunoscut de siluete, folosea siluete de stuc. Nimeni nu bănuia atunci ce preţuri vor avea operele lui John Miers începând din 1970. Pentru aceste Siluete, viitorul nu pare să fie deloc negru, dacă amintim că scena „Scrisoarea” de Augustin Amant Constant Edouart (1789-1861) a fost vândută la Christie’s Londra, în 2009, cu 1.500 de euro, iar o „Scenă de salon” a aceluiaşi autor a fost adjudecată, în luna septembrie, cu 2.000 de euro

Cenuşăreasa, în viziunea lui M. Hildegardis

Uneori, scenele sunt complicate, ca în „Cenerentola”, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de M. Hildegardis, care a creat şi povestea „Frumoasei din Pădurea adormită”.

Fascinaţia exercitată de Siluete nu este sensibilă la mode. Este vorba despre opere de un decorativ sobru, apreciate adesea de colecţionari, cu preţuri relativ modeste. Cu câteva sute de euro se pot achiziţiona delicate profiluri din secolul al XIX-lea englez sau francez, iar la compoziţiile elaborate cifrele urcă, ca în cazul unui grup de patru siluete în maniera artistului rus Feodor Tolstoy (1783-1873), achiziţionate în 2010, la Christie’s Londra, cu 4.800 de euro.