După 10 ani de la divorţ, Nicole Kidman a vorbit despre despărţirea sa de Tom Cruise. S-au cunoscut pe platourile de filmare şi s-au căsătorit 1990.
Au adoptat și doi copii, însă în 2001 Cruise a decis să pună capăt relaţiei din cauza „divergenţelor ireconciliabile”.
Nicole Kidman a fost uluită de decizia lui Tom Cruise, conform revistei DuJour.
„Am rămas stană de piatră. Eram îndrăgostită nebuneşte de el. L-aş fi urmat până la capătul pământului. Eram doar noi doi pe lumea asta. Am devenit foarte dependentă de el şi-mi închipuiam că viaţa noastră este perfectă. Mi-a trebuit foarte mult timp pentru a mă vindeca de rănile de atunci. Întreaga mea lume se prăbuşise”, a povestit actriţa.
Viaţa lui Nicole Kidman s-a schimbat însă în 2006, când l-a întâlnit pe actualul său soţ, starul country Keith Urban, alături de care are 2 copii. „Mi-a schimbat viaţa. Este un bărbat minunat, are grijă de mine şi mă face să mă simt mereu în siguranţă. Nu putem suporta să fim departe unul de altul”, a susţinut ea.