Nicușor Dan are notă de trecere de la Stelian Tănase

Prestația președintelui Nicușor Dan

De L.V.
Nicușor Dan are notă de trecere de la Stelian Tănase

Prestația președintelui Nicușor Dan

Prestația președintelui Nicușor Dan e văzută cu ochi buni de Stelian Tănase, care spune că ”nu se aștepta să facă față”.

 ”Este peste aşteptările mele! N-are experienţă, vine din societatea civilă, am crezut că nu va face faţă.

Scriitorul a comentat lentoarea cu care ia decizii, dar spune că Ilie Bolojan, „favoritul”  său pentru primul ministru l-au salvat pe Nicușor Dan.

„Primul ministru este Ilie Bolojan!“. Asta mi-a plăcut, chiar dacă am această rezervă, că i-a luat o lună să se decidă! Cam greu să decide… Dar a fost bine. Până la urmă, Nicuşor Dan a luat hotărârea potrivită lucrurile s-au aşezat bine…”, a mai spus Stelian Tănase.

Dar, aşa cum s-a manifestat şi în întâlnirile internaţionale, dar şi pe piaţa internă, în această dificilă negociere pentru guvern s-a descurcat foarte bine!

Deci, pot să-i dau o notă de trecere liniştit, a fost foarte bun! Şi veţi vedea şi acum (marți  23, respectiv, miercuri  25 – n.r.) la Haga, că va presta corespunzător. Am toată încrederea în el, a spus Stelian Tănase.

 

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Cel mai vechi,deconspirat, expirat sorosista. Scrie si prost.Pribabil Ion Iliescu vrea sa lase mostenire cuiva limba de lemn (garantat) Tănase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.