Nicușor Dan și scuza universală – războiul din Ucraina

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că până la finalul mandatului său, în 2024, vor fi…

De (P.S.)
Nicușor Dan și scuza universală – războiul din Ucraina

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că până la finalul mandatului său, în 2024, vor fi…

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că până la finalul mandatului său, în 2024, vor fi reabilitaţi 200 din cei 1.000 de kilometri de reţea de conducte, spunând că avariile privind apa caldă şi căldura vor fi „punctuale şi tot mai mici”. Nicușor Dan susține că l-a încurcat și războiul din Ucraina.

„Vor mai fi probleme punctuale aşa cum erau în anii 2016-2017, adică o să mai fie avarii (…). În 2024 o să fim la 200 din 1.000 ( n.r. de kilometri de reţea reabilitată) şi o să fim pe pantă crescătoare, în sensul că avariile vor fi tot mai mici (…). Până în 2015 s-au reabilitat cam 100 de kilometri (…). În 2016 a început mandatul Gabrielei Firea, au fost mici creşteri şi s-a ajuns în 2020 la 20 de kilometri pe an, în 2021 noi am făcut tot 20 de km/an, pentru 2022 ne-am asigurat toate condiţiile să facem 50 de kilometri, în sensul că avem licitaţie deja făcută, licitaţiile făcute pe patru tronsoane cu privaţi (…). Din păcate, ne-a lovit războiul din Ucraina şi criza conductelor, în general a tot ce înseamnă metal. În 2022 am fi putut să mergem la 50 de km, aşa realist, o să mergem pe la 30. Anii viitori deja contractele sunt semnate. Avem 63 de km pe buget local, sunt începuţi dinainte (…). După aceea avem bani europeni, licitaţia s-a desfăşurat şi pe fiecare tronson se fac evaluările, mai avem bani pentru încă 210 km şi după aceea avem aviz de la ANRE pe lucrări următoare. În momentul în care toate turbulenţele se vor termina, o să reuşim să mergem la 50 de km. pe an, ceea ce înseamnă că o să reducem an de an pierderile. Mai avem pe partea de producţie, Bucureştiul are patru mari CET-uri, care nu sunt dispuse potrivit. Cea mai mare problemă o avem pe relaţia sud-nord, pentru că acolo traseul destul de lung, s-a semnat deja contractul şi din această iarnă o să avem o centrală provizorie în zona fostei centrale Titan, care va fi la jumătatea distanţei către cartierul Aviaţiei, unde avem mari probleme”, a precizat Dan.

El a susținut că a preluat administraţia Bucureştiului când oraşul era „un bolnav în comă”.

„În primul rând, un lucru bun este că nu se mai vorbeşte de corupţie în primărie, cred că acesta este un pas uriaş înainte, în al doilea rând, este o chestiune asumată, Bucureştiul este, dacă vrem să vorbim plastic, un bolnav în comă, şi atunci când ai un bolnav în comă te duci înăuntru, nu te ocupi de suprafaţă. Cum a ajuns în comă acest bolnav? A ajuns în comă prin nefinanţare. Primarul Oprescu, de exemplu, a găsit datorii de 100 de milioane de euro la termoficare şi le-a dus 900 de milioane de euro. Primarul Firea, fără să facă mari lucrări de investiţii, avea un buget de 4 miliarde şi cheltuia în fiecare an 5 miliarde, pe fel de fel de târguri, evenimente. Am făcut o situaţie pe subvenţia pe care Bucureştiul ar fi trebuit să o plătească la termie în ultimii 10 ani şi au fost 2,5 miliarde care nu s-au plătit şi acelea sunt exact investiţiile care în momentul de faţă se văd. E un decalaj în timp între ce faci şi până când se vede şi noi acum pe termie, din fericire, am reuşit să nu ducem pierderile şi mai mult decât erau până acum. Pe termie, pierderile au fost tot mai mari, tot mai mari, pe măsură ce nu s-au făcut investiţii (…)”, a susţinut edilul-şef al Capitalei.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Primaria Generala , nu mai este cloaca tilharilor ! Se vede si dupa turbarea postacilor pesdisti ! PT. ESARCU – FELICITARI pt. comentariul d.tale , exact , concret , perfect adevarat !

  2. La mintea lui Nicusor este ceva firesc sa dea vina pe rusi cata vreme unul ca Johanis face acelasi lucru. Iar pentru amandoi totul pare si mai firesc cata vreme unul ca Geoe da vina pe rusi pentru inflatia din tara lui.

  3. Ai nimerit-o cu canaliile peneliste. Mucușor Dan este produsul lor. Și, normal, se vede!! Ha, baba cloanța sau, altfel, gura ticăloasei adevăr grăiește. Sictir!

  4. Dă cu piatră când plouă ? Cine e de vină ? Putin
    Nu plouă și e prea cald ? De vină e Putin
    Am pierdut metroul la limită ? Putin e de vină
    Nu mi-a ieșit bună omleta dimineața ? Putin
    Nu mi-am făcut target-ul luna asta ? Din cauza lui Putin domne’
    A retrogradat Dinamo ? De știe, Putin
    Nu mi-a ieșit biletul la pariuri ? Mai are rost să zic că e din cauza lui Putin ? :)))))

  5. Am auzit că Pământul o să fie lovit de un asteroid de 10 km in diametru, extratereștrii au scris pe el „slavă Ucrainei” în rusește. Acum se naște întrebarea la care toți experții încearcă să afle răspunsul: extratereștrii țin cu Rusia sau cu Ucraina? Eu stau și mă gândesc, bah, un asemenea asteroid nu a dus la extincția dinozaurilor? „Don’t look up!”

  6. Acum, in PRIMARIA Bucurestilor, este coruptia USR patronata de acest dezaxat de Nicusor Dan, mai periculoasa decat SMENURILE lu’ Videanu si Basescu, caci, USR istul pare a fi tampitel, nu lucreaza nimic, nu investeste in nimic, nu repara nimic, nu curata strazile, si totusi, banii dispar in lucrari inchipuite de tampitel, care, in 2-3 ani, va defila la TV incatusat si plimbat cu jandarmii.

  7. N. D. ESTE un om cinstit si decent . A fost ales primar general dupa o mafie ingrozitoare , VIDEANU , BASESCU , OPRESCU , FIREA . Cel putin a oprit jaful banului public , iar Primaria nu mai este cloaca tilharilor . Incearca sa faca ceva , sa indrepte ceva … atit cit il lasa ticalosii si canaliile pesdistpeneliste . Unele sunt chiar pe aici , hahaind cu gura stirba !

  8. penru Esarcu: alo , „ai gresit numarul”, cei care au distrus Romania sunt partenerii strategici de peste ocean, condusi acum de un sclerozat mos bieu si mult laudatele democratii vestice si inca mai ese cate ceva de „democratizat” in tara asta !!pune in balanta ce era in tara inainte si dupa 1989 !! s-a ales praful de tot ce a muncit poporul asta in 50 de ani: s-a furat si distrus totul!!prin „importul democratiei” vestice si cea a partenerului strategic-sua .

  9. Bai, nebunule, bai Plicusor dezaxat, ce-ai facut tu, pt bucuresteni in 2 ani de cand te-au votat drakului niste fraieri, si restul voturilor le-ati fraudat, voi USR, n-ai facut nimic bun pt Capitala, decat gramezi de gunoaie, parcuri in paragina, iar despre coruptia jegoasa instaurata de tine USR-ist jegos, in Primaria Capitalei, iti vom face noi o lista, sa ti se ridice buclele in cap!

  10. Va rugam numai ne aduceți aminte de situația încălzirii bucureștenilor ca ne amintim ca FSN- ul , platforma ,,democratica” rusesca , care a luat puterea in Decembrie 1989 dupa un scenariu rusesc, de 31 de ani , nu a făcut decat sa îndeplinească planul complex al rusilor cu obiectiv final decăderea României. Si acest plan a reușit. 5 milioane de romani , tineri , curajoși si-au părăsit țara pentru o viața mai buna. RADET este o gluma. Fiind bucureșteni ii vedem cum lucrează cu,, încetinitorul “ si ce utilaje antediluviane au. In echipe de 10-12 lucrători , din care numai 3 lucrează efectiv. Se vede incapacitatea tehnica a structuri de conducere a RADET. Nu mai comentam formula extraterestra de calcul a gigacaloriei si cat se fura. Poate , vreodată , sa se faca un calcul cat s- a furat la RADET in 32 de ani. Si nu trebuie sa inventam o soluție de încălzire a blocurilor din România. Trebuie sa preluam din Occident aceste soluții. Dar nu se vrea. Churchill spunea ca , comunismul vine la pachet cu corupția. Dacă comunismul o fi dispărut, CORUPȚIA , NU. CORUPȚIA s- a OSIFICAT ajungând un ,,model economic”.

  11. @Camelian Propinatiu. Nu fi modesta, cum nu a facut lucruri vizibile, gunoaiele, sobolanii vii si striviti, serparia, capuseria si buruienile cat gardul din parcuri sunt foarte vizibile.

  12. nicusor matematicianul este…expert in constructii…si reprezinta realitatea romaniei de azi …in nato si ue…44 la suta analfabetism restul …credinciosi…

  13. un telefon in china la varful ccp si in 2 timpi si 3 miscari impacheteaza aia bucurestiul in tevi de apa calda de toate felurile…dar nu e voie…

  14. N-o fi făcut chestii vizibile, dar cel puțin nu i se pot reproșa ca altora aberații evidente.

  15. Sunt Tevile de Apa Calda , asa de mult Ruginite , incat Repararea Tevilor de Apa Calda dureaza o Saptamana iar dupa o Saptamana iar se gaureste Teava de Apa Calda . Din doua in doua saptamani , se sparg Tevile de Apa Calda . Are Rugina in Straturi , pe Tevile de Apa Calda . Tevile de Fier de Apa Calda , pot fi aduse din Ucraina sau din Germania . Din Ucraina , Tevile de Fier sunt mai Ieftine , aduse din Germania , Tevile de Fier de Apa Calda , sunt mai scumpe !

  16. NENOROCIT SI JEGOS ANIMAL PITIC,CARE SPUNE CA,..DIN CAUZA..BA,MACULATURA DE SINUS,COSINUS,MINUS,FARA..
    DUTE BA,GAINAR CU 3 COCENI DE PROSTOVAN PITIC SI STRAMB.FA-TI MEZERIA PE CARE O AI.LASA PULITICA USE-R-FRAIERISTILOR TALAMBI SI HOTOI.BA,SCORBURA DE CISMIGIU,LASA-NE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.