„Flotanții”, trași pe dreapta: Votezi în localitatea din buletin

UPDATE Biroul Electoral Central (BEC) a decis ca românii care nu şi-au făcut viză de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie să nu poată vota decât în localitatea de domiciliu la alegerile locale din 27 septembrie.

„Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, conform deciziei luate de BEC.

De asemenea, „alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate”.

În schimb, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, mai arată hotărârea BEC.

În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, aceştia pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţie de votare. Cererea va fi depusă numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior.

Alegătorii care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureţti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.

De asemenea, „persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale”, mai arată documentul BEC.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunţat, anterior luni, noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei, care au intrat în vigoare începând cu luna septembrie.

„Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a spus Dajbog la sediul MAI.

Ea a precizat că, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, se vor efectua următoarele activităţi; se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă, iar dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin două menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

„În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte”, a mai spus Dajbog.

Se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă, iar prin „număr mare de solicitări’ se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară.

Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţă pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa într-o anumită circumscripţie electorală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Deja sunt peste 4 mil de votanti in plus pe liste, mai fac si flotante, o sa iasa peste 20 mil de votanti! Vorba lui „batistuta” de acun 2-3 ani:” trebuie sa fim prea prosti sa pierdem locul 3 ca europarlamentari romani, se poate sa fim si locul 2! Asadar, zarurile sunt aruncate!

  2. Blonzii de la Interne – patronati de Clanurile Interlope – momesc pensionarii sa-si traga Viza Flotanta pentru a Vota alesii Governului Meu. Marcel Ciolacu – Bulibasa PSD – avertizeaza insa Cetatenii sa Nu faca greseala cu Viza de Flotant pentru ca-si vor pierde Pensiile Marite cu 40% de PSD din Opozitie…

  3. …într-adevăr se foloseștemult practica asta în perioada votului, unul din primarii care o practica intens este primarul nelimitat pupăză de la cârcea din dolj

  4. Iar liste suplimentare! Securicii sunt incorigibili. Vor să altereze votul până și la locale!

  5. „Votezi în localitatea din buletin” Aplicati aceasta masura si celor din diaspora! Ei de ce sa aiba reguli speciale? Cu ce sunt ei deasupra poporului roman din tara? Platesc impozitul in alta tara si au pretentia de a hotari legile din Romania! Nesimtire!!!!!

  6. Păi nu ți se pare normal să votezi acolo de unde ești ?? De ce să incurci apele acolo unde de fapt ești in trecere ?? Mai ales că această metodă este o găselniță pentru a frauda votul..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.