Nu este de joacă

Pretențiile președintelui Vladimir Putin față de România, stat NATO, care a suportat una dintre cele mai criminale guvernări comuniste din Est, sunt în mod limpede total deplasate.

Faptul că România nu a revendicat teritoriile rupte din trupul țării de regimurile hitlerist și sovietic, cu anularea oricăror litigii, prin aderarea la NATO, pare să suscite mai mult dispreț decât o minimă prudență din partea Moscovei.

Relațiile României cu Rusia nu pot fi subminate de acest exercițiu american în care istoricul persoanei și familiei președintelui Biden, pe corupție, este implicat nepermis de mult.

Ieșirile publice ale președintelui Klaus Iohannis toarnă gaz pe foc într-un contencios care nu ne privește și într-un moment în care vocea României nu poate fi decât una eminamente a păcii.

Pe de altă parte, România are obligații și interes necondiționat ca membru al NATO, situație pe care președintele român, pentru a cânta în struna politrucilor de te miri unde, în mod prejudiciant pare să o contrazică.

Prezența trupelor aliate în România si Bulgaria, atât de contestată de patrioții lirici, reprezintă o garanție că funcționăm într-un sistem și nu e în discuție solidaritatea.

Acțiunile militare ale Rusiei din acest moment nu pot duce decât la tensiunarea relațiilor internaționale, situându-le într-un conflict nu foarte diferit de viziunea perdantă a lui Hitler.

Președintele României nu se mai poate juca de-a declarațiile, auditoriul său fiind altul acum decât cel când îmbrăcase o geacă roșie, pentru a fi unic în mulțime.

Chiar dacă nu se va declanșa un conflict, intrăm în procedurile presupuse de apărare, în condițiile pe care le impune războiul propriu-zis.

Încrederea în normativele NATO și apartenența Romaniei la acest act pact militar al societăților democratice, în care suntem parte, nu mai pot fi relativizate.

Mașina propagandistică de război poate fi la fel de eficientă ca tehnica militară.