
Societatea Națională Nuclearelectrica SA și Compania Națională a Uraniului, în insolvență, au finalizat tranzacția referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina E a Sucursalei Feldioara a CNU („Contractul de Vânzare de Active”). Acum circuitul nuclear integrat este o realitate concretă, în cadrul SNN.
Aceste active reprezintă un ansamblu unitar de active, capabil să desfăşoare activităţi economice independente, intenţia S.N. Nuclearelectrica S.A., în calitate de cumpărător, fiind aceea de a continua activitatea preluată la data transferului, respectiv producerea de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2).
Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara a fost construită pentru procesarea concentratului de uraniu din România asigurând, exclusiv, necesarul de materie primă pentru FCN Piteşti. Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara îndeplineşte toate condiţiile de operaţionalizare, cu respectarea strictă a legislaţiei naţionale, comunitare, precum şi a organismelor internaţionale – Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) / Agenţia de Aprovizionare EURATOM (ASE).
Procesul a fost demarat în luna martie 2021, după un amplu proces de due-dilligence al ambelor companii și a fost finalizat în cursul zilei de astăzi, prin încheierea autentică a contractului de vânzare-cumpărare. În urma contractului, Societatea Națională Nuclearelectrica SA primește dreptul de proprietate asupra clădirilor, bunurilor imobile și mobile aferente fluxului Uzinei E a Sucursalei Feldioara, securizând circuitul nuclear integrat din România, în cadrul unui singur operator economic, după ce în luna august 2021, CNU a transferat către SNN licența de exploatare de la Tulgheș-Grințieș.
Predarea-primirea bunurilor a fost făcută în data de 27 decembrie 2022, iar prețul achitat de cumpărător pentru active a fost de 29.136.141 lei.
“Un obiectiv major pentru securitatea energetică a României a fost atins prin finalizarea acestui transfer de active. Dacă până acum circuitul nuclear integrat era definit la nivel de principii, prin lege, el devine astăzi realitate concretă. Societatea Națională Nuclearelectrica va putea să efectueze toate operațiunile necesare acestui circuit integrat: minerit de uraniu, prin licența de la Tulgheș-Grințieș, procesarea concentratelor tehnice, prin fabrica de la Feldioara, realizarea combustibilului nuclear, prin Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești, și exploatarea acestui combustibil, prin Centrala de la Cernavodă. Totodată, asistăm și la prima tranzacție de tip M&A din sectorul energetic între companii la care statul este acționar majoritar sau unic, ceea ce atestă nivelul de profesionalism atât al SNN, cât și al CNU, în insolvență. Mă bucur că anul 2022, un an atât de important din vederea securității energetice pentru țara noastră, încheie cu o reușită majoră pentru domeniul nuclear, care este vital atât pentru decarbonificarea României, cât și pentru siguranța țării noastre. Vreau să felicit Societatea Nuclearelectrica pentru efortul susținut și pentru reușitele semnificative pe care le-a avut în acest în ceea ce privește dezvoltarea companiei și vreau să mulțumesc ambelor companii, SNN și CNU pentru modul în care au înțeles să trateze cu seriozitate și responsabilitate această tranzacție”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.
Directorul General al Societății Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a subliniat importanța strategică a achiziției și demersurile pentru reenergizarea României, depuse de către SNN: „Decizia strategică de a achiziționa o parte din activele Feldioara necesare procesării materiei prime a avut în vedere asigurarea integrată a capabilităților de producție la nivelul Nuclearelectrica și, în egală măsură, asigurarea producției de fascicule de combustibil și operarea în condiții optime a FCN Pitești și CNE Cernavodă, în contextul extinderii capacității centralei nucleare și menținerii ciclului conbustibilului nuclear la nivel național. Suntem mândri să contribuim cu proiectele strategice ale Nuclearelectrica la reenergizarea României! Anul acesta am făcut mulți pași importanți în dezvoltarea programului nuclear civil românesc, atât în retehnologizarea Unității 1, proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici, formarea unei noi generații de nucleariști și pregătirea companiei pentru dezvoltarea și operarea proiectelor și ne bucurăm să încununăm anul prin concretizarea proiectului prin care țara noastră va continua să beneficieze de un ciclu de combustibil nuclear integrat. Mulțumesc Ministerului Energiei, CNU și felicit echipa Nuclearelectrica pentru contribuția la finalizarea cu succes a achiziției„.
Alina Costinaș – Asociat coordonator al EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București, liderul de consorțiu al administratorului judiciar al CNU, în insolvență (consorțiu format din EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL Filiala București și AKTIV-LEX INSOLVENȚĂ SPRL), – a declarat: “În acest an, este a doua tranzacție majoră pentru sectorul energetic românesc derulată de o companie aflată în insolvență, în doar 2 zile, după ce în cursul zilei de marți, 27 decembrie, a fost finalizată tranzacția aferentă Termocentralei Mintia, iar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL a fost administratorul judiciar care s-a asigurat că atât tranzacția Mintia, cât și Tranzacția Feldioara s-au desfășurat în bune condiții. Este o atestare a competenței pe care societatea noastră o are în sectorul energetic, precum și o dovadă a faptului că insolvența poate să însemne o nouă viață pentru active importante sistemului energetic național”.
Pe platforma de la Feldioara se află uzinele ”R” și ”E”, singurele din Europa care produc în prezent combustibil nuclear pentru centrale nuclearo-electrice de tip CANDU, așa cum sunt unitățile 1 și 2 de la Cernavodă. Feldioara a făcut parte dintr-o societate, CNU, care se află în derivă din 2015, an în care și-a pierdut singurul client, și anume Nuclearelectrica. Din luna februarie 2020, la Tribunalul București, s-a deschis un dosar pentru declanșarea procesului de insolvență a CNU de către Tinmar Energy, în calitate de creditor. Între timp s-au alăturat și alți creditori, OSCAR Downstrem SRL, Allzone Guard SRL, Rino Guard SRL, Administrația Fondului pentru Mediu. Ca să scape singurul activ funcțional din CNU, unitatea de la Feldioara, s-a decis preluarea acesteia de către Nuclearelectrica.
Compania Națională a Uraniului, singurul producător intern de uraniu, a vândut ani de zile materie primă subcost către Nuclearelectrica, iar în 2015 a rămas și fără unicul său client. Autoritățile au încercat să salveze societatea acordându-i un ajutor de stat însă acest sprijin a fost respins de către Comisia Europeană iarbanii trebuie returnați. Minele s-au închis iar muncitorii deseori au protestat în stradă. La începutul acestui an, s-a vorbit că o parte din activele CNU să fie preluate de către Nuclearelectrica, operatorul reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Deocamdată, sprijinul vine pe cale comercială în sensul că Nuclearelectrica a cumpărat uraniu sub formă de pulberi în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei. Însă situația critică persistă. În martie 2020, acționarii operatorului reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă au aprobat declanșarea procedurilor de cumpărare a activelor aferente Sucursalei Feldioara. Tot atunci a fost aprobată și declanșarea inițierii demersurilor în vederea transferului licenței de concesiune a activității de exploatare în perimetrul Tulgheș – Grinties (județul Neamț), încheiată între Agenția Națională de Resurse Minerale și CNU.
…daca ar fi salvat si una din fabricile de apa grea….
Nu e o poveste de succes ci doar un faliment ratat,la care suntem doar specialiști !Întrebarea este:de ce a ajuns in insolventa Feldioara ?Adică nu se putea face nimic sa fie rentabila ?(de ce ajutor de la Stat ?Daca avea un plan realist/realizabil ,fara pile/piloși și stoarcere/spălare de bani,ar fi primit un credit de la o Bancă ,nu ?
Și cum de Nuclearelectrica alerga după combustibil mai ieftin in alta parte,pe vremea când nu exista pbl prețului?Un exemplu de ce nu trebuie sa vinzi chiar orice la privat.Ala vrea doar profit maxim ca să-și cumpere iahturi și alte prostii in timp ce economia ta gâfâie,in lipsa de furnizor de energie ieftină.Pai dacă e de Stat,nu se pune problema profitului așa crâncen.Da,se mai înfiripă și o mafie transpartinica pe acolo să-și angajeze pilele dar mai puțin ca daca nu ai carte și faci o prostie faci BUM !Mai vb unii de turism…Ce gluma proasta !Pt asta e nevoie de drumuri.Curatati apele,învățați să nu mai aruncați gunoaie peste tot,stopați fiecare dintre voi poluarea inutilă (vad zilnic o grămadă de cretini stand pe loc cu motorul pornit la mașină) și mai ales NU MAI CHELITI MUNTII pt niste gologani amarati.Cred că ne trebuie un contract beton cu o țară care are desert sa ducem acolo reziduurile,bine ambalate(containerele speciale pot rezista sute de ani,in speranța că le vom putea duce pe o planeta dar alternativa,sa nu avem energie sau sa folosim din cea fosila însemna dispariția speciei in max 100 de ani ,pt că schimbările climatice vor fi ireversibile și cu accelerare progresiva-vedeti toți că nu se mai face turism fără zăpadă ,iarna;asta că tot am vb de turism).Pe moment singura sursa sigură de energie (pt că regenerabilele nu produc când nu e vânt și soare) este cea nucleară.De aici această mișcare !
@Calin
-verifica daca intrerupatoarele din casa taie faza
s-ar putea ca cu lumina stinsa(!)
sa te bantuie campu’ electric
ala cu hetzii si voltzii.
Să înțeleg că nu ai curent în casă?
E aceiași frecvență în firele de joasă și înaltă tensiune doar amplitudinea/puterea diferă. Aceasta scade sau crește în funcție și de distanța față de fire.
Nu mi-ar place să am casă aproape de linii de înaltă tensiune din două pricini: sînt urîte și scot un zumzet, gălăgioase, mai ales cînd e aerul umed.
Sunt uimit de inconștiența și incultura romanească, atunci când văd de cum se construiește in preajma liniilor de inaltă tensiune , sau chiar sub ele.. Nu știu de câtă fizică or fi invățat cei de construiesc sau cumpără case in acele locuri. Sau vor să fie cobai și cu viața scurtă..
Odată se numeau, greșit desigur, răuvoitor,speculă și speculanți cînd, de fapt, e bisnis, bisniman și bisnismană. Vă dați seama ce educație greșită dăm copiilor? Învățați, fiți cinstiți, deprindeți o meserie. Care-i disciplina din școală ce te-nvață bisnis pe picior mare?
Model: sute de milioane de euroi din spatele ecranului cu truda degetului arătător pe maus.
„Tinmar Ind are numai 70 de angajaţi, care din spatele monitoarelor din clădirea Sky Tower din Bucureşti iau energie de la marii producători şi o transferă în halele industriale deţinute de unele dintre cele mai mari companii din România. Dacia, Lidl, Lukoil, Arctic sau Metro, toate au ca punct comun energia cumpărată de la Tinmar.”
Aici e nevoie de funcții, legea a 2-a a termodinamicii, verbele, mai ale cel copulativ, lecturi de autori străini la lb românâ și, avansat, serii fourier.
Poate asta-i jmecheria:
Conducerea CNU se-mprumtă, cheltuie fără folos și fură acei bani, faliment, intră pe fir Nucleara, plătește creditorii, conturi umflate.
Creditori: Tinmar Energy, OSCAR Downstrem SRL, Allzone Guard SRL, Rino Guard SRL și, poate să nu bată la ochi, una de stat.
„Tinmar este la acest moment cel mai mare furnizor privat de energie din România pe piața concurentială, cota de piață înregistrată fiind de 11,38%…Compania a fost înființată în anul 2001 și este deținută de Augustin Oancea…Tinmar devine prima companie românească înregistrată la European Energy Exchange (EEX)”
Ma indoiesc ca e de bine. Vom vedea mai tarziu ce e in spatele acestor mutari, in afara unor interese ce tin de aservirea tarii americanilor.
200 de tone pe an,
ca la calici.
O companie de stat cumpără alta de stat?
– printre puținele proiecte de dezvoltare
– succes
Dacă n-ar fi atât de dificil de plimbat și vândut prin lume demult ar fi fost manglită și prăjitura galbenă(pastilele de oxid de uraniu).Dacă mai mișcau ceva și pe la Ciudanovița, ar fi circuitul complet.Și cu încă patru reactoare, ar fi curent ieftin cât să învârtă eolienele câmd nu bate vântul, în plus față de consumul intern și export.
Artificii, sa dispară TVA si costurile de productie mermelite
Dar decat sa ajunga si asta la OMV,prin Programul Bancii Mondialu din Slatina, e de preferat
Mda.. Ți-ar trebui măcar o duzină de prostii cu radiații ucigătoare din astea ca să conteze in sistemul energetic.. Ceea ce înseamnă că-ți termini poporul..Nici până acum romania nu era de un interes turistic deosebit, dar de acum va fi ocolit cu siguranță..
„Pohta ce-am pohtit !”
Și până acum de unde cumpărau uraniu?…
Îl aducea cei de la catering?..