Numele de cod „ENIGMA” – Gruparea care a făcut ravagii

Dintre cei 16 traficanţi, şase sunt în arest preventiv, patru în arest la domiciliu, patru sub control judiciar, unul este în libertate, iar altul arestat în altă cauză.

De (I.R.)
Numele de cod „ENIGMA” – Gruparea care a făcut ravagii

Dintre cei 16 traficanţi, şase sunt în arest preventiv, patru în arest la domiciliu, patru sub control judiciar, unul este în libertate, iar altul arestat în altă cauză.

DIICOT a trimis în judecată 16 inculpaţi, acuzaţi că au creat un grup pe o platformă de mesagerie sub numele „Iarba Dulce”, cu 11.000 de membri, prin care erau vândute elevilor droguri şi etnobotanice.

Acuzaţiile din acest dosar, intitulat de anchetatori „ENIGMA”, sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc, îndemn la consumul ilicit de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pornografie infantilă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Dintre cei 16 traficanţi, şase sunt în arest preventiv, patru în arest la domiciliu, patru sub control judiciar, unul este în libertate, iar altul arestat în altă cauză.

Conform DIICOT, în cadrul operaţiunii cu numele de cod „ENIGMA” a fost investigat un grup infracţional organizat constituit în luna iulie 2022 de către doi dintre inculpaţi, în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat succesiv, în timp scurt, şi ceilalţi inculpaţi, din dorinţa de a beneficia de o clientelă stabilă, de un cadru organizat de vânzare a drogurilor, sub protecţia anonimatului.

Anchetatorii susţin că, din datele rezultate din raportul din 2023 al EMCDDA – Observatorul European pentru monitorizarea drogurilor şi a dependenţei de droguri, precum şi din cazuistica în materie, se constată un trend de extindere şi dezvoltare a pieţei de vânzare şi consum de droguri de risc (canabis) şi mare risc (amfetamine, ecstasy, ciuperci halucinogene), inclusiv către populaţie de vârste tinere. Din acest punct de vedere, segmentul online, respectiv apariţia unor platforme specializate online de distribuire a drogurilor, în cadrul unor grupuri de chat, create pe platforme online ale unor aplicaţii de mesagerie instantă şi accesibilitatea facilă a acestor platforme, reprezintă un factor de risc.

Grupul de chat online vizat în acest dosar avea la data de 10 aprilie 2023 aproximativ 11.000 membri care se prevalau de setările de confidenţialitate ale aplicaţiei, având doar pseudonime – username-uri, şi o foloseau pentru vânzarea şi procurarea de droguri în vederea consumului propriu. Grupul de chat funcţiona ca o piaţă virtuală neagră de desfacere, cu cereri şi oferte pentru o mare varietate de tipuri de droguri, în cadrul căreia dealerii închiriau echivalentul unor tarabe virtuale, pentru care plăteau lunar o sumă de bani administratorului. Membrii grupului nu proveneau doar din municipiul Bucureşti, ci şi din alte oraşe, cum ar fi Craiova, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Arad, Oradea, Timişoara, Piteşti, Ploieşti.

Inculpaţii au acţionat pe mai multe paliere, de comandă, sprijin şi de execuţie, constând în verificarea şi validarea aderării la grup a altor membri şi integrarea lor, coordonarea vânzărilor către consumatori, aprovizionarea, respectiv comercializarea drogurilor de risc şi mare risc către consumatori de vârste tinere şi foarte tinere, stimularea consumului de droguri inclusiv prin organizarea de tombole pentru cumpărătorii constanţi, cu premii în droguri.

Această piaţă neagră în mediul online era uşor accesibilă pentru tineri, inclusiv minori, şi le oferea posibilitatea să intre în legătură, în condiţii de anonimitate şi falsă siguranţă, cu dealeri de droguri pe care nu i-ar fi putut cunoaşte sau contacta în viaţa reală cu atâta uşurinţă.

Clienţii, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumaţi către cel mai apropiat dealer local, în funcţie de localitate, tipul de drog solicitat, ratingul de piaţă al dealerului şi alte criterii stabilite la momentul interacţiunii.

Distribuitorii îşi promovau ofertele de droguri pe această platformă şi se împărţeau zonele de distribuţie.

Administratorul platformei şi liderul grupului infracţional organizat modera discuţiile şi selecta componenţa membrilor pe platforma de comunicare, ce avea capabilitatea de a genera 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalităţile de distribuţie a drogurilor, consum, zone de distribuţie, dar şi despre efectele drogurilor.

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea specială a cantităţilor de droguri ridicate pe parcursul percheziţiilor domiciliare, a mai multor terminale mobile, grindere şi cântare electronice, a sumelor de bani identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum şi obligarea inculpaţilor la plata unor cheltuieli judiciare avansate de stat în cuantum de 160.000 lei.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile a şase dintre inculpaţi, solicitându-se instanţei aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse.

În cauză s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, având îin vedere indiciile temeinice în acest sens şi discrepanţa vădită între venituri, proprietăţi, stil de viaţă şi veniturile fiscalizate ale unora dintre persoanele cercetate.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Aflați mai multe despre „cealaltă parte” a canabisului care amenință Big Pharma:
    Study: Suicide Rates Lower in States with Legal Marijuana Sales – Medical Cannabis More Effective than Psych Drugs?
    New Studies Provide Hope for Using Cannabis to Treat Brain Injuries and Diseases
    Medical Cannabis Has Potential to Help Arthritis Sufferers
    More Seniors Rejecting Pharmaceutical Drugs for Medical Cannabis
    Older Americans Turning to Medical Cannabis to Heal Cancer and Other Diseases
    Study: Cannabis is Protective Against Alcoholic Liver Disease
    Medical Cannabis is Healing Autism
    How Medical Cannabis Changed Our Lives: A Testimonial
    Can Cannabis Help Reverse Alzheimer’s?
    Study: THC from Cannabis Helps Restore Memory Loss due to Aging and Dementia
    Former Cancer Research Biochemist Cured His Cancer with Cannabis
    Cannabis Treats Diabetes and Protects Against Obesity
    Medical Cannabis and Other Natural Potential Life-Saving Remedies for Chronic Obstructive Pulmonary Disease
    Study: Medical Cannabis Cures Inflammation in Gut – Hope for IBS, Crohns, Celiac Sufferers
    ………………….. si mii de alte studii de care mass media corporativa nici nu vrea sa auda.

    Auzi ca droguri si etnobotanice .. cine incurca termenii sau nu-i definesc corect si de ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.