„Bombă cu fitil”, aruncată de BNR!

Oficialul BNR a avertizat că dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor…

De (G.D.)
„Bombă cu fitil”, aruncată de BNR!

Oficialul BNR a avertizat că dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor…

Prorogarea legii pensiilor este singura soluție ca deficitul bugetar să nu explodeze în 2020 și 2021, a declarat marți Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), la un eveniment organizat de publicația cursdeguvernare.ro

Oficialul BNR a avertizat că dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor exista costuri economice imense care vor fi urmate tot de costuri politice.

„Potrivit legii pensiilor, acestea cresc cu 40% într-un singur an. 40% este o cifră care în Europa nu există. Avem ca efect 3,6% PIB în acest an, 4,5% din PIB în 2020, 5,7% din PIB în 2021. Este numai efectul aplicării legii pensiilor, toate acestea în ipoteza că nu va fi recesiune și vom avea o creștere robustă. Mai e ceva, în 2021 e prevăzută recalcularea pensiilor, o altă bombă cu fitil aprins, încă 1% din PIB. Asta e aritmetica curată”, a spus Lazea.

Conform acestuia, creșterea pensiilor se face pe bani pe care statul nu îi are efectiv iar toate măsurile avute în vedere pentru creșterea veniturilor bugetare nu acoperă deficitul pe care îl produce în buget legea pensiilor.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în 2020 vor crește pensiile pentru că ”există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm”.

”La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm. De altfel e și puțin probabil ca în an electoral un parlament să modifice legea. ”Normal că vor crește (pensiile cu 40% – n.r.)”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că Executivul face o analiză în vederea ”îndreptării” sistemului de pensii, dar că modificarea nu se va face în această perioadă.

”Noi avem un program de guvernare. În acel program de guvernare este foarte clar că, sigur pregătim cu o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă”, a adăugat premierul.

El a mai spus că Executivul va construi proiectul de buget de stat având în vedere și creșterea pensiilor în 2020.

Întrebat despre eliminarea pensiilor speciale, Ludovic Orban a răspuns: ”Și legat de pensiile speciale vom face o analiză extrem de serioasă a modalităților, pentru că este extrem de simplu să spui că elimini pensiile speciale. Trebuie să stabilești niște măsuri de a corecta diferitele inechități”.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Sa taie pensiile sereistilor iesiti la 40 de ani si alea de zeci de mii ale magistratilor care au dormit cu k__l pe dosare. Curaj Johannis!

  2. va plangeti??? au fost alegeri pe 24 nov. unde au fost cei 52% din nevotanti???? au fost si pensionari printre ei. din cei 63% votanti iohannis, sigur au fost si pensionari. bravo!!! asta ati ales, asta aveti. la anul…noi alegeri. da-ti dovada de prostie si atunci!!

  3. Inca odata se dovedeste ca toata conducverea BNR este formata din dusmani ai poporului.
    Bai loaza, tu ce salariu ai? Ce pesnie are isarescu? Banditilor.

  4. Daca sunt atat de ingrijorati de ce se intampla DACA SE RESPECTA LEGILE IN Romania, DE CE NU-SI DIMINUEAZA LEFURILE astia de la BNR. Ca, si ei sunt platiti TOT DIN BUGET. NUMAI ATUNCI as da tei bani pe spusele lor. Altminteri, astia fac lozincariada politica mai ceva ca politicienii.

  5. tovarasul „Loazea” stie ca 40% crestere de pensii nu e posibila in Europa… daca romanii ar avea pensii macar la nivelul mediu european, atunci nici nu ar trebui (nu ar exista) o asa marire. Dar, tovul Loazea nu stie ca in Europa nu exista pensii asa mici ca’n Romania…

  6. Purtatoare de nemultumire, dupa ce PSD le-a marit punctul de pensie cu 15% in fiecare an mult mai mult decat media dintr- o inflatie de 1-4% si cresterea salariului, mai mica de 10%. Nu s-au multumit, voiau mai mult acum vor primi ce doar oamenii lui Basescu/iohannis le poate „amanarea pana la Pastele cailor verzi, ca poate roibii au un Paste”…Cata nemultumire cata nerabdare „sa le dea PSD-ul” „e rau PSD-ul”, lasa ca-i bun PD-L-ul ca si in 2009, care v-a manipulat ca inflatia de 4% ”mananca” o crestere de 15% sau global de la 870 lei la 1265 deci o crestere de 45% in trei ani…Nemultumitului i se ia darul si nu pt o luna ci pentru cinci ani. Ati fost fericiti ca vi s-a promis ca se vor taia pensiile speciale, care nu sunt pensii ci indemnizatii platite de la buget nu din fondul de pensie, dar invidia si ura v-a orbit…Sper sa am suficienta viziune sa nu ajung sa tremur pt ca X are un venit/pensie mai mare…Bucurati-va oameni buni ca ati ajuns la pensie nu ca un amic care a plecat la 55 de ani ca multi oameni pt care zilele nu mai sunt.

  7. de asemenea exista o lege a pensiilor din perioada contributiei , care ea este cea care guverneaza pensia. adica daca depun banii la banca ( sau la stat ) pentru pensie, imi da banii inapoi dupa cum vrea banca fiindca s- a schimbat legea bancii?????? legea de acum nu retroactiveaza asupra pensiei mele la care am contribuit in 1980/2020. dar atat cetatenii cat si guvernantii vor sa fure ceva si guvernantii sunt mai hoti. nu trebuia sa se accepte de oameni modificarea prin lege a pensiilor care au fost contribuite anterior lui 1989. alta hotie si mai mare: la pilonul doi fondul privat are obligatia sa plateasca doar 1/2 din suma depusa, nici macar cat ai depus si sa nu uitam ca banii stau fara dobanda 40 ani la fondul privat…

  8. Nicio problema. Aveti grija sa votati tot cu PnDL si la parlamentare si v-ati procopsit. Mă sună un prieten pe 23 noiembrie sa ma intrebe: auzi, da cine a marit TVA-ul si a taiat salariile, nu PSD? 😀 Ca sa vezi cat de mica si scurta e memoria oamenilor. Ei voteaza anti PSD pentru ca asa zic cei din noul PNL ca e rau si nenea cu geaca Rosie 😛 Ba pe bune daca nu romanii mai merita inca 5 ani de austeritate. Ce atatea crestere de PIB, de consum, de salarii minime, de salarii la profesori, doctori. Si cireasa de pe tort, au plecat din Romania in anii lui Boc-Basescu cel putin jumatate din cei care sunt acum afara si tot pe astia ii aleg. Ca asa li s-a servit pe facebook informatia. O sa mai stati acolo cel putin 15-20 de ani, ca alegeti toata panaramele astea de isi zic de dreapta. Hai cu AUSTERITATEA … din tigru Europei vom ajunge câțuuuu Europei!

  9. De cand Baca face politica?????? Sa infintam partidul bancherilor care spun bancuri politice. Dati afara …

  10. Purtatorul de cuvint al Guvernatorului BNR doreste sa faca cunoscut cetatenilor romani faptul ca Frustrarea in legatura cu Incompetenta „Noilor Alesi” este Mutuala. LEUL este Sanatos si Nu va fi lasat pe labutele Dihorilor Parfumati de Iohannis.
    Dl. Mugur Isarescu se va deplasa personal la City London si NYC pentru Breakfast, respectiv Lunch cu prietanii sai pentru a-i informa in legatura cu masurile de pedepsire ce le va intreprinde imediat dupa sarbatorile de iarna impotriva Primatelor Arogante de la Victoria si Cotroceni. Pensiile le veti primi la timp datorita BNR care monitorizeaza „Governul Meu” 24/7

  11. Vai, abia asteapta pensionarii sa-i jugulati !!!
    Cind vor iesi in strada, se vor afla in fruntea celor nemultumiti de masurile ordonate de la Berlin, sau de peste ocean, asa ca, FERITI-VA JUGULARELE.
    LUNA MAI 2010 NU SE VA REPETA IN LINISTE !!!
    VA VETI PLINGE ZIUA CIND V-ATI NASCUT, VOI, TRADATORII SI TOTI AGENTII BND, GRU, FSB(VEZI TURCAN), AI SERVICIILOR FRANCEZE DE SPIONAJ, OLANDEZE ETC.

  12. Totdeauna bogatanii s-au impotrivit cresterii veniturilor celor mai saraci decit ei.
    Cum altfel sa mai iasa ei, bogatii in evidenta?
    „Daca banet nu e, nimic nu e”, ce solidaritate, ce egalitate, ce suflet, ce iubire ?
    Doar bani si bunuri scumpe dar reci si nefolositoare oamenilor vii.

  13. Bani exista, depinde doar unde sunt directionati. Poti ingheta majorarea pensiei si ai bani ptr clientela PNL, sau poti majora pensiile (creste consumul intern deci si TVA-ul incasat) si diminua „investitiile” cu dedicatie, interna si externa. Cum am scris, depinde de intersul PNL si Iohannis. Ori astia intotdeauna mai au de unde lua de la cetatenii de rand si mai au de unde da clientelei, sekuristilor, patronatelor. Apropo, ati citit ca in timp ce se vorbeste de liberalizarea (cresterea) preturilor la en. electrica ptr romanul de rand, patronatele cer subventionarea acestui pret ptr ei?! Deci sunt bani… luam de la cetateanul sarac care va plati curent scump ptr ca patronatele sa plateasca curent ieftin. Cf PNL in medie va fi bine.

  14. Ooo da, s-a gasit unde era problema deficitului de 4.3%.
    Cele 2 miliarde la armamanet nu le vede domnu Lazea.
    Cele 3-4 miliarde rambursari de TVA fara control nu le vede domnu Lazea.
    Cele 2 miliarde spaga pentru primari prin PNDL nu le vede domnu Lazea.
    Pensiile speciale nu le vede domnu Lazea.
    In schimb vede in perspectiva si se gandeste la viitor. Asa a vazut ca punctul de pensie majorat la anul, va fi o problema si a gasit si solutia prin abrogarea legii pensiilor.

    Ticalos imbracat frumos. SICTIR.

  15. Cine crede ca la Pusculitza nationala troneaza doar Maresalul de Securitate Escu von der Isar se inseala amarnic, acolo si femeile de serviciu fiind BESTII securiste!!! Mizeria caracteriala a flacaului transpare prin tot ce spune, dar mai ales prin compararea maririi de 40% a unor pensii majoritar de mizerie cu aceeasi crestere din Occident, la pensii de 20 de ori mai mari!!! Nici dupa operarea acestor mariri de 40% nu se atinge o medie de 1/10 din media europeana si acesti ticalosi vor din postura lor de imbuibati stipendiati cu salarii de 1000 de ori mai mari decat salariul mediu si ingrasati din specularea leului sa ne mentina in saracie lucie!!!Doar cine nu vrea, nu vede ce se pregateste prin preparative concertate
    de la nivel de Colhoz Bolsevic european, de guvern nazist si de Pusculitza securista, blocarea celor doua legi cu atat mai vitale, cu cat canaliile care administreaza Pusculitza Partidului vor provoca oricum noi inflatii…Crede cineva ca fara sa se fi marit veniturile, ticalosii nu scadeau leul si nu accelerau inflatia? Doar cretinii care i-au votat cu amandoua mainile. Vreu sa zic cu doua maini si la figurat si la propriu!Acum se observa si o alta propaganda marsava a Securitatii,
    respectiv ca marirea pensiilor o sa-i impovareze pe tinerii de azi, ceea ce e fals, impovararea venind din imprumuturile la bancile bolsevice mondiale pentru dirijarea miliardelor catre Securitate si inarmari, catre ong-urile oficine, catre
    tot felul de sinecuri pentru agenti gen pensii speciale sau functii fantoma, oficial declarand ca se imprumuta pt pensii si salarii…

  16. Cu siguranța PNL-ul va prelua acest mesaj, ‘specialistul’ Dancă vorbea despre înghețarea salariilor, dar, nu pot vorbi și despre o înghețare a pieței, ‘ghinion’ cum spunea cineva, nu spui cine, persoană importantă ! ” Nicio grijă ‘, chiar și o indexare infimă va bulversa, întrucăt marea cheltuială se face pentru pensiile preferențiale dar și a slabei colectări a CAS care reprezintă contribuția salariatului și nimeni nu sancționează pe cel care are obligația de a vărsa la buget aceste sume .

  17. Loazea,de ce nu faci vorbire si de pensiile speciale”nesimtite” de 7-8000 de euro/luna? Toti dobitocii se iau de pensia pe contributivitate,la care punctul de pensie a fost furat atat de PDL cat si de PSD,trebuia sa fie conform legii 2000 lei/punct astazi!
    De ce nu faci vorbire de salariile uriase de la BNR,care trebuie reduse..
    Nu mai dati legi daca nu ssunteti in stare sa le respectati..

  18. nu are decat statul sa gaseasca acei bani. sa taxeze pe cei care nu au fost taxati niciodata, sa aduca redeventele la un nivel decent, sa gaseasca solutii. astia care au plecat sustineau ca ei aveau sollutii. jelitul nu rezolva problema, la munca bai liberalilor!

    1. Bani sunt. S-au furat in zeci de ani sute de miliarde de lei. Campionii sunt clientii PDL-ului lui Basescu si Boc. Are Ludovic curaj sa se ia de ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.