Propunerile pentru o zi naţională de doliu în memoria lui Adrian Păunescu au curs de peste tot. Faptul că diverse instituţii de media au avansat asemenea idei nu mi se pare grav. Încearcă şi ele să preia ceva din impactul evenimentului practicând un soi de marketing al ieşitului în faţă. Adevărul este că, în ultimii ani, mass-media se întrec pe nerăsuflate în tot soiul de idei şi propuneri menite a servi şi cauza publică, dar şi cota lor de popularitate. Ziarele şi televiziunile fac din toate dramele un soi de prăjitură gratuită pentru populaţie. Culmea este că la o asemenea producţie s-au raliat şi politicienii! Victor Ponta, cel care îi strângea pe PSD-işti în jurul gropii poetului cu îndemnul „haideţi să ne vadă lumea că suntem uniţi”, a fost între cei care au vrut o zi naţională de doliu. Să fie vorba doar de reflexul de a lansa iniţiative pentru a produce ştiri pe micul ecran sau de cu totul altceva? La ce s-a gândit îndelung Victor Ponta când a avansat o asemenea propunere? Pe ce s-a bazat? Pe faptul că poetul a fost membru al PSD? Nu mi se pare suficient! Pe faptul că poetul s-a bucurat de sute de mii de admiratori? Nici asta nu rezistă. La urma urmelor, fără să fi făcut nici un fel de boacănă, Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică ar fi meritat cu prisosinţă un asemenea omagiu. La moartea lor România a pierdut două dintre cele mai mari valori culturale din ultimul secol. O zi naţională de doliu pentru unul dintre scriitorii acuzaţi în marele raport de condamnare a comunismului reprezintă cel puţin o cruntă inconsecvenţă. Şi onorurile militare se bat cap în cap cu documentul citit de Traian Băsescu cu atâta tapaj în Parlament. Să zicem că în România se poate. Azi te condamnă, mâine te onorează. Asta fără să se producă nici o retragere a documentului amintit! Şi atitudinea oamenilor se află în aceeaşi situaţie. O parte a populaţiei l-ar fi linşat în 1989. Aceeaşi sau alta, fără să se fi petrecut nimic între timp, l-a însoţit ca pe un erou naţional. Când a greşit România? În Parlament sau pe stradă, la Ateneu şi la cimitir sau la Intercontinental? Valul de simpatie izbucnit cu ocazia funeraliilor este un punct final numai pentru că este cel din urmă? Oricum, ierarhiile literare nu se stabilesc pe baza numărului de participanţi şi nici pe bază de intensitate a aplauzelor! Faptul că tot felul de cârciumari, de politicieni sau de admiratori de bună credinţă au folosit prilejul pentru a-l decreta cel mai mare poet român nu poate decât să amâne o judecată critică serioasă. Vorba lui Nichita Stănescu. Cel mai mare poet român este Dinamo Bucureşti! Cel mai iubit este Eminescu!
Unii l-au condamnat pe Adrian Păunescu, alţii l-au adulat! Victor Ponta încearcă să ducă lucrurile mai departe, până în disputa politică. El consideră că „atitudinea profund nedemocratică şi antiromânească a TVR” merită o anchetă şi cere o interpelare în Parlament. O fi corect sau o fi inutil? Unii au argumente puternice şi pentru această atitudine, în vreme ce mulţi ştiu de ce susţin contrariul. Victor Ponta s-a aşezat însă de partea în care valul de simpatie este copleşitor iar popularitatea, şi mai vârtoasă. Ceea ce nu înseamnă că are neapărat dreptate.
Nenumăratele lucruri contradictorii legate de viaţa şi opera lui Adrian Păunescu fac şi mai dificilă evaluarea critică a moştenirii sale. Un lucru este cert. Că ne-a părăsit ca o personalitate contradictorie şi că mulţi s-au grăbit ca de pe urma ei să strângă ultimele petale de admiraţie. Iar Victor Ponta, crezând că vede mai bine, a îndemnat la o iniţiativă pentru care nu avea suficiente argumente intelectuale şi culturale. Nici măcar politice!
