O sursă a ”rezultatelor șocante” și a ascensiunii ”naționalismului”

Extremiștii vin la putere, Viktor Orban va avea un nou aliat. Va fi anti-european, suveranist și extremist. Aceasta este alarma dată de presa de mainstream din Europa despre alegerile parlamentare din Cehia, de la începutul lunii octombrie.

În fruntea sondajelor, cu 31%, se află partidul ANO, al fostului premier Andrej Babis, cel care a pierdut prezidențialele din 2023 în fața generalului Petr Pavel, fost șef al Comitetului Militar NATO. Acum, Petr Pavel declară că nu va numi un premier care se îndoiește că locul Cehiei este în UE și numai in UE.

Babis a fost și mai este asemănat cu Donald Trump – este un miliardar excentric, cu tendințe autoritare și care nu-și mulează suficient politica pe imperativele Bruxellesului. Este fiu de diplomat comunist, crescut și educat în Franța și Elveția, s-a înscris și el în Partidul Comunist, a fost și agent al serviciului de informații, ba chiar criticii spun că a avut contacte cu KGB. Babis este răul suprem pentru Cehia, spune presa europeană de mainstream.

Aceeași presă nu spune însă nimic despre contraperformanțele partidelor pro-europene din Cehia, despre protestele lor finanțate masiv de fundații care primesc fonduri din străinătate, nu spune nimic nici despre faptul ca Babis este dur la nivel retoric și mai puțin când vine vorba despre guvernarea propriu-zisă, că apropierea sa față de America lui Donald Trump nu este necondiționată, că s-a revoltat împotriva tarifelor pe care SUA vor să le impună Cehiei (o țară dependentă de industria auto germană), că nu vede cu ochi buni achiziția a 24 de avioane F-35 din SUA, în valoare de circa 7 miliarde de dolari. Apoi, partidul ANO nu va putea guverna decât în coaliție, ceea ce va dilua și mai mult din perceputul autoritarism al lui Babis.

Cazul alegerilor din Cehia este tipic pentru presa europeană (și cea americană de mainstream, care pare mereu șocată de rezultate. Așa s-a întâmplat cu referendumul Brexit, cu ascensiunea Giorgiei Meloni în Italia, cu rezultatele Alternativei pentru Germania, cu protestele fermierilor olandezi, ale ”vestelor galbene” din Franța, cu ascensiunea Marinei Le Pen.

Aceste tendințe pot părea șocante doar pentru ziariștii și analiștii care văd in Europa un bastion al liberalismului, al coalițiilor pentru care lupta împotriva schimbărilor climatice este o religie, un bastion al progresismului și al stabilității. Sursele de informare ale jurnaliștilor de pe întreg continentul sunt publicațiile de limba engleză; ele pot fi credibile, însă nu reflectă decât ceea ce se întâmplă și se gândește într-un segment redus al populației, în care nu se regăsesc tendințele conservatoare și nici cele rurale.

Victoria lui Meloni, în 2022, a fost prezentată va o victorie a neofascismului – nimic mai fals – pentru că așa a fost descrisă în presa de limbă engleză. Meloni a militat pentru taxe mai mici, pentru frontiere mai sigure și pentru mândria națională italiană – asta nu însemnă fascism, ci frustrarea italienilor față de politica impusă de UE. Ceea ce a urmat au fost nu trei ani de neofascism, ci trei ani de încercări de refacere economică și de refacere a imaginii pe scena internațională.

Protestele fermierilor din Olanda din 2023, împotriva legii pentru reducerea poluării cu amoniac produsă de fermele zootehnice, a avut drept cauza principală faptul că fermierii urmau să-și vadă afacerile închise prin lege. În presa europeană, pornind de la informațiile în limba engleză, protestul a fost descris ca unul al negaționiștilor încălzirii globale, un atac la adresa politicii europene responsabile de a reduce poluarea.

Criza financiară din presă, care a lovit la finalul anilor 2010, a dus la desființarea în mare măsură a instituției corespondenților. Presa americană are tot mai puțini corespondenți în țările europene, la fel și presa britanică, asta însemnând tot mai puține detalii despre ce se întâmplă cu adevărat în Europa. În schimb, publicațiile americane și britanice rămân cele mai citite din lume, inclusiv in Europa. Informațiile publicate sunt în special briefinguri ale ambasadelor, guvernelor și ale ONG-urilor finanțate de aceleași ambasade și guverne. Presa scrisă în această lingua franca a devenit o incită acustică în care se aud mereu aceleași voci.

Pentru că în presa mare a lumii și a Europei nu este reflectată decât o singură viziune, Europa nu este înțeleasă, încrederea în jurnalism se reduce și apare polarizarea. Fiecare ”rezultat șocant” nu face decât să arate că presa de limbă engleză nu-și face treaba, iar presa din țările europene nu face decât să reflecte ceea ce confrații americani și britanici scriu sau că așteaptă ca ”adevărul” să apară într-un comunicat al guvernului.

Adevărul nu va apărea în acest fel, pentru că logica Europei postbelice este una a ”zidurilor de apărare”. Germania a ridicat un zid de apărare împotriva extremei drepte și a naționalismului imediat după Al Doilea Război Mondial. Franța a ridicat și ea zidul laicității, ca pavăză împotriva naționalismului. Comunitatea Economică Europeană a fost și ea un proiect moral care să elimine naționalismul și rivalitățile.

Pentru țările est-europene, unde democratizarea a fost văzuta și ca a o afirmare a valorilor naționale, aderarea la proiectul european a venit cu surpriza că actuala democrație europeană înseamnă dizolvarea valorilor naționale și eliminarea naționalismului. În aceeași notă trebuie văzute foste și viitoare rapoarte ale instituțiilor UE sau ale Consiliului Europei despre anularea alegerilor sau probleme electorale, interdicții de a candida (așa cum a fost cel al Comisiei de la Veneția, de la începutul acestui an) – nu sunt rechizitorii la adresa justiției din țările UE care anulează procese democratice, ci un soi de îndreptar despre cum justiția să pună umărul pentru a ajuta la alegerea celor care trebuie aleși, pentru ca democrația post-electorală să învingă.

Stigmatizarea conservatorismului european, a drapelelor naționale, a opoziției față de regulamentele și directivele europene, reprimarea vocilor nemulțumite, supra-publicarea celor pro-europene și progresiste nu va face decât să alimenteze resentimentele, populismul, precum și spaima că întreaga Europa este influențată de propaganda rusă.

O asemenea presă va perpetua paralizia guvernelor care nu vor să acționeze împotriva abuzurilor comise de imigranți sau minorități, de teama de a nu fi acuzate că alimentează rasismul. În acest fel apar și ”rezultatele șocante” ale alegerilor, alături de reacțiile haotice și profund anti-democratice ale sistemului de a le anula sau de a face imposibilă guvernarea unor forțe considerate populiste sau naționaliste.