Pentru că afacerile din America au fost închise din cauza măsurilor de distanțare socială, iar angajații au început să se bazeze pe ajutoarele federale, președintele Donald Trump a interzis temporar evacuarea americanilor care nu-și mai puteau plăti chiriile. Moratoriul acesta a expirat în septembrie 2020. Atunci, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a impus un nou moratoriu, argumentând că are autoritatea câtă vreme este o măsură de limitare a răspândirii covid-19.
La finalul lunii iunie, moratoriul CPCB din SUA a expirat și a rămas în sarcina Congresului dominat de democrați să-l reînnoiască. Congresmanii nu au făcut acest lucru. Au motivate prin faptul că administrația Biden le-a dat doar 24 de ore pentru a aproba o noua interdicție. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a acționat de urgență și a impus un nou moratoriu, pe 3 august, însă baza legală este deja contestată. Afectate de acest moratoriu nu vor fi marile corporații, ci proprietarii de locuințe din clasa de mijloc, mulți dintre ei loviți grav de închiderea economiei. De aceea, criticii lui Joe Biden susțin că este vorba despre o anulare în stil marxist a dreptului la proprietate privată.
Institutul Aspen estimează că sunt 15 milioane de americani care riscă să fie evacuați din 6,5 milioane de locuințe. Președintele Biden ridică din umeri. ”Nu știu dacă măsura CPCB este constituțională, nu vă pot spune. Unii specialiști spun că este, alții spun ca nu este”. Apoi, președintele a venit cu promisiuni: ”Cel puțin, până când se va decide asta, le vom da oamenilor ce 45 de miliarde de dolari, pentru a-și putea plăti chiriile”.
”Proprietatea imobiliară, considerată dintotdeauna o componentă esențiala a visului american nu mai poate fi o țintă tangibilă pentru americanii cu venituri mici și medii”, arată o analiză Bloomberg publicată în iunie, când moratoriul amintit era pe cale să expire. ”Factorii care făceau locuințele niște investiții accesibile și stabile încep să dispară”. Însă, scria Bloomberg, ”nu trebuie să ne sperie că devenim o națiune de chiriași, dimpotrivă”. Explicația Bloomberg: proprietatea imobiliară reduce dinamismul societății, iar micii proprietari se opun dezvoltărilor imobiliare.
Ideea din articolul Bloomberg a fost preluată de o mulțime de publicații „progresiste” din SUA în ultimele câteva luni. Paginile financiare din publicații precum Business Insider, Forbes, Yahoo sunt pline cu titluri precum ”2 moduri în care închirierea este mai bună decât achiziția imobiliară”. Publicația Vox a mers și mai departe, publicând un articol intitulat ”Proprietatea scoate ce este mai rău din om”. ”Este cel mai scump lucru pe care îl cumperi și te transformă într-un om rău”, scrie Vox.
Un asemenea val de articole purtând același mesaj ridică semne de întrebare. Ce se întâmplă de fapt? Ei bine, mari firme de investiții, precum Vanguard sau Blackrock (despre care Cotidianul a mai scris aici si aici) achiziționează un număr record de locuințe în Statele Unite, uneori cartiere întregi dintr-o singură lovitură. Agenția Bloomberg nota că americanii obișnuiți nici nu mai apucă să vadă anunțurile dezvoltatorilor imobiliari, că locuințele sunt deja cumpărate. Aceste mari corporații oferă la cumpărare sume peste prețul pieței, iar apoi închiriază locuințele, tot la un preț mare, unor americani simpli ale căror salarii au scăzut sau care au rămas fără locuri de munca din cauza măsurilor pentru limitarea pandemiei. Aceleași probleme financiare îi fac pe mulți americani care sunt proprietari să-și scoată casele la vânzare, iar acest lucru se întâmplă începând de la criza financiară din 2008. Cine cumpără aceste locuințe? Cine plătește cel mai mult, peste prețul pieței, adică marile corporații. Publicațiile financiare americane arată că mulți dintre americanii care au vândut în speranța că se vor putea muta în zone mai ieftine s-au înșelat, câtă vreme s-au lovit de prețuri umflate de aceleași corporații, care-i obligă astfel să devină chiriași. Market Watch relatează că, în ultimul an, prețul chiriilor a crescut în SUA de trei ori mai repede decât estima guvernul federal.
Acesta este contextul în care senatorii americani nu au putut impune un nou moratoriu pentru evacuarea chiriașilor. Dacă guvernul nu va prelungi acest moratoriu, se anunță un atac masiv al marilor corporații, care vor achiziționa o mulțime de proprietăți, așa cum au făcut-o la criza financiara din 2008.
Mașina de propagandă corporatistă a replicat imediat. ”Adevăratul ticălos nu este un Goliath fără chip de pe Wall Street; este vecinul tău și municipalitatea, care se opun construirii de noi locuințe”, scrie The Atlantic. ”Nu Wall Street-ul este de vină pentru haosul de pe piața imobiliară”, scrie Vox. Mesajul este că vinovații sunt micii proprietari egoiști care se opun construirii de noi locuințe și astfel se ajunge la creșterea prețurilor.
Numai că datele oficiale arată că in SUA sunt 15 milioane de locuințe neocupate. Locuințe există. Problema este că oamenii nu au bani pentru a le cumpăra. Un studiu al Pew Research Center din 2018 arată că salariile americanilor au aproape aceeași putere de cumpărare ca în urmă cu 40 de ani. Asta în timp ce acționarii marilor corporații s-au îmbogățit mai mult decât oricând în istorie. În anii 1960, salariul unui singur membru al familiei asigura un trai decent pentru patru indivizi.
Un articol publicat de Off-Guardian arată că fenomenele de mai sus nu se reduc doar la bani, după cum ecologismul radical nu urmărește doar încetinirea încălzirii climei. Este vorba si despre control. ”Este un clișeu, dar asta nu înseamnă că nu este adevărat să spunem că proprietatea asupra locuinței le dă oamenilor o pârghie în plus în societate. Proprietatea este o sursă de siguranță pentru viitor și ceva ce poți lăsa moștenire copiilor. Este vorba despre suveranitate și intimidate. Este spațiul tău, pe care nimeni nu ți-l poate lua și nimeni nu îl poate controla. Un proprietar este independent. Un chiriaș nu este. El poate fi controlat. Proprietarul nu poate fi controlat atât de ușor. Este același raționament care a stat în spatele strategiei de a încuraja oamenii să contracteze credite imobiliare și să devina sclavii acestor credite și ai angajatorilor. Dacă limitezi opțiunile oamenilor, dacă îi faci să depindă de tine pentru acoperișul de deasupra capului, atunci îi vei controla”, scrie Off-Guardian.
”În feudalism, comportamentul șerbilor era dictat de nobili, care le ofereau un acoperiș deasupra capului și un petec de pământ. Acum, contractele de închiriere pot fi umplute cu toți termenii și condițiile pe care le doresc proprietarii. Cu cât sunt mai disperați, cu atât oamenii vor accepta mai ușor aceste condiții si vor renunța la drepturile lor de consumatori.
Poate că vor ajunge să accepte dispozitive care să le monitorizeze activitatea online sau consumul de electricitate, iar informațiile să fie trimise unor corporații și folosite la dezvoltarea inteligenței artificiale. Poate că vor accepta limitarea consumului de apă și energie, pentru ”lupta cu încălzirea globală”. Poate că își vor lua angajamentul să se vaccineze pentru a putea locui într-un anumit cartier”.
Renunțarea la proprietate avea, în 2019, apologeți și în Romania, precum fosta PLUS-eristă Oana Bogdan, care era și adepta ”colectivizării” sexului. Viziuni care acestea sunt propagate în presa de mainstream de azi: să renunțăm la automobilul personal, să renunțăm la îmbrăcăminte, pe care să o închiriem, la fel și cu mobile din casă. Sa fim de acord cu taxe pentru carne. Totul prezentat ca parte a luptei cu schimbările climatice.
În 2016, un clip cu previziuni pentru anul 2030 (identice cu cele ale Oanei Bogdan) postat pe rețelele sociale de Forumul Economic Mondial spunea: ”Nu veți fi proprietari pe nimic. Și veți fi fericiți”. Mai putem adăuga doar că, dacă vom îndrăzni să nu fim fericiți, megacorporația ne va da afară din casă.
@tomlin
eu la fel …insa … „”ETICHETA”” ramane
(e prea adanca cultural-intiparita in subconstient ! 😉 )
@tomlin … iti spu8n o istoriara petrecut real, demult !
– Uite un om pe deal, departe, vine inspre noi … !
(dupa un timp … cineva.)
– E un tzigan !
..mda ! exista oameni si exista tzigani … la ce te referi ?
cine a vazut oameni la Davos ?
INRI …Iisus Nazariteanul Regele Iudeilor => RI => Regele Iudeilor !
De ce erai curios ? … poti gasi imediat raspunsul cu …Google !
🙂
RI => Regele Iudeilor !
:*
@atenianul … daca mi-ai citit razletele si premeditat in limbaj pueril, comentariile de pana acum …
poti deduce din ele … ca n-as intelege lumea … altfel (atentie: spun „altfel” nu alt termen) decat o intelege
un median … oarecare ?
🙂
Crezi ca nu stiu/inteleg ce … palavragesc ? :* 😀
ce-i RI … din INRI ?
intreb pentru ca eu cred in Iisus !
🙁
[poate inteleg mai bine, mai in miez … crestinismul daca inteöleg ce-i cu RI … din INRI ]
MAAAAAAAAAAAAAAAAAAAMAAAAAAAAAAAAAAA !
TUN de zece mii de miliarde in urmatorii 7 ani !
Fantastic cat de greu e pentru masse sa vada „colateralitatile” prin care poporimea americana e CICLIC MULSA bancar-inflational
si
sa vada
unde se duc (in spatele colateralitatilor ) banii !
_________
BANCILE TIPARESC BANI pe care tot ele …ii „castiga (valoric) pe urma … cumparand (nu doar IMOBILIARE) si REVANZAND cu PROFIT
O BANCA PRIVATA (= a cuiva !) care poate tipari bani desi e orientata ea insesi privata fiind spre PROFIT propriu
e un
PERPETUUM MOBILE
in miscare prin forta societatii care le „hraneste” !
INTRADEVAR … multi vad … extreeem de putin pricep ( de parca educatia fiecarui stat modern N-AR VREA CA populatia statului sa fie capabila sa vada ! AMEN tie Iisuse INRI … RI ! :*
🙂
„Pai daca insesi bancile, ele insele, bancile PRIVATE, PROFITORIENTATE, care compun FED-ul
cumpara imobiliare
de ce n-am crede („prosti” fiind !)
ca
„ceilalti” care cumpara nu-s doar
… intermediari=oameni/firme(concerne/fonduri-de-paie
… nu-s de facto:
chiar bancile care intra PRIVAT (=cu-griji-doar-pentru-proprietarii-lor) in
componentaFED-ului
care va tiparii 10 000 000 000 000 de koko in viitori 7 ani [OARE DE CE ?]”
A nu se uita ca FED-ul american … este o uniune de BANCI PRIVATE / deci orientate spre profit propriu nu profitul comunitatii ! / … FED-ul se afla in situatia
PARADOXALA de-a tipari bani si pe urma prin „colateralitati” tot ele sa incaseze banii tipariti de ele
(trebuie sa ai IQ>145 ca sa pricepi ce vezi !)
binenteles CICLIC (RECOLTA!) , bineinteles ascunsa prostilor treaba, bineintele
si FARMITURI(la limita calculate) la masa saracilor multi-dar-extrem-de-prosti-pentru-modernitate !
Se mai mira cineva de ce poporul USA e premeditat tinut in OBSCURANTISM si tampa-prostie ?
Pentru ca doar cu un popor specializat dar cultural prost-bigot e PROFITUL MAXIM !
(cineva PLICTISIT … care vede mai multe decat afre voie sa spuna :* !)
:*
[as vrea sa-mi spuna cineva CU FAPTE ca nu-i asa ! 🙁 ]
@a
Tu te invarti ca si cainele dupa coada, in planul satanistilor exista proprietari, sunt chiar ei, elita satanista care vrea sa detina totul iar restul lumii imputinata pana la cifra de 500 milioane pe intreaga planeta, sa le fie sclavi. Raul abolut il reprezinta oligarhiile super-bogate, care acum dupa secole de furturi institutionalizate ale bogatiei planetei vor sa-si mainifeste poterea! Satanistii nu sunt de drept Divin, dimpotriva, tocmai de aceea ei trebuiesc anihilati pentru a nu mai face rau.
@the master. adevarat dar cu cateva mici modificari. statul american a incercat sa asigure fiecaruia o casa prin creditele imobiliare , la fel cum au facut cu Fordul T care lega proletariatul de fabrica. dar chestiunea nu a mers fiindca americanii sunt emigranti si in doi timpi au renuntat la locuinte in anul 2008, cand fondurile de pensii si sanatate cu care au fost construite locuintele atacate de oBAMA AU SUCOMBAT lasand descoperiti in cheltuieli pe toti ipotecarii. acum ei incearca sa recupereze si sa castige cumparand la fel ca americanii pe datorie , respectiv pe bani tipariti fara acoperire( subprimeuri/ un fel de ipoteci)cu care vor plati salariile proletariatului.
Observ ca majoritatea discuta despre proprietate dar ce spuneti, nu are nicio legatura cu proprietatea pentru viitor! Stiti, cred, proprietatea e a ta, a statului si a unui patron pus in functie de politicul infect in urma infiintarii asociatiilor(nu de proprietari sau locatari ori chiriasi) in care iti inscrii obligatoriu proprietatea pentru administrare din toate punctele de vedere cat si pentru vanzare daca se impune sau e necesar! Aici bor gi numiti toate leprele hoate care te pot deposeda de locuinta proprietate, vezi fondul proprietatea pentru afaceri la nivelul tarii localizat in Bucuresti, acum se vrea asociatie pentru proprietati de imobile cu absolut toate utilitatile in coordonare si plata in fiecare judet sau regiune! Proprietatea nu va disparea decat daca se darama fizic totul.
Și în antichitate existau sclavi însă istoria ne spune că nu erau fericiți. Nimeni nu s-a gândit în acele vremuri să facă o mare resetare. Sclavul era pe proprietatea stăpânului, care îi asigura serviciile bazice: cazare, hrană, îmbrăcăminte și chiar nevastă. Așa va fi și acum. Stăpânii proprietății (nu toți nu vom avea nimic) ne vor oferi însă contra cost cazare,hrană, îmbrăcăminte însă nevastă nu pentru că ideea este să trăim sexul la grămadă. Dar ne vor oferi bani online la robinet și fericire pe care nu vom avea dreptul să o refuzăm. Așa că singurele diferențe față de era sclavagistă vor fi masca, sexul la grămadă și abundența fericirii. Pentru asta însă trebuie să ne vaccinăm pentru că așa cum a afirmat Kaka Schwab, arhitectul măreței resetări, nimeni nu va intra în era postcovidiană nevaccinat și, adaug eu, nefericit.
Dacă ne luăm după ce au afirmat cei de la Davos, își doresc în viitorul apropiat o lume care să arate ca pe vremea „nobililor” . Adică marile corporații să dețină absolut totul, afirmau în spoturile lor în care arătau cum va fi lumea că ne vom închiria chiar și hainele de pe noi și vesela cu care mâncăm. Statul va fi unul autoritar și va fi unealta marilor corporații. Omul simplu va fi practic în postura șerbilor, fără nici un drept, fără dreptul la proprietate, atent monitorizat și constrâns să își accepte condiția și să se supună cu „ajutorul” sitemului de credite sociale” ce va fi implementat. Alternativele nu vor exista, ăsta este și scopul pentru care se digitalizează totul, inclusiv banii , energia acceptată va fi una singură și va fi electrică, toate plățile vor fi online, acest lucru făcând imposibilă supraviețuirea în afara sistemului. Accesul va fi interzis în zonele „sălbatice” care vor cuprinde și cea mai mare parte a zonelor care azi sunt locuite sub pretextul că planeta trebuie lăsată să se regenereze. Hrana va fi una sintetică, vedeți cum se promovează carnea artificială, insecte și viermi (nu glumesc, am văzut chiar de la Davos clipuri care promovau așa ceva)
Ok, rămâne întrebarea, păi și oamenii vor accepta nebuniile astea așa ușor, nu se vor opune ? Bineînțeles că oamenii nu vor accepta și se vor opune dar eu cred că aceste „Elite” au un as in mână pe care nu l-au avut niciodată și anume tehnologia. Unele clipuri cu roboți foarte destoinici testați de companii precum Boston Dynamics mi-au dat un trigger în direcția asta. Cum de fiecare dată ceea ce ni se arată este doar o mica parte a ceea ce există deja într-o formă mult mai avansată vă las pe dumneavoastră să trageți concluzia. Știu că pentru unii sună foarte sf toate cele înșirate mai sus dar viitorul apropiat ne va arăta dacă este așa sau nu.
Imperialistii occidentului nelegiuit: UE, SUA, NATO, FMI oculta iudeomasonică, vor cu orice preț controlul total și puterea globală pentru a submina și distruge, cultura, familia, religia popoarelor și a forma o babilonie globală antihristică, antiumana!
Pentru asta au inventat două ideologii satanice: capitalism-liberalism și comunism. Capitalismul, societatea de consum pâine și circ, are succes mai mare pentru ca exploateaza viciile omului.
Pentru îndobitocirea omului folosesc mijloace de control și manipulare informatice, media, pe care au pus monopol (tv, radio, ziare, net) dar și mijloace economico-financiare (privatizări, bancheri, asigurări, pensii private). Prin corporațiile lor corup si instaleaza guverne, acapareaza resursele pentru a fi dependenți economic de politica antihristică, prin parazitare cu alogeni si trădători de neam.
Astfel, 200 de corporații patronate de oculta iudeomasonică dețin forța economică și politică a 140 de tări: 1% dețin mai mult de jumătate din bogăția lumii !
Acolo unde nu reușesc îndobitocirea ocuparea și jefuirea popoarelor, iar acestea își apără prin naționalism și patriotism resursele, economia, cultura, tradiția, familia, nelegiuiții din occident provoacă revolte, războaie, euromaidane, „primaveri” arabe(Ucraina, Serbia, Afgan, Irak, Siria, Libia) „pandemii” planificate pentru haos si „crize”!
Astfel, omul, bulversat prin : „dezbină și stăpânește”, „pâine și circ”, stat de „drept”, justițe „independenta”, „refugiati” mahomedani, sodomisti, infracțiuni, virusi, vaccin…va fi manipulat și controlat ca un animal, după care, iudeomasonii din occidentul „civilizat” care au provocat „crizele”, vor veni tot ei ca „salvatori” neomarxisti, prin constrangere, in condițiile lor: cip și card, vaccin, control total, dictatura globala, miza finala : distrugerea crestinismului-inrobirea sufletului !
Nemuriciu, proprietarii unui numar imens de locuinte nu mai sunt proprietari in sensul pe care economia, dreptul si istoria de pana acum l-a consacrat. La o valoare imensa a ” proprietatii”, acest termen isi pierde pur si simplu sensul. Si statul socialist se autodenumea „proprietar” ( proprietatea de stat), dar nu era cu adevaratelea proprietar, ci stapan.Asa sunt si marile corporatii : stapani, nu proprietari.Exercitiul proprietatii are sens doar intre cei egali ( ca tratament ).Or, aceasta egalitate a disparut chiar si in America, iar sutele de milioane de proprietari de case, ori afaceri, s-au resemnat. Intind mainile catre stat, catre cei puternici.Este clar ca fortele de productie s-au schimbat si acum ( voluntar, sau nu ) se schimba relatiile de productie.Proprietatea, cea aflata in mainile adevaratilor mici proprietari ,va deveni ceva rau. Ei o vor pierde si vor trai fericiti si fara griji( ca in sanul lui Avraam)sub obladuirea ocarmuirii.Ocarmuire constituita din marile corporatii, nu de Statul facut deja bucati si care, deocamdata, serveste doar de interfata. Un fel de socialism vremelnic,”instaurat” ( pe bune ! ) pana la instituirea Comunismului.
VINE RAZBOIUL. ESTE DIN CE IN CE MAI CLAR. PLANUL KALERGI DE ISLAMIZARE A EUROPEI SI „RESETAREA” IN FAPT A INSASI VIETII VA ADUCE UN RAZBOI MONDIAL PE BUNE. ARMELE PE CARE LE VOR FOLOSI INTR-ADEVAR VOR ADUCE INTUNERICUL DORIT. NOI NE VOM MANCA INTRE NOI IN TIMP CE EI SE VOR BAGA CU CEVA COPII PENTRU „PAPA” IN BUNCARE SI VOR ASTEPTA „INVERZIREA PLANETEI”. DACA OMENIREA NU SE TREZESTE, VOM DISPAREA CURAND.
Cad izmenele de pe fundul capitalismului si i se vedea adevarata fata.Ca, aia e fata capitalismului.
realitatea este ca oamenii credinciosi cred , nu gindesc….accepta orice pt ca nu au capacitatea de a analiza cit de cit obiectiv si bineinteles ca lipsa unei culturi adecvate ii priveaza de analize comparative…chiria ca si proprietatea locuintei are avantaje si dezavantaje….acum aia de la davos de care vorbim ca ne recomanda …chiria sau prostia ca are avantaje sau nu exista pt ca au o audienta de imbecili naturali …cine are creier sa-l folosesasca nu sa-l intoxice
”Proprietatea scoate ce este mai rău din om”. ”Este cel mai scump lucru pe care îl cumperi și te transformă într-un om rău”.
Dar intrebarea esentiala este: locuintele acelea date cu chirie nu au si ele niste proprietari? Evident ca au proprietari si mergand pe logica enuntata mai sus chiar de globalisti, acei proprietari ai unui numar imens de locuinte sunt diavoli, sunt „absolute evil” au rautatea proportionala cu numarul locuintelor inchiriate pentru ca ei ca proprietari reprezinta tot ce este mai rau in om multiplicat de zeci sute sau mii de ori, acesti corporatisti sunt infinit mai rai decat simplii proprietari. De aceea pentru a asigura sanatatea planetei acesti oligarhi cu pretentii de proprietaqri absolutiu ar trebui urgent distrusi, ei reprezinta un pericol de moarte pentru intreaga omenire. Mai bine sa moara ei decat intreaga planeta! Asa ar fi si drept pentru ca daca ei doresc sa ucida intreaga umanitate, de ce sa nu fie ei cei ucisi, oricum ei nu folosesc la nimic, doar consuma bezmetic resursele planetei pentru himera de a se simti puternici. Ei, oligarhii globalist-satanisti sunt vinovati de incalzirea globala si de toate nenorocirile planetare, ei au defrisat padurile, ei au poluat mediul si au risipit resursele, ei si numai ei, nu altii!
Oamenii de la Davos cred ei ca,pas cu pas,vor transforma toti oamenii simpli in sclavi,fara propietate pe propria locuinta,fara drepturi ale muncii,cu munca din noapte in noapte,cu salarii de doi lei si cu consum minimal,eventual cartelat ca in lagarul socialist si cu concedii si cartele mai cuprinzatoare doar pentru fruntasii in productie,dar si in munca de partid.De fapt sa fie toti adusi inapoi la stadiul de animale de munca pentru stapani.Dar cei care seamna vant,intr-o zi vor culege furtuna,asa cum li s-a intamplat feudalilor la revolutia franceza.Ca vin generatiile care nu mai vor sa fie chinuite ca parintii lor cand li se vantura lozinci despre libertate,democratie si alte minuni la care intzeleg repede ca ei nu au cum sa ajunga niciodata,macar la o viatza decenta intr-o casa a lor unde sa isi creasca copii,din cauza lacomiei cosmice,mereu in crestere,a altora si nu mai pot fi prostiti cu lozinci progresiste ca acum,lozinci care ii fac doar sa se lase dusi pe cai utopice si sa-si piarda timpul si energia,dupa ce imbuibatii lacomiei galactice vor acumula si mai mult din spatiul vital al oamenilor simpli,tot mai multi impinsi in datorii si aruncati in strada de sistemul liberalismului salbatec care le zice ca vor fi si mai fericiti liberi de orice propietate,o „fericire” doar pentru oamenii simpli si nu pentru stapanii care,saracii nefericiti de ei,iubesc doar propietatea pentru ei.Iar fraierilor cu copii dupa ei si cu traista in batz chiriasi pana la adanci batranetii le vor pune chirii si pe traiul pe sub poduri si oriunde in aer liber,spunandu-le fraierilor in final GHINION ca sunt vinovati ca nu s-au „descurcat” in viatza.
Pai daca insesi bancile care compun FED-ul cumpara imobiliare
de ce n-am crede („prosti” fiind !)
ca
„ceilalti” cre cumpara nu-s doar … intermediari=oameni/firme(concerne/fonduri-de-paie … nu-s de facto
chiar bancile care intra PRIVAT (=cu-griji-doar-pentru-proprietarii-lor) in
componenta
FED-ului
care va tiparii 10 000 000 000 000 de koko in viitori 7 ani (zisa HIDEN) ?
___________
„ipoteza” pica de minune-potrivit …tuturor… datelor sistemice actuale = sa fie asta cel mai mare TUN al „aristocratilor”
omenirii de pana acum ?
(unii dintre comentatorii „Cotidianului” sunt pur si simplu GENIALI ! :* )
Punctul pe i !
Ai atins GENIAL … miezul dez-propogandizat al realului-sub-ochii-nostrii ! ‘S curios daca unii (slab platiti desigur, in serviciile lor) te vor critiza ad-hominem …spunand ca esti … PROST !
🙂
Poate se intreba cineva mai prostut (de exemplu cineva cu un IQ>100 !)
unde se vor duce banii din TIPARNITA americanam …dollars out of thin air !
POFTIM … 😀 … „unii” „harnici” cumparan cartiere intregi „finantate” din banii aia „ai nimanui” tipariti deun conglomerat de banci private (care ATENTIE: la randul lor cumpara ele insele IMOBILIARE !)
PS … intreb in locul romanului care-a trecut prin asta :
– OARE SE IEFTINESC BANII ? ( oare „astia” cumpara pe bani tipariti …. imobiliare TREALE … oare vor saracii unii si se vor imbogatii „altii” ?)
😀
Șoferi americani amatori de mocangeli!
Proprietate pentru dulăi, nu pentru căței. Nimic nou sub Soare, vorba Eclesiastului. Înapoi la feudalism.
Și păduchii care acum se cred în tabăra învingătorilor, protejați de titlul de proprietate asupra cotețului de beton,pardon garsonierei în care viețuiesc, stați liniștiți la locurili voastre,nu statul vă va naționaliza garsoniera,o veți da voi de bună voie ,pentru că proprietatea, pentru căței va deveni o povară fiscală, în timp ce mica proprietate va fi impozitata la sânge, marea prpietate corporatistă va fi scutită de taxe și impozite. Cum sa procedat în evul mediu ,când seniorii feudali au preluat proprietățile țăranilor, așa vor proceda în viitor cu micile proprietăți individuale.
Iar intrati pe fenta aruncata intentionat! A fost cineva de fata la davos sa spuna obiectiv toate temele si subiectele puse pe tapet? Nu cred! Au fost doar invitatii care isi tin gura si calca pe jugulara proprii conationali! Mi se pare ca intalnirea la davis a fist pe timp de zapada in acea zona, am vazut ceva la teve, pute a ceva urat, ascuns de ochii cetateanului! Sa ii fi vazut cum stau pe banca in curte la davos, inbracati cu un palamantir si pantofi cu sosete albe pe ici colo in turloaie de parca erau saracii lumii tinuti la aer curat. In rest, ferchezuiti si plini de ifose dar aroganti si tematori doar de ei(psihicul si psihoza apasatoare)! E nine ca nea jurnalistul.ro care a tradus acest articol, sa mai caute, sunt destule materiale online, nu stiu dacavle-au retras din online inca dar stiu ca ii apasa erori si orori greu de indurat.
Foarte bun articolul, felicitari
Noi ne gandim ca si „elitele” davosiene merita sa fie fericite si intrucat ei detin 99% din bogatiile planetei si in asta consta nefericirea lor,le dorim sa se deposedeze de bunuri,de bunavoie si nesiliti de peste 7 miliarde de suflete pe care le vor jefuite.
Vorbeam cu un prieten anul trecut, mare entuziast al visului american… a refuzat sa ma creada de 2 ori cand ii spuneam ca licuriciu a ajuns sa fie aproape socialism. „Nu e posibil asa ceva…” cand i-am zic ca un somer in SUA a ajuns sa primeasca 600$ pe saptamana. Eu unul ma mir ca nu au plecat toti tziganii din romania inca, e in jur de 600-700E biletul pana in Mexic, si de acolo… la caravana cu restul de refugiati. Am auzit pe la inceputul anului ca au aparut o gramada de inselaciuni pe soselele din SUA, unde sarmani „migranti” amanetau la soferii americani ghiuluri 😀
Ce uitati intotdeauna(din naivitate sau pentru impactul articolelor traduse) este ca Romania are 97% proprietari de case
( prima in lume) in timp ce SUA are doar 65% proprietari de case( vezi List of countries by home ownership rate )-
In SUA sunt la 330,6 milioane locuitori in cca 192 milioane de familii, din care cca 70 milioane de familii traiesc cu chirie in Romania avem cca 6,7 milioane de familii din care doar cca 0,2 milioane traiesc o viata in locuinte inchiriate, dar e greu de presupus
Normal ca presiunea chiriilor in SUA e foarte mare, ca statul american a tolerat si a ajutat chiriasii in loc sa se concentreze pe cresterea proprietarilor de case
Vezi zone de corturi pregatie de municipalitati ca locuinte in San Francisco,Los Angeles,etc precum si numarul imens de americani care dorm sub cerul liber in toata America!O mare abjectie sociala,doar in SUA !
Diferenta este ca de la Pamant la Luna , diferenta este foarte mare intre ce spun ei ca sunt, ce mare si tare e SUA si realitate
Ce uitati intotdeauna(din naivitate sau pentru impactul articolelor traduse) este ca Romania are 97% proprietari de case
( prima in lume) in timp ce SUA are doar 65% proprietari de case( vezi List of countries by home ownership rate )-
In SUA sunt la 330,6 milioane locuitori in cca 192 milioane de familii, din care cca 70 milioane de familii traiesc cu chirie in Romania avem cca 6,7 milioane de familii din care doar cca 0,2 milioane traiesc o viata in locuinte inchiriate, dar e greu de presupus
Normal ca presiunea chiriilor in SUA e foarte mare, ca statul american a tolerat si a ajutat chiriasii in loc sa se concentreze pe cresterea proprietarilor de case
Vezi zone de corturi pregatie de municipalitati ca locuinte in San Francisco,Los Angeles,etc precum si numarul imens de americani care dorm sub cerul liber in toata America!O mare abjectie sociala,doar in SUA !
Diferenta este ca de la Pamant la Luna
Daca ai voie, corporatie fiind, sa cumperi licenta unui medicament care se vindea cu 4 dolari fiola si apoi sa-l pui in vanzare cu 400 de dolari fiola, cine ar putea obiecta impotriva cuantumului chiriilor ? Ca, in SUA , proprietatea este sfanta, iar cele trei prerogative ale dreptului de proprietate : usus, fructus si abusus se aplica intocmai. Nu ca in Europa si, mai ales, in Romania unde sunt atatea limitari. Cat priveste afirmatia ca proprietatea scoate ce e mai rau din om, estea devarata; „bunul salbatec” nu cunostea proprietatea privata si traia fericit ( zicea Rousseau ). Dar, precum in cazul vaccinurilor, beneficiile proprietatii private intrec cu mult servitutile.Oricum, pentru cei ce nu sunt de acord cu problemele create de proprietate exista o carte ( premonitoare ? ) : ” Capitalismul-ultimul stadiu al imperialismului” Suntem cam pe-acolo.