
O cutie neagră indestructibilă urmează să fie construită pe o structură de granit de pe coasta de vest a Tasmaniei la începutul anului 2022. Structura va monitoriza prăbuşirea civilizaţiei umane.
La începutul anului 2022, pe coasta de vest a Tasmaniei, Australia, va începe construirea unui monolit care va îndeplini rolul de „cutia neagră” a Terrei. Obiectivul ei este monitorizarea prăbuşirii civilizaţiei umane ca urmare a schimbărilor climatice, potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC).
Proiectul, condus de compania de comunicare Clemenger BBDO în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Tasmania, este, în prezent, în versiune beta şi a început deja să colecteze informaţii.
Structura care este proiectată să aibă dimensiunea unui autobuz este realizată din oţel cu grosimea de 7 cm şi acoperită cu panouri solare. Interiorul său va cuprinde „unităţi de stocare” care adună date legate de schimbările climatice, cum ar fi nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă şi temperaturile medii. În plus, folosind un algoritm, va căuta tweet-uri, postări, ştiri şi titluri de pe internet legate de subiect.
Nu este, încă, clar cum va fi întreţinută structura şi cât timp ar putea să reziste o astfel de unitate în cazul unei catastofe climatice.
Saracul Pamant ! Mi-aduc aminte de o emisiune pe Discovery Channel de acum vreo 10 ani,in care realizatorii britanici i-au suit pe niste bosimani in roata din Londra si i-a intrebat daca le place cum arata Londra noaptea.Iar ei au raspuns ca in tot acel glitter & glamour vad tot ce a furat Imperiul britanic din Australia lor natala.A facut o fatza slutul ala de britanic,sa cada din roata si nimic altceva.
Noi vietuitorii pe aceasta Planeta care se invirte prin Univers, ar trebui sa realiza-m ca nu sunt-em scafandrieri ci doar ca nishte cosmonauti rataciti prin Cosmos. Bibilia ne-a orientat de mult sa vede-m ca numai cel de sus ne poate salva, unde Dumnezeul nostru care ne-a creat, ne-a spus ca nu poate fi vazut, asa de mare fiind Imparatia lui. De fapt fiecare creatura face parte din planul lui maretz, noi fiind nu molecule de apa care s-a dovedit au memorie, ca un mare Calculator, de care marele Creator se foloseste spre mintuirea celor care dovedesc ca au intzeles ca sunt trup si suflet pentru aceata creatzie (intrarea in Rai…)
Cutia neagra, nici pentru Omenire nu este necesara, pentru ca asha cum este predestinat de cel de sus, totul se stie. Se spune ca de fapt sunt-em nishte holograme, shi mai mult noi vedem nishte holograme pe care in vanitatea noastra ne consider-m nishte autoshtiutori . Mai recent se considera ca au descifrat Universul prin unde cuantice, samd… De fapt ne invirti-m in jurul cercului ( strimt shi rece…) ancestral, ex.roata, hora, partide isterice…
O zi buna.
Con
Dar propria gaură neagră pe când este preconizată? Ori ne aflăm deja?
Dictatura Arafat/Soros/Fauci/Gates
https://60m.ro/avocatul-gheorghe-piperea-se-pregateste-o-modificare-totalitara-a-constitutiei/
devine constituțională înscrisă în Constituție.
Dacă tehnocrații și „specialiștii” pe care i-ați ridicat pe soclu vă vor cere-o, veți merge și în patru labe, pentru că legea va deveni un bici pe spinarea voastră, iar contractul, un ciomag în mâna fuhrerilor digitali globali
sa mute si serveru de xhamster acolo…..
Mai bine ar impaduri ce au defrisat,sa nu mai vorbesc de aborigenii si animalele decimate.Pe unde au ajuns europenii….vai si amar pentru bastinasi
Care omenire va avea nevoie de cutia neagră dacă va fi distrusă de schimbările climatice? Ori se răzgândesc schimbările în așa măsură încât opresc Pământul din mișcarea de rotație? Chemați felcerul!
O fi planiuita o „resetare a civilizatiei umane” in integrum, de la zero, cum uneori suspectam ca se pregateste. Elitele tehno fiind pe postul „zeilor civilizatori” din mitologii, repopuland cu o noua umanitate o regiune curata, ecologizata, un nou Eden, dupa trecerea asa zisului cataclism, posibil provocat tot de ei. Si mentinand cresterea demografica la cote sustenabile, conform calculelor lor, aprox. 500 000 000.
Un exercitiu de imaginatie plauzibil, zic eu, considerand circumstantele si oamenii aflati azi la butoane care nu s-au sfiit sa faca fel de fel de experimente cinice, inumane si sa-si exprime viziunile in diverse instante.
Cu alta ocazie ar meerita mentionata si factiunea religioasa a suporterilor unui astfel de proiect, cei care interpreteaza Scripturile si profetiile escatologice drept semnul Celei de a doua veniri a lui Hristos, sfarsitul apocaliptic si facerea „noului om.” Acestia din urma chiar sunt angajati activ in vaste proiecte menite sa grabeasca, zic ei, implinirea profetiilor, primenirea planetei, a omului si revelarea Noului Ierusalim.
„Mein Kampf” pare intradevar prafuit, desuet, prin comparatie…
insa ca si in civilizatiile anterioare care s-au autodistrus, Lemuria, Atlantida, Mu, etc. raman locuri pe Terra unde mana diabolica nu ajunge, aceia sunt supravietuitorii distrugerii pe care au organizat-o ”acel Apus” si la care a aderat in genunchi si guvernul Romaniei, care nu-si doreste salvarea tarii ci doar sa se creada importanti. Vom fi decimati, dar si guvernantii si neamul lor vor pieri. Consolarea este ca fiind victime care n-am facut rau altora vom avea trecere in Lumea cealalta si sansa revenirii pe cand ei vor suporta a II a moarte, adica vor dispare ca suflete, de aceea exista un calendar sumerian si unul hindus ce se va termina. Mica mare deosebire intre OMUL bun si cel care se crede Zeu e ca unul va fi ocrotit, iar celalalt NU. Vine ziua si pt ei si ai lor…
„Nu este, încă, clar cum va fi întreţinută structura şi cât timp ar putea să reziste o astfel de unitate în cazul unei catastofe climatice.” … sau al uneia nucleare…?
Pai, in vreme ce elitele (si cativa „lucratori esentiali”) stau pt o vreme in bunkere la confort de lux, construite adanc subteran, pe mai multe nivele, adevarate orase subterane, inteligenta artificiala, dronele si robotii, fac treaba in conditii de toxicitate si contaminare. Nu degeaba, de cateva decenii au tot colectat in depozite speciale seminte si material genetic de la tot ce misca, domestic sau salbatic.
Posibil ca lockdown-ul pandemiei sa fi fost si un experiment, furnizand date pretioase si statistici privind viata si munca in spatii inchise pe termen lung. S-ar parea ca in anumite locatii se construiesc adevarate „arce” de supravietuire.
Ceva se coace si guvernantii nu ne spun din motive lesne de banuit. Asa ca, lasati in ceata, la fanteziile imaginatiei, am putea spune ca injectarea covida poate fi „solutia” mai umana pt miliardele de populime. La urma urmei, unele din cele mai traznite „teorii” ale conspiratiei s-au dovedit a fi realitati intr-un mod accelerat zapacitor in ultima vreme.
Sper sincer sa gresesc…
Da’ bravo.
Prăbușeli, catastrofe, crize, terorism, războaie, pandemii..
Te și miri că la câți giniuși și elitiști d-ăștia lucrează zi și noapte pentru binele omenirii, și nu de ieri de azi, rezultatul e mereu nașpa, știi ce zic?
Întreb și eu, că o paranteză, ăștia care conduce lumea folosește la ceva, sau doar ne face viața grea, știi ce zic.
Citez: „Obiectivul ei este monitorizarea prăbuşirii civilizaţiei umane ca urmare a schimbărilor climatice”. Din punctul meu de vedere, nu e vorba de schimbari climatice naturale, e doar modificari climatice ca experiment, in cazul anilor actuali fiind vorba de „prabusurea civilizatiei=decimare globala=fabricari virusi penetrare aer”! Oare e schimbare climatica aceasta prabusire(decimare prin virusari si vaccinare) a civilizatiei? Poate da, poate nu! Oricum, bascalia cu schimbarea climatica acopera cu brio prabusirea civilizatiei prin orice metode!