Ordonanțele militare date de civili, fără elemente constitutive de tip militar, au trezit din primul moment suspicini privind formularea. Fiind ordonanțe militare, era firească aducerea armatei în stradă, fapt întâmplat tardiv, raportat la aplicarea ordonanțelor militare, pentru care s-a cerut prezența în stradă a militarilor, pentru supervizare, și pentru a fi blocate derapajele. Și în aceste condiții, armata s-a aflat penibil sub coordonarea amestecului dintre poliția națională și a cea comunitară.
Ordonanțele militare ale ministrului de Interne sunt de fapt o veritabilă substituire, posibile numai în situație de război. Anulând constitionalitatea amenzilor, CCR a lasăt loc adevărului privind nelegalitatea măsurilor instituirii stării de urgență prin ordonanțe militare. Ordonanțele militare, care nu au fost inițiate și contrasemnate de ministrul Apararii Naționale, se dovedesc a fi o nelegalitate de la un capăt la altul.
Președintele și Guvernul României aveau instrumente legislative civile pentru a dispune administrarea stării de urgență. Motivul pentru care nu au respectat acest parcurs arată abuzul abordării unui mecanism care nu este de război, și care poate fi interpretat ca un război împotriva societății și așa expusă unei situații bulversante . Implicarea morala a armatei romane intr-o Operațiune pe care nu a supervizat-o, prin care s-au încălcat drepturi și s-au eliminat responsabilități ale reprezentanților instituțiilor publice într-o stare excepțională.Situatia poate contura faptul că în România am asistat la o lovitură de stat.
Ministrul Afacerilor Interne putea și poate gestiona prin legislația curentă starea de urgență. Acest fapt se arată tot mai pregnant, cu consecința denunțării derulării decretării stării de urgență. Faptul că ministrul afacerilor Interne s-a substituit celui al Apărării ridică semne de intrebare asupra implicării președintelui într-o afacere pe care a girat-o. Indiferent de informațiile secrete primite de președinte, folosirea blazonului sacru al armatei române într-o oprațiune care a excedat cadrului legal.
CCR s-a văzut obligată, conform principii lor societății democratice grav încălcate, în speța dedusă judecății de către Avocatul Poporului, dând dovadă de minimă responsabilitate față de contextul aplicării unor măsuri restrictive care trebuiau să respecte forma constituțională . Ordonanțele militare puteau fi simple decrete ale stării de urgență, cu prevederi identice, cu sancțiuni rezonabile și cu măsuri mult mai severe în controlul frontierelor, însă excluzând efectele juridico-militare în care Tribunalele militare nu au fost implicate.
Însă gestionarea stării de urgență s-a dorit de pe pozițiile unei lovituri de stat, prin ordonanțe militare, fapt care prin nedenuntare poate produce repercusiuni dramatice asupra statului democratic în România.
Problema este… unde ați văzut dvs. democrație în România? Dictatura este mai în vârstă decât cel mai în vârstă român în viață! Iar armata nu este sub papucul PNDL, ci sub același papuc ca și PNDL: fostul „braț înarmat” al PCR, care acu’ 30 de ani a preluat puterea. Asta-i problema!