Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, marţi, referitor la OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de completuri nelegal constituite, anunţată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, că o greşeală nu o poate repara pe alta, iar intenţia acestuia nu este bine argumentată.
„Eu am spus că nu ar trebui să ne ocupăm noi de aşa ceva, aici trebuie lăsată justiţia, avocaţii să facă recurs dacă e cazul, nu ştiu amănunte.
Eu nu ştiu cum va arăta, dar nu cred că o greşeală mare se poate repara printr-o altă greşeală. Eu cred că ceea ce s-a întâmplat cu completele de cinci şi multe, multe alte chestii nu au fost corecte, dar nici repararea nu poţi să faci în aşa fel încât să greşeşti din nou”, a declarat Kelemen Hunor, marţi, într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat că CCR a dat deja soluţia prin care avocaţii sau procurorii se pot adresa justiţiei pentru a vedea unde au fost greşeli.
„Nu ştiu ce vor guvernanţi nu am discutat cu ei. Eu m-am pronunţat şi legat de amnistie, am spus că nu este cazul şi aici cred că trebuie găsită acea soluţie şi cred că Curtea Constituţională a dat acea soluţie prin care avocaţii, eventual procurorii pe partea cealaltă unde au fost achitări se pot adresa justiţiei şi se poate vedea dacă au fost greşeli sau nu au fost greşeli la un moment dat, dar eu nu înţeleg ce vor să facă, simplu, cu această ordonanţă de urgenţă.
Până când nu vedem textul, intenţia anunţată de ministrul Justiţiei nu mi s-a părut extrem de bine argumentată şi mai ales nu mi se pare că se va repara ceva”, a completat liderul Uniunii.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni seară, că încă nu i-a propus premierului Viorica Dăncilă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de completuri nelegal constituite, dar că o va face, probabil „în termen scurt”.
La rândul ei, Viorica Dăncilă a declarat că faptul că Guvernul vrea să emită OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite nu împiedică deloc lupta împotriva corupţiei.
UDMR critica la TV, ca da bine la imagine, dar apoi voteaza in Parlament cot la cot cu infractorii din PSD-ALDE!
Toti o apa si-un pamant!
Rusine!
Ieri, Secretarul general al PPE a declarat într-un interviu pentru Adevărul Live: „Cum vreţi voi să faceţi bugetul UE, dacă nu sunteţi capabili să faceţi un buget naţional?”. Acesta se arată indignat de PPE e decis să ajute România aflată la Președenția Consiliului UE și că vor să ajute poporul român, Președenția fiind o oportunitate, dar că problemele apar atunci când același Guvern care deține Președenția Connsiliului UE atacă zilnic Bruxelles-ul, se plânge și încearcă să găsească țapi ispășitori, el solicitând ca problema să fie rezolvată imediat.”