Oul de aur (7)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu

„Caesarea va pune capăt Ierusalimului și, după căderea Caesareei va înflori din nou Ierusalimul”, va murmura prorocirea veche R. Akiba. Nu-l va auzi nimeni, doar Niger, jucîndu-se cu oglinjoara lui, va percepe fiecare sunet și va sesiza și bucuria din ochii însoțitorului lui R. Akiba: „Tiranus Rufus s-o fi sfîrșit…” Niger știa că Tinnius Rufus n-a murit, dar că se retrage din fața răsculaților. Hadrian îi va trimite pe guvernatorul Siriei, Publius Marcellus, și pe guvernatorul Galliei inferioare, Lolius Urbicius, la fața locului cu trupe din diferite provincii și vor fi învinși și aceștia. Moneda prinsă în spotul ultimelor raze ale zilei va fi de proveniență străină, Bar-Kohba va bate bani proprii.

În încăpere s-au lăsat umbrele, R. Akiba și oamenii lui au dispărut. Hadrian îl invită pe Niger în tempethal – o parafrază după cel din Thesalia, la rîndu-i o replică a lumii umbrelor din infern. Aceleași personaje tinere se întrezăresc prin fundal, doar Hermogenes, medicul, e tot timpul de față. împăratul deșiră amintiri, iar Niger trimite după Polybius și libertul vine cu marele pergament și cu figurile de abanos, de lapislazuli, de sticlă și de chihlimbar. Și cu figura centrală, „Oul de aur“, cea pe care Niger se grăbește s-o fixeze prima la locul ei. Polybius este mîndru: a fost pentru cîteva ore „consul” – Hadrian s-a amuzat să trimită lictorii să escorteze aducerea jocului.

Apoi împăratul și campionul vechii îndeletniciri se întrec în a face pronosticuri, primul bazîndu-se pe instinctul care nu l-a înșelat niciodată, pe amintirile și pe priceperea sa, celălalt, culcat pe spate, sprijinindu-și ceafa de păru-i negru ca de un soclu, dînd credit memoriei omenirii. Oglinda nu-l mai ajută la nimic, moneda lui Bar-Kohba a fost înghițită de întuneric și, în timp ce Hadrian îl anunță că l-a trimis pe Julius Severus să restabilească ordinea în regiunea răsculată, Niger vede cum profesionistul tenace, venit tocmai din Britannia, își dă loviturile una după alta și se grăbește să execute toți prizonierii. Moneda lui Bar-Kohba a dispărut în întregime și Niger o revede derutat – în jocul lui – din nou în Britannia, într-o clădire austeră, în timp ce mai mulți bărbați cu veșminte necunoscute și-o dispută. (Numele barbar „Crosby“ răzbate pentru o clipă, dar Al Douăzeci și șaselea nu-i găsește înțelesul și nu-l poate recunoaște nici pe personajul care o achiziționează…)

– Răsculații se retrag cu toții la sud de Caesarea, la Bethar, în ultima fortăreață ce le-a mai rămas, șoptește Niger, după ce și-a consultat figurile, iar peste puțin timp apare un sol cu știrea.

– E logic, e logic, murmură împăratul, e logic – și se uită mulțumit la cel pe care o vreme l-a văzut drept succesor.

Însă Niger s-a sculat de la locul lui și, aplecat asupra marelui pergament, vede marasmul unei jumătăți de milion de oameni pierind de foame și de foc, femei și copii vînduți la tîrgurile de sclavi de la Hebron și Gaza, localități rase de pe suprafața pămîntului.

Veștile pe care le dădea le depășeau pe cele sosite prin cei mai iuți emisari imperiali, degeaba își chinuiau trimișii caii pînă ce mureau epuizați sub ei, știrile lui Niger veneau întotdeauna mai repede. Uneori solii ajungeau cu relatări false și AI Douăzeci și șaselea îi corecta pe loc. împăratul privea cu satisfacție jocul, nu-i păsa că Niger avea întotdeauna dreptate, mulțumirea estetică este mai presus de adevăr. Și comunicările lui Niger depășeau cîteodată adevărul, ele căzînd uneori încă înainte ca evenimentele să se fi desfășurat.

Modul cum este informat împăratul îi descumpănește pe demnitari și Roma toată află că Hadrian a reușit să pună la punct o rețea de transmisiuni infailibilă, total inexistentă pînă atunci – un avertisment pentru toți cei ce-i stau prin preajmă. Medicul Hermogenes își conjură pacientul să se cruțe, dar Hadrian nu poate rezista ispitei și stă zi și noapte lîngă bărbatul nimbat cu tenebre, privindu-l cum studiază piesele, cum a intrat el însuși pe marele pergament, cum vorbește de parcă ar citi dintr-o carte. Hadrian intuiește credința ce se relevă în demersul lui Niger între insulele fericiților prăbușite în legendă și raiul ce abia se năștea.

Ușa s-a crăpat pentru o clipă¹, însă Al Douăzeci și șaselea a pierdut controlul asupra jocului: ceea ce vede în Iudeea se învălmășește cu imagini anacronice, fragmente din vremuri trecute se amestecă indefinibil cu scene din timpuri viitoare, mulțimile măcelărite se focalizează pe destine personale și uneori doar vestimentația îi mai dă niște repere, atunci cînd o mai poate recunoaște printre zdrențe și cioburi de decorații strălucitoare. Nici iudeii parcă nu mai sînt aceiași: războinicii tradiționali au dispărut și, ca într-un tub al unui caleidoscop, se recompun în meșteșugari, artiști, negustori și intelectuali. Niger nu recunoaște ceea ce vede și, poate de aceea, nu mai vede ceea ce prevăzuse.

În încăpere e tot mai întuneric, Al Douăzeci și șaselea mai apucă să povestească scena trecerii cu plugul prin Ierusalim, descriind primele construcții înălțate puțin mai la nord, pe locul fostelor suburbii, cu cele două piețe grecești, cu teatrul, cu templul lui Jupiter Capitolinul.

– Aelia Capitolina, șoptește Hadrian, „Grozăvia pustiirii¹¹, aude Niger murmurul venind dinspre figura centrală a „Oului de aur¹¹, dar trebuie să se apropie mult de piese, părul lui negru se pierde în beznă și, în vreme ce ofițerii îi raportează împăratului ultimele evenimente din zona pacificată, Niger, fiul lui Collatinus, nu mai poate distinge nimic din ceea ce a fost, nimic din ceea ce va fi, jocul i se pare inutil fiindcă succesiunile s-au prelins unele într-altele.

Printre bărbații aflați de față, Titus Aurelius Fulvius Boionius Arrius Antoninus, viitorul împărat Antoninus Pius, este cel ce remarcă primul că Niger s-a aplecat atît de mult asupra figurii centrale, încît se pare că a căzut în ea.

– Este întuneric în încăpere, spune Hadrian, părul lui negru se pierde în noapte.

Se aduc torțe, dar Niger a dispărut. în timp ce plînge, împăratul e fericit: cinci ani după Antinous, iată că și Niger dispare pentru ca el să mai trăiască.

Căutîndu-l, sclavii au mișcat figurile jocului. Degeaba pune Hadrian să fie uciși robii imprudenți, degeaba se muncesc mai multe zile toți cei de față să repună piesele la loc – înghițindu-l pe Niger, „Oul de aur¹¹ și-a zăvorit tainele.

Marele pergament și figurile sale fură duse înapoi în vila lui Niger tot de către Polybius și tot sub escorta lictorilor. Drumul prin mijlocul mulțimii, ce se dădea în liniște la o parte, semăna cu procesiunea repunerii statuii unei zeități în templul de unde a fost scoasă pentru cîteva ore. Oamenii priveau tăcuți cum se închide din nou ușa Speranței. Fără a ști de ce, simțeau, pe lîngă nostalgie, și ușurare. Angajamentul pretins de aspirație nu-i mai constrîngea. Erau mai liberi și mai săraci.

Al Douăzeci și șaselea fu incinerat simbolic, trupul lui n-a mai fost găsit niciodată și bătrînul secretar, asemenea întregii familii a lui Niger, a considerat întotdeauna camera în care fusese reașezat „Oul de aur“ adevăratul mormînt al fiului lui Collatinus. Ferestrele fuseseră zidite, la fel și ușa. în odaia aceea n-a mai intrat nimeni, deși ea s-a prăbușit abia cu foarte multă vreme mai tîrziu, după ce cartierul întreg fusese mistuit de un incendiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.