Overreaction

Doctorul Cercel spune că nu virusul în sine e ucigaş, ci hiperreacţia organismului nostru faţă de el. Această hiperreacţie poate face răul letal organismelor cu comorbidităţi.

Dar hiperreacţia politică faţă de virus? Nu poate face rău organismului economic? Ştim deja că răspunsul este afirmativ. Hiperreacţia organismului fiziologic nu poate fi controlată, desigur. Putea fi evitată hiperreacţia politică?

Nu a făcut niciun guvern hiperreacţie când au apărut produsele alimentare chimicalizate. Unde era atunci dreptul oamenilor la toate zilele din ghemul vieţii? Acum, în fond, spaima medicilor a fost că vor fi terapiile intensive suprasolicitate. Dreptul la viaţă? Nu vorbeau despre el, căci ştiau prea bine că, dacă nu ai tratament omologat, nu prea poţi vorbi de un front al salvării de vieţi. Las’ că pot mediile de comunicare!

Dar recesiunea economică ar fi putut fi evitată? În niciun caz sub hiperreacţia politică. Ar fi fost mai pragmatică o hiporeacţie precum sub pandemia de gripă spaniolă? În niciun caz în aceste vremuri în care media are o putere de influenţă globală.

O cale de mijloc poate că a fost găsită undeva, dar încă nu avem datele necesare spre a o valida. Acum ştim că recesiunea economică nu ar fi putut fi evitată decât dacă toate ţările ar fi adoptat „cinismul” imunizării de turmă.

Această concluzie ne întoarce la axiomă. Răspândirea acestui virus cu o viteză mare de contagiune. Odată pornită răspândirea dintr-un focar anume, putea fi oprită acolo? Experţii spun că nu ar fi putut fi oprită, ci doar încetinită. De ce aşa? Pentru că virusurile nu dispar odată ce au apărut. După încetinirea circulaţiei sale, virusul ar fi găsit totuşi o cale de răspândire (un nou focar), care ar fi trebuit să fie carantinizat ermetic. Lecţia e dură: în lipsa unui vaccin, războiul cu un astfel de virus poate dura mulţi ani de zile, dacă vei carantiniza focar cu focar, ori mai puţini ani dacă s-a răspândit deja.

Efectul economic este garantat, ca să spunem aşa, odată ce răspândirea a avut loc. Mulţi se întreabă, aşadar, dacă acest efect a fost urmărit cu intenţie de o anume putere, nu neapărat un stat ori altul. Poate că aşa este, dar, dacă puterea aceea nu este un subiect de drept internaţional (nu e un stat), cum te gândeşti să o pedepseşti? Există o cale? Orice minte lucidă va înţelege că nu există.

Donald Trump crede că autorităţile chineze au avut şi ele un rol. 62 de state suspectează că acest rol ar fi putut fi cu intenţie ori fără şi vor o anchetă lămuritoare. Nimeni nu a putut indica până acum care ar fi profitul Chinei în cazul intenţiei. Pedepsirea Chinei (sancţiuni economice eventual) ar face din SUA un profitor al situaţiei postpandemie.

Ambiguitatea în privinţa unei vinovăţii ar rămâne multă vreme. În acest timp, un ochi expert ar trebui să urmărească profiturile care se fac prin bursă.

Iar o minte cu zero prejudecăţi ar putea înţelege în sfârşit că impozitul luat de particulari este o treabă mafiotă. Ar putea avea această „revelaţie” văzând cum dreptul suveranului de a înmulţi masa monetară şi de a impozita circulaţia banilor a căzut pe mâna unor instituţii non-statale. Aşa au devenit parlamentele irelevante şi popoarele îndatorate pe repede (generaţii) înainte.