Nu știu care este capitala europeană a jocurilor de noroc. Poate fi Baden Baden, poate Monte Carlo, poate Karlovi Vary. Dar între primele orașe de jucători ar trebui să fie și Bucureștii. La trei-patru blocuri din București, dai de o sală de „păcănele“, de o gheretă de pariat, de o reclamă de pariuri online. Ai zice că ești în cel mai dat dracului oraș de vacanță din lumea săracă, un fel de Las Vegas al Estului. Și poate că așa-i! Avem ligă de fotbal cu nume luat de la jocuri sau trimis la pariuri pe net? Avem! Te întîmpină de peste tot gherțoi cu lănțuguri de aur la gît care te invită să cîștigi ca și ei? Femei cu picioare lungi îți fac cu ochiul de la mese pe care să-ți toci banii? Nu la noi vin avioanele cu jucători din Israel ca să-și calmeze neuronii și să-și toace surplusurile?
Un parlamentar liberal a propus o restricționare a publicității în materie: Prea este bombardat omul nostru hăbăuc cu invitații la joc. De ce n-ar juca și în filmele cu personaje norocoase? Parlamentarii s-au făcut că analizează și decid. Măsurile adoptate de cei din Senat nici măcar nu deranjează. Mai degrabă, gîdilă și provoacă. Publicitatea doar noaptea. Cînd dorm copiii și cînd oamenii cu necazuri se gîndesc că nu știu cum să mai scoată cămașa. Joacă, poate, poate! Dar responsabil! Nu toți banii. Numai jumătate!
Îmi pun și eu o întrebare, așa în dorul lelii. Este tot una să pariezi la București sau la Londra?
În mintea celor care visează „o țară ca afară„ așa o fi. Eu zic că nu. O mie de lei de la Tecuci sau de la Găești nu este egală cu o mie de lire de la Londra și nici cu o mie de euro de la Monte Carlo. Este mai importantă, mai grea, mai greu de făcut. Una este să faci o mie de lei pe cîmpul românesc și alta pe străzile Angliei sau ale Franței.
Această socoteală simplă mă face să cred că regulile și legea jocurilor de noroc trebuie să țină cont de locul (țara) în care se joacă. La bogat, jocul de noroc este relaxare și divertisment. La sărac, este soluție disperată.
Și atunci, pun și eu a doua întrebare în dorul lelii: De ce sunt politicienii români îngăduitori cu jocurile de noroc?
Nu mă refer la cei care poposesc prin cazinouri. Sunt destui. E vorba de atitudinea lor față de această nouă tendință și boală a secolului? Să renunți la muncă și să te dai pe seama hazardului. N-au realizat ofensiva viciului? Nu văd consecințele asupra săracilor și a celor tineri?
Ar fi o explicație. Și ei sunt doar niște jucători. Dacă ar merge la muncă, mulți ar trebui să se supună unor eforturi primare. Abia dacă și-ar găsi un loc prin construcții. Politica este jocul lor de noroc. Cu un pic de șansă se scot. Dau un tun, fac o carieră. Și, dacă-i prinde, iau cinci ani din care fac jumătate și rămîn cu două-trei milioane. Ei sunt jucători de grupa mare care pariază totul pe zarul pomisiunilor frumos împachetate!
Între jocurile de noroc și politică este o legătură aproape genetică, bazată pe risc și pe întîmplare.
Sălile cu jocurile de noroc, sunt locul potrivit unde sa pierzi bani. Vina aparține și autorităților. De ce sa fie biblioteci și librarii, mai bune localuri, farmacii, jocuri de noroc… De ce sa fie normalitate, mai bine promiscuitate. Vrei bani? La munca.