Între 2 şi 5 septembrie se desfăşoară la Bucureşti prima ediţie a Festivalului Culturii Idiş – Ydisher Velt, cultură transnaţională, în care au fost create piese de teatru, poezie, muzică. Idiş este limba evreilor din estul, centrul şi răsăritul Europei, limba Hasidimilor (evlavioşii, sfinţii), dar şi a începutului renaşterii culturii evreieşti moderne. Organizat de Federaţia […]
Toate știrile
Preşedintele INS a spus că anunţarea unui profit de 3,6 miliarde de euro de către o firmă braşoveană face necesară demararea unei investigaţii amănunţite din partea mai multor organe ale statului. Rezultatele economice de excepţie cu care firma American European Marketing & Enterprises figurează în evidenţele Fiscului nu au fost luate în calcul la estimarea […]
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu visează la debarcarea marinarului de la Cotroceni, deşi uită practic de procedurile constituţionale dificile şi de interesele politice care ar îngreuna dezideratul major al partidelor de opoziţie şi al celei mai mari părţi a populaţiei de schimbare a lui Băsescu.
Iliescu: Nu l-am jignit pe Ponta când l-am făcut cârlan nărăvaş
Pârâul Valea Babii s-a umflat şi ameninţă zeci de gospodării, după ce în staţiunea Buşteni a plouat ore în şir. Angajaţii primăriei au intervenit cu excavatoare ca să scoată din albie bolovanii căraţi de apă şi care formaseră câteva baraje. La Buşteni a început să plouă torenţial luni noapte, iar şuvoaiele scurse de pe versanţi […]
Contribuabilii care înregistrează venituri profesionale şi care, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 58/2010, trebuie să contribuie la fondul de sănătate, au nevoie de o adeverinţă de la angajator cum că au plătit şi până acum contribuţiile, pentru a evita plata retroactivă. Dacă ieri oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ne-au declarat că trebuie […]
Preşedintele Barack Obama o alintă pe Malia, fiica lui de 12 ani, „bebeluşa”, însă micuţa a crescut peste 10 centimetri în ultimii 2 ani. Malia a ajuns la umărul tatălui ei, care este cel mai înalt preşedintele american de toate timpurile. A crescut atât de mult în ultimii doi ani, încât a ajuns aproape de […]
Oamenii de ştiinţă spun că putem se ne simţim mai tineri cu 5 ani dacă vom face următorul lucru timp de 5 minute pe zi, în fiecare zi: să bem ceai. Într-un studiu chinezesc, celulele iubitorilor de ceai erau cu 5 ani mai tinere decât cele ale persoanelor care nu aveau acest obicei. Pasionaţii de […]
Colonelul Muammar Gaddafi s-a instalat într-un cort montat în parcul splendidei Villa Pamphili din centrul Romei, a adus 30 de cai cu un transport special de la Tripoli, se plimbă pe jos prin zona istorică a oraşului însoţit o armată de gărzi de corp, iar vizita sa oficială în Italia, declaraţiile şocante pe care le face şi prietenia suspect de strânsă cu premierul Silvio Berlusconi provoacă scandaluri pe scena politică italiană.
Grupul ceh CEZ, care are în construcţie în Dobrogea parcuri eoliene de 1,1 miliarde euro, susţine că proiectul este stopat „fără argumente legale solide”, din cauza divergenţelor dintre Inspectoratul teritorial în Construcţii Constanţa (ITCC) şi Consiliul Judeţean Constanţa.
Peste 4,1% dintre bucureşteni au imunitate pe viaţă la infecţia cu virusul West Nile după epidemia din 1996, potrivit unor studii realizate de specialiştii români şi de la CDC Atlanta, după infecţia de acum 14 ani, a declarat secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel. „Cei care au trecut prin epidemia de acum 14 ani au căpătat […]
Leul ar putea coborî la un minim record faţă de euro din cauza instabilităţii politice din România, dar şi în contextul deteriorării cererii pentru active riscante pe fondul temerilor privind economia globală, potrivit unei analize a Brown Brothers Harriman & Co., preluată de Reuters. Cursul ar putea creşte la circa 4,4 lei/euro, potrivit estimărilor firmei […]
După ce în urmă cu un an UE a interzis producţia şi importul de becuri cu incandescenţă de 100 de waţi, de pe 1 septembrie va veni rândul celor de 75 de waţi. Ele vor fi înlocuite, în numele eficienţei energetice, de becurile fluorescente şi de leduri, chiar dacă multe voci vorbesc despre efectele negative […]
O remaniere parţială a guvernului patronat de Traian Băsescu prin Emil Boc este un lucru pe jumătate făcut. Fiecare ministru în parte poate fi, însă, remaniat. În actualele condiţii, îşi mai poate permite România doar o remaniere parţială?
Reclamaţii între miniştri, înaintea remanierii: Cseke, Funeriu şi Şeitan, pârâţi de Blaga la Boc
Liderii PDL discută cu preşedintele la Cotroceni pe tema remanierii
Întâlnire la Palatul Victoria înaintea remanierii
Şeitan: Orice ministru se poate simţi ameninţat de remaniere
Damascul a ameninţat, în iunie, că va întrerupe relaţiile diplomatice cu Bulgaria, după ce ministrul Apărării de la Sofia a declarat că Bulgaria are nevoie de scutul antirachetă al SUA nu doar pentru a se apăra în faţa ameninţării iraniene, scrie Novinite. „Ameninţarea nu vine doar din partea Iranului, care are în mod evident rachete […]
Prin punerea în funcţiune a acestor staţii se va asigura prelungirea traseului de circulaţie a metroului pe Linia 4 Gara de Nord – 1 Mai, până la staţia Parc Bazilescu. Staţiile de metrou Pajura şi Parc Bazilescu, de pe tronsonul 1 Mai – Parc Bazilescu, vor fi puse în funcţiune în prima parte a anului […]
Declaraţiile recente ale europarlamentarului PDL Cristian Preda au înfuriat conducerea democrat-liberală. Preda va fi chemat în faţa BPN pentru o discuţie lămuritoare. „Boc a ajuns la fel de arogant ca Năstase”, este declaraţia făcută de Cristian Preda într-un interviu pentru „Adevărul”, care a iritat conducerea PDL, care a decis să-i ceară socoteală lui Preda şi […]
Temperaturile scăzute, ploile care cad în aproape toate regiunile ţării şi vântul, care s-a înteţit în ultimele zile, pot fi considerate semne care prevestesc începutul toamnei. Meteorologii spun, însă, că sezonul rece nu se instalează încă definitiv, iar în zilele următoare sunt aşteptate zile mai călduroase. „Se poate spune că este un episod de început […]
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, s-a distanţat de un membru al consiliului de administraţie care a făcut unele afirmaţii rasiste despre musulmani şi evrei, spunând că remarcile bancherului sunt dăunătoare şi încălcă codul de conduită al băncii, scrie agenţie de presă The Associated Press. Comentariile lui Thilo Sarrazin cu ocazia lansării cărţii sale „Deutschland Schafft […]
Avocatul asistentei medicale Florentina Cârstea, singura persoană arestată preventiv în dosarul privind incendiul de la Giuleşti, l-a acuzat pe procurorul-şef de secţie Marius Iacob de comiterea infracţiunii de fals intelectual, susţinând că acesta a antedatat delegaţia prin care a împuternicit poliţia să instrumenteze cauza. Potrivit site-ului lumeajustitiei.ro, avocatul a reclamat şi nerespectarea, de către instanţa […]
O familie de romi a fost ţinta masacrului comis luni la Bratislava, când un bărbat înarmat a ucis şapte persoane şi apoi s-a sinucis. Potrivit „New York Times”, şase dintre victime erau membri ai aceleiaşi familii de romi, în timp ce a şaptea a fost împuşcată în timp ce atacatorul încerca să scape din încercuirea […]
Guvernul vrea să diminueze numărul celor care primesc ajutoare sociale de la stat. În acest sens, noua legislație în domeniu va reduce venitul maxim pentru care se acordă ajutoare, de la 470 de lei la 370 de lei. În consecință, aproximativ 100.000 de familii ar urma să piardă indemnizațiile de la stat. Secretarul de stat […]
Paleontologii români şi colegii lor americani au descoperit lângă oraşul Sebeş fosilele unui noi tip de dinozaur, care a trăit cu 80 de milioane de ani în urmă şi care se aseamănă cu un dragon. L-au botezat balaurul bondoc. Nu există dovezi că ar fi avut aripi sau că ar fi scuipat foc. Însă prădătorul […]
Autorităţile române ar putea fi forţate să adopte noi măsuri de austeritate anul viitor, iar acest lucru va duce la o nouă contracţie a economiei româneşti, afirmă economiştii de la ING Bank România. Ei anticipează că produsul intern brut (PIB) va scădea cu 1,8% în 2011. Măsurile de austeritate adoptate recent de Guvernul României vor […]
Francezii se tem de infractorii români. Autorităţile de la Paris spun că infracţionalitatea din rândul conaţionalilor noştri s-a dublat în ultimele 18 luni. Ministrul francez de interne, Brice Hortefeux, a declarat, potrivit AFP, că unul din cinci furturi care au loc la Paris este comis de cetăţeni romani. Argumentele nu pare să-i fi convins pe […]
Sindicaliştii ameninţă cu proteste. Nemulţumiţi de negocierile cu Executivul referitoare la salarul minim pe economie, liderii Cartel Alfa ameninţă cu un miting de amploare pe 7 octombrie şi cu o grevă generală. Sindicaliştii au propus Guvernului ca salariul minim pe economie să fie stabilit între 675 şi 750 de lei. Propunerea Guvernului a fost însă […]