Criza economică îi afectează până şi pe morţi, în Harghita. Rudele decedaţilor care au nevoie de un examen medico-legal sunt nevoiţi să amâne o înmormântare pentru că Serviciul de Medicină Legală nu mai are bani de benzină, iar specialiştii nu au cu ce se deplasa. Singura soluţie este ca rudele să plătească drumul până la […]

Speriaţi de cazurile de violenţă care au ajuns în presă, părinţii îşi iau toate măsurile de precauţie. Mulţi dintre cei care au o situaţie materială bună apelează la investigatori specializaţi. Au bani, cariere de succes şi puţin timp la dispoziţie pentru a-l petrece alături de copii. Sunt principalele lucruri care se pot spune despre părinţii […]

Mădălina Manole lasă în urmă o mare avere materială. E vorba de cel puţin jumătate de milion de euro. Este o dispută încinsă între soțul Mădălinei Manole și părinții artistei pentru averea acesteia. În primul rând, casa a devenit mărul discordiei. Părinţii Mădălinei Manole spun că vila a fost construită înainte de căsătoria Mădălinei cu […]

Şirul sinuciderilor cu substanţa toxică Furadan, inspirate din moartea Mădălinei Manole, continuă. Două femei din Ialomiţa si-au pus capăt zilelor cu această substanţă. Alte cinci persoane au încercat să se sinucidă şi în judeţul Giurgiu, în ultima săptămână. Modalitatea prin care Mădălina Manole a adecis să-şi pună capăt zilelor a fost un exemplu urmat de […]

România se confruntă în această perioadă cu un nivel ridicat al radiaţiilor ultraviolete. Reprezentat pe hartă prin culoarea portocalie, indicele de radiaţie utravioletă este cuprins între 6 şi 8, valoarea maximă posibilă fiind 11.Culoarea nu este însă alarmantă pentru populaţie, atrag atenţia meteorologii. Ea indică numai nivelul indicelui radiaţiei, şi nu este o avertizare de […]

Românii cred că o duc mai rău decât pe vremea comunismului. Cel puţin asta relevă un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie. Conform datelor culese aproape 40% dintre români spun că o duc mai greu şi se arată pesimişti în privinţa viitorului. 45% dintre cei chestionaţi cred că actuala criză va mai […]

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia. Tokes afirmă că „aşa cum au ieşit catalanii pe stradă, şi secuii ar putea ieşi în stradă pentru autonomia lor”.

Petru Mircea spune că fostul soţ al Mădălinei, compozitorul Şerban Georgescu, le spunea socrilor „Piranha”, adăugând că ştie de la apropiaţi că Mădălina Manole primea bătăi de la mama ei. Soţul Mădălinei Manole a dezvăluit detalii de la tentativă de sinucidere, când a simâit că „îi mirosea guriţa a diluant”.

Mădălina Manole credea că a fost schimbată la maternitate

Sindromul Mădălina Manole face ravagii: alte două femei s-au sinucis cu Furadan

Averea Mădălinei Manole: o jumătate de milion de euro

SMS-ul de adio integral al Mădălinei Manole

Rusia îşi va dezvolta anul următor propriul sistem de operare pentru calculatoare bazat pe Linux, a declarat, joi, un secretar de stat din Ministerul rus de Telecomunicaţii, citat de RIA Novosti. „Prima versiune a sistemului de operare va fi lansată în Rusia în 2011”, a spus secretarul de stat Ilia Massoukh, adăugând că acesta va […]

Euro s-a apreciat joi cu 1,1% faţă de moneda americană, la peste 1,29 dolari, după ce datele macroeconomice anunţate în Statele Unite şi Europa au sprijinit apetitul pentru risc al investitorilor, transmite Reuters. „Traderii au revenit la asumarea de riscuri în această dimineaţă (joi, n.r.)”, a afirmat Kathy Lien, analist la compania americană de cercetare […]

Reprezentanţii UE, FMI şi cei ai principalelor nouă bănci europene prezente în ţara noastră au convenit, la Bruxelles, reducerea expunerii pe piaţa din România până la 95% din nivelul înregistrat în 2009, potrivit unui comunicat al FMI. „Participanţii au convenit că întărirea poziţiei externe a României permite un grad de flexibilitate privind expunerile, la 95% […]

Serviciile de informaţii create în SUA după 11/9/01 au devenit atât de compartimentate şi de numeroase încât este imposibil să li se cunoască foarte precis eficacitatea. În nouă ani, lumea super-informaţiilor pe care guvernul de la Washington a creat-o (…) a devenit atât de vastă, dificilă de manevrat şi secretă încât nimeni nu ştie cât costă, câţi salariaţi are, câte programe există şi nici câte servicii diferite fac acelaşi lucru.

Ministerul Administraţiei şi Internelor va presta pentru persoane fizice şi juridice servicii de taxi cu aeronavele din dotare. Activitatea este prevăzută într-un proiect de act normativ, care completează Legea nr.196/2002, nevoia introducerii acesteia fiind justificată de lipsa banilor.

Nu ştim încă, la ora actuală, cum vor încerca practic partidele din Opoziţie – PNL şi PSD – sprijinite probabil de UDMR să modifice Constituţia, în sensul introducerii unor prevederi care să ducă la stoparea migraţiei politice parlamentare. O soluţie interesantă şi foarte simplu de pus în practică o propune analistul politic Cristian Pîrvulescu, în exclusivitate pentru cotidianul.ro.

O treime dintre deputaţi sunt la al doilea sau al treilea partid

Vor vota traseiştii în favoarea stopării migraţiei parlamentare?

Adio, dar rămân cu tine, cititorule! Nu, nu este o nouă formaţie care a apărut peste noapte, ci este cu totul altceva. Şi acest altceva este legat de nevoia stringentă a publisherilor să reziste în contextul scăderii dramatice a printului monetizând activitatea online. Personal nu cred în abordarea fundamentalistă care spune ca printul va dispărea […]

Deshumarea cuplului Ceauşescu a devenit în câteva ore subiect naţional. Culmea e că, în criză de subiecte şi la fel de avizi de ştiri de senzaţie, şi străinii au preluat ştirea. Dar n-au tocat-o toată ziua. Au difuzat-o şi şi-au văzut de ale lor. Noi nu. Ne-am întors la execuţie, la răsturnarea lui Ceauşescu, la […]

Lucrurile şi evenimentele se precipită. Nu doar prin lume, ci, mai ales, la noi. Fiecare zi, altă fierbere. Am avut ciorovăieli şi proteste legate de taxe şi impozite, tăieri de salarii şi ajustări de pensii. Am avut inundaţii catastrofale cu pierderi de vieţi omeneşti şi uriaşe pagube materiale. Am avut vizitele şefului statului şi bombănelile lui la adresa populaţiei româneşti. Am avut sinuciderea tragică a Mădălinei Manole. Am avut Raportul Comisiei Europene, unde România este notificată că nu-şi respectă angajamentele, ceea ce a creat un puseu de patriotism şefului statului.

Răspunsul vine tăios, din cel puțin patru puncte de vedere, scrie Andreea Paul-Vass pe blogul său. 1. O cotă unică redusă la 10% începând cu anul 2011 ar genera pierderi imediate la încasările bugetare de circa 3,4 miliarde lei la impozitul pe profit şi de 5,7 miliarde lei la impozitul pe venit – adică un […]

Vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, a pledat joi, la Băile Tuşnad, pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi a spus că, dacă va fi nevoie, maghiarii trebuie să iasă în stradă şi să adopte modelul catalan. De asemenea, Tokes Laszlo a comparat, din nou, Secuimea cu Kosovo şi a susţinut că maghiarii din România trebuie să obţină […]

Pentru că la ultimul meu articol au fost comentatori care au încercat să-l „imaculeze” pe Şerban Cioculescu, ofer pentru arheologie două texte omagiale semnate de acesta. „(…) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, primul cetăţean al ţării, ne duce exemplar înainte pe singura cale a omeniei şi a progresului, a păcii şi echităţii, socialismului umanist al vremurilor noastre. […]

Declaraţia de independenţă a statului Kosovo nu contravine dreptului internaţional. Acesta este avizul oferit, joi, de Curtea Internaţională de Justiţie. Avizul este unul consultativ şi respectă interesele politice ale statelor care au recunoscut deja Kosovo (SUA şi statele UE, cu excepţia României, Greciei, Spaniei, Ciprului şi Slovaciei). SUA au salutat decizia Curţii, iar un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că „este momentul ca Europa să se unească pentru un viitor comun”, o aluzie şi la adresa Bucureştiului. Înainte de pronunţarea Curţii, premierul kosovar Hashin Thaci s-a deplasat în SUA, unde a avut o întâlnire cu vicepreşedintele american Joe Biden.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit semnificativ prognoza economică pentru România în acest an, de la stagnare la o contracţie de 3%, reflectând evoluţia din primul trimestru şi măsurile de consolidare fiscală convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Pentru anul următor, banca a revizuit estimarea privind evoluţia economiei la stagnare, de la […]