Ministrul Culturii şi-a exprimat convingerea că, prin salarii motivante şi prin criterii de performanţă mult mai bine definite pentru fiecare angajat, vor fi menţinuţi
Toate știrile
În mod special, s- decis că „de la 1 februarie, pentru persoanele juridice situate în Transnistria, dar aflate sub (…)
El a adăugat că în domeniul economic cele două ţări colaborează „productiv”, dovadă fiind şi interesul tot mai (…)
Autoritatea americană a aviaţiei civile (FAA) a cerut inspectarea a 171 de avioane Boeing 737 MAX 9 rămase la sol până la finalizarea verificărilor tehnice amănunţite,
La nivel mondial, Banca Mondială a avertizat, marţi, că în 2024 economia mondială va încetini pentru al (…)
Conform celui mai recent studiu Reveal Marketing Research, 47% dintre români nu adoptă nici o perspectivă optimistă, nici una (…)
Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.
Eleva internată la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a încetat din viaţă astăzi, în jurul orei 15,30
UPDATE Tânărul agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud care a decedat luni, după ce a ieşit din tură, a murit în urma (…)
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta, în ziua de 14 decembrie 2023, în timp ce se afla (…)
Marlene Engelhorn va renunța la 25 de milione de euro din averea sa. Banii vor fi împărțiți de un comitet fondat special in acest sens.
Poliţiştii au emis un ordin provizoriu de protecţie pentru un bărbat de 42 de ani, din comuna Baru, care a reclamat că soţia sa,
În cazul în care nu este posibilă desfăşurarea online a activităţilor, acestea vor fi recuperate, a spus Ligia Deca
Dosarul ar viza caravanele medicale ale AUR prin intermediul cărora s-au oferit analize medicale gratuite.
Cauza morții lui Sinead O’Connor a fost confirmată la șase luni după ce vedeta a fost găsită „fără reacții” în casa ei din Londra.
Cazinourile sunt – și au fost de-a lungul timpului – simboluri ale luxului, ale divertismentului și ale riscului deopotrivă, iar istoria pe care o au acestea este una fascinantă
Din primele cercetări a reieşit că o femeie, de 49 de ani, ar fi fost agresată de un bărbat de 63 de ani
Țara noastră face însă parte din blocul UE care impune accize minime la carburanți. Chiar și așa, România are un preț la benzină
Suedezii au fost avertizați să se pregătească pentru posibilitatea unui război ca urmare a aderării anticipate a țării lor la NATO
Într-o Românie în care știrile despre pensionările la vârste care încep de la 48 de ani sunt din ce în ce mai dese, un caz iese clar în evidență.
Administrația prezidențială: președintele României a salutat progresele referitoare la recunoașterea de către Ucraina a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești” și l-a asigurat pe omologul său de la Kiev de continuarea sprijinului ferm al țării noastre pentru Ucraina.
Aceasta face parte dintr-un întreg sistem modernizat de supraveghere, în mare parte investiţia fiind realizată din fonduri europene.
Gabriel Attal a fost desemnat de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru a forma un nou Guvern.
Magistrații vor ajunge să se pensioneze la vârsta minimă (60 de ani pentru ei) abia peste câțiva ani buni, conform calculelor făcute de
Tribunalul Constanţa a respins marţi ca nefondată cererea lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai
Datele publicate cuprind nume, numere de telefon şi numere de conturi bancare ale clienţilor şi se referă la persoane fizice şi juridice care lucrează cu banca